Ancillary intervention inadmissible for lack of legal interest; directors' liability appeal dismissed.

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iunie 2015 la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale, reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti a solicitat ca pasivul societăţii S.C. A. S.R.L. să fie suportat de către organele de conducere ale acesteia, respectiv de pârâtul B.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 580 din 28 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti împotriva pârâtului B., având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Prin încheierea din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de C. S.A. prin lichidator judiciar D., în raport cu dispoziţiile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., dată fiind poziţia expresă de opoziţie a intimatului-pârât.

Totodată, prin aceeaşi încheiere a fost respinsă ca inadmisibilă şi cererea de intervenţie accesorie formulată de C. S.A. prin lichidator judiciar D., în raport cu prevederile art. 63 C. proc. civ., reţinându-se că nu există niciun interes în formularea cererii de intervenţie şi în susţinerea poziţiei procesuale a apelantei creditoare, având în vedere că prin cererea formulată şi prin apelul declarat, apelanta creditoare urmăreşte să acopere pasivul rămas neacoperit, iar petenta nu figurează în tabelul definitiv de creanţe.

Prin aceeaşi încheiere, curtea de apel a pus în vedere părţii care a formulat cerere de intervenţie că, potrivit art. 64 alin. (4) C. proc. civ., termenul de recurs este de 5 zile de la pronunţare, iar pentru părţile lipsă de la comunicare.

Ulterior, prin încheierea din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecarea apelului până la soluţionarea căii de atac exercitată de petenta C. S.A. prin lichidator judiciar D.

La data de 28 octombrie 2016, C. S.A. prin lichidator judiciar D. a formulat recurs împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 64 alin. (4) acelaşi cod. Recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea încheierii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de intervenţie accesorie.

În cuprinsul recursului, recurenta a precizat că încheierea de respingere a cererii de intervenţie accesorie este una nelegală şi netemeinică, întrucât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ., respectiv că există interes cu privire la intervenţia accesorie formulată în dosar.

În susţinerea recursului, recurenta a precizat că C. S.A. a încheiat două contracte de leasing financiar, prin care societatea A. S.R.L. prin administrator B. s-a angajat la plata sumei de 229.674,42 euro, respectiv 17.255,99 euro.

S-a mai menţionat că, obligaţia debitoarei S.C. A. S.R.L., prin administrator B., de a achita debitele către Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti incumbă din prevederile contractuale convenite, costurile cu folosinţa bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing având acelaşi rang de prioritate cu ratele convenite pentru stingerea contractului de leasing.

La data de 16 februarie 2017, intimatul B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, a precizat că printre condiţiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces, alături de calitate procesuală, capacitate procesuală şi afirmarea unui drept pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie, se numără interesul, în sensul de folos practic urmărit de cel care iniţiază acţiunea civilă. În acest sens, s-a precizat că interesul trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe: să fie legitim, juridic; să fie născut şi actual; să fie personal şi direct.

În concret, s-a susţinut că lipsa interesului izvorăşte din împrejurarea că atât terenurile ce fac obiectul contractului nr. x/07.06.2007, cât şi autoturismul E., ce face obiectul celuilalt contract se află în curs de valorificare prin intermediul D. &; D., motiv pentru care intimatul a apreciat că, în speţă, caracterul născut şi actual al interesului intervenientului nu există în cauza de faţă.

Mai mult decât atât, intimatul B. a învederat că înţelege să invoce lipsa calităţii procesuale active a C. S.A., întrucât prin hotărârea nr. 2952/2015 din 26 martie 2015 s-a dispus închiderea procedurii, judecătorul sindic fiind dezînvestit în raport cu judecarea cauzei.

La data de 15 martie 2016, recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că există interes în formularea cererii de intervenţie, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii cererii de intervenţie accesorie.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 mai 2017 a fost încuviinţat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Prin încheierea din 17 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul B. prin întâmpinare şi a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la data de 16 ianuarie 2018.

La data de 16 ianuarie 2018, recurenta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de recurs, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea recursului.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a reţinut că instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii prin încheierea de admitere în principiu a recursului, iar în ceea ce priveşte chestiunea lipsei calităţii procesuale active, aceasta reprezintă o apărare cu privire la fondul recursului.

Analizând recursul declarat de recurenta C. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cuprinsul recursului, recurenta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 61 C. proc. civ., respectiv există interes cu privire la intervenţia accesorie formulată în cauză.

În acest sens, s-a arătat că, la data de 7 iunie 2007 s-a încheiat contractul nr. x de leasing financiar între C. S.A. şi S.C. A. S.R.L. prin administrator B., prin care aceasta din urmă s-a angajat la plata sumei de 229.674,42 euro reprezentând valoarea totală a contractului, obiectul acestuia fiind finanţarea achiziţiei de către utilizator a unui teren extravilan în suprafaţă de 6.982,8 mp.

Ulterior, la data de 17 aprilie 2008, s-a încheiat un al doilea contract cu nr. x, prin care societatea A. S.R.L. prin administrator B. s-a angajat la plata sumei de 17.255,99 euro reprezentând valoarea totală a contractului, obiectul său fiind finaţarea achiziţiei de către utilizator a unui autoturism E.

S-a susţinut că obligaţia debitoarei A. S.R.L. prin administratorul B. de a achita debitele către reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 Bucureşti rezultă din prevederile contractuale evocate şi în condiţiile în care nu au fost achitate debitele asumate prin contractele de leasing, opinia recurentei este în sensul că se impune admiterea cererii reclamantei.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 61 C. proc. civ., potrivit cărora oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, intervenţia fiind accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Art. 63 din C. proc. civ. prevede la alin. (1) că cererea de intervenţie accesorie va fi făcută în scris şi va cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător, iar la alin. (2) se menţionează faptul că intervenţia accesorie poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac.

Având în vedere dispoziţiile legale evocate, se constată că, persoana care formulează cererea de intervenţie voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenţia este principală, când terţul pretinde pentru sine dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta, sau accesorie, când hotărârea care s-ar putea pronunţa împotriva părţii în apărarea căreia intervine terţul i-ar prejudicia acestuia drepturile şi interesele.

Prin urmare, terţul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau a unui interes propriu, suplimentar celui al părţii în folosul căreia a intervenit.

Analizând încheierea recurată, se reţine că, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de C. S.A. prin lichidator judiciar D., cu motivarea că nu există niciun interes în formularea cererii având în vedere că prin cererea formulată şi prin apelul declarat, creditoarea urmăreşte să acopere pasivul rămas neacoperit, iar petenta nu figurează în tabelul definitiv de creanţe.

Înalta Curte constată că, în speţă, recursul pendinte vizează încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, din perspectiva interesului pe care terţul intervenient trebuie să-l justifice în formularea cererii.

În acest sens se reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a solicitat, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, să se dispună suportarea pasivului neacoperit al societăţii debitoare de către organele de conducere ale acesteia, respectiv B.

Scopul acţiunii este determinat de acumularea în patrimoniul societăţii în insolvenţă a unor sume direcţionate pentru acoperirea pasivului debitoarei şi plata creditorilor.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că cererea de intervenţie accesorie formulată în cadrul apelului de către C. S.A. în susţinerea apărărilor reclamantei Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 a fost în mod corect respinsă de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Astfel, interesul intervenientului accesoriu este demonstrat prin existenţa unui avantaj pe care intervenientul urmăreşte să se conserve în legătură cu partea pentru care intervine, reflectat într-un drept care, chiar dacă nu face obiectul judecăţii, este astfel asigurat sau conservat.

Or, devreme ce C. nu are calitatea de creditor al debitoarei în insolvenţă, intervenţia nu îi procură subiectului procesual niciun avantaj prin raportare la efectele procedurii care satisfac doar interesele creditorilor recunoscuţi în procedura insolvenţei.

Pentru aceste considerente, cum motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 61 şi art. 63 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta C. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta C. S.A. prin lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 27 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2018.