Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1052/2018 AI generated

Revision for contradictory judgments denied where enforcement objections involve distinct legal causes and substantive merits critiques

Case Number Decizia nr. 1052/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the underlying application for revision, leaving the second judgment in force. The dispute involved a corporate applicant seeking to revoke a subsequent final judgment based on the procedural ground of conflicting definitive judgments (contrarietate de hotărâri), arguing that two enforcement objection decisions rendered by the same tribunal in separate enforcement files were contradictory and violated the principle of res judicata established by the first decision. The court held that the revision was inadmissible because the two judgments addressed distinct causes of action and different enforcement files with different subjects, meaning they did not truly conflict but merely resolved different procedural matters. Furthermore, the court ruled that the applicant’s arguments effectively amounted to a critique of the merits (nelegalitate) of the second judgment, which is impermissible in a revision proceeding under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code, as this specific provision allows only for the annulment of a judgment pronounced in violation of the authority of res judicata, not for a review of its substantive correctness.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Revision for contradictory judgments denied where enforcement objections involve distinct legal causes and substantive merits critiques: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Keywords

AI generated
revision of a judgment procedural objections matter in dispute application for enforcement - Decision action for annulment res judicata

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia civilă nr. 433 A, pronunţată la data de 15 mai 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C.A "A." Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 4629 A din 24.11.2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, revizuenta S.C.A "A." BUCUREŞTI, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate, admiterea cererii de revizuire, anularea celei de-a doua hotărâri, adică, anularea deciziei civile pronunţate în data de 24.11.2016 în dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a III- a civilă pentru încălcarea puterii de lucru judecat a primei hotărâri definitive, respectiv, a deciziei civile din data de 15.11.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă; cu cheltuielile de judecată din prezentul recurs, dar şi din revizuire în cazul admiterii recursului şi, pe cale de consecinţă, a cererii de revizuire.

Recurenta- revizuentă S.C.A. "A." Bucureşti se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile Noului C. proc. civ.- art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., şi, în recursul său, a relevat istoricul din dosar şi a criticat decizia civilă recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material raportat la prevederile art. 513 alin. (6), rap. la art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., sens în care a invocat, în esenţă, următoarele motive de recurs:

Prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a respins revizuirea, analiza instanţei de revizuire s-a rezumat la constatarea existenţei a două executări silite, a două dosare de executare, fără a se analiza obiectul executărilor silite. Nu s-a ţinut cont în decizia recurată de faptul că cele două dosare în care s-au pronunţat decizii potrivnice în apel de către aceeaşi instanţă, de către acelaşi complet de judecată vizează acelaşi titlu executoriu, contractele de asistenţă juridică respective.

În ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., privind contrarietatea de hotărâri definitive potrivnice, recurenta- revizuentă solicită instanţei de recurs să verifice şi să constate că acestea sunt îndeplinite, aşa cum se poate dovedi din analiza comparativă a celor două dosare procesuale, dosarul nr. x/2014 şi dosarul nr. x/2014, condiţii pe care le-a dezvoltat în continuare.

Recurenta- revizuentă a mai susţinut că, Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia recurată, a interpretat eronat că, de fapt, prin invocarea jurisprudenţei s-ar fi produs o critică de nelegalitate a celei de-a doua hotărâri, ceea ce nu corespunde realităţii.

Astfel, a arătat recurenta- revizuentă că a solicitat instanţei care a analizat cererea de revizuire şi motivul acesteia în lumina prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., privind contrarietatea de hotărâri definitive potrivnice, nu să analizeze pe fond cele două decizii, nu să verifice corectitudinea sau nu a celei de-a doua hotărâri definitive, cum în mod eronat a interpretat Curtea de Apel Bucureşti în decizia recurată, ci să verifice doar dacă ultima hotărâre a fost pronunţată sau nu cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre, iar dacă va constata acest lucru, să procedeze la anularea celei de-a doua hotărâri, respectiv, la anularea deciziei civile pronunţată în data de 24.11.2016 în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă.

În acest sens, în susţinerea recursului, recurenta- revizuentă a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, iar în cadrul probei cu înscrisuri, a solicitat emiterea unei adrese către Tribunalul Bucureşti, secţia a III a Civila să acvireze la prezentul dosar cele două dosare în care s-au pronunţat decizii definitive potrivnice, şi anume: dosarul nr. x/2014 de la Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în care s-a pronunţat decizia civilă din data de 15.11.2016; şi, dosarul nr. x/2014 de la Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, în care s-a pronunţat decizia civilă din data de 24.11.2016.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerinţe, pentru speţa dedusă judecăţii, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Raţiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Se observă că recurenta- revizuentă pretinde că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece afirmă că, contestaţii la executare având acelaşi obiect, au fost soluţionate în sens contrar, hotărârile pronunţate încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte constată că în mod legal s-a reţinut de către instanţa de revizuire că recurenta- revizuentă circumscrie noţiunii de contrarietate, aşa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluţionare a unor cauze diferite din perspectiva contestaţiilor la executare formulate împotriva formelor diferite de executare silită întocmite în cadrul unor dosare execuţionale diferite, întemeiate pe titluri de executare şi cu încheieri de încuviinţare diferite, privitor la recuperarea unor creanţe diferite, deci, în dosare având obiect şi cauză diferite.

Faţă de acestea, în mod corect şi legal instanţa de revizuire a constatat că obiectul şi cauza analizate succesiv de către instanţele de judecată nu sunt identice, întrucât contestaţiile vizează de fiecare dată o altă contestaţie la executare silită sau un alt act de executare, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluţiile astfel pronunţate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate prin nesocotirea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta S.C.A "A." BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 433 A din 15 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.