Revision of capital increase decision barred by failure to prove pre-existence of bank statement beyond parties' control

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 872/A- COM din 18 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x, a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 243/CC/19.09.2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr. x, şi a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de B. S.A. PITEŞTI împotriva aceleaşi sentinţe.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Curtea, examinând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă,potrivit disp. art. 295 din vechiul C. proc. civ., aplicabil potrivit disp. art. 725 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., conform căruia "hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căii de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate", a constatat că apelul declarat de revizuent este nefondat.

Astfel, a reţinut că potrivit art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., incident în cauză dat fiind faptul că obiectul cererii de revizuire formulate de apelant îl constituie sentinţa civilă nr. 39/C. civ. din 13.11.2007, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş, "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Este corectă aprecierea instanţei de fond potrivit căreia înscrisul invocat nu poate reprezenta un înscris care să fi fost reţinut de parte, aşa cum prevede textul de lege întrucât, fiind vorba de un extras de cont care este deţinut de banca emitentă, fiind cea care îl emite, revizuentul nu a dovedit cum că, în urma unui eventual refuz al instituţiei bancare emitentă a extrasului de cont, ar fi solicitat instanţei care a dezlegat fondul procurarea înscrisului deţinut de terţ (instituţia bancară), iar instanţa ar fi refuzat solicitarea de relaţii în acest sens de la instituţia bancară.

La fel de adevărat este şi faptul că art. 322 pct. 5 C. proc. civ., are în vedere situaţia în care înscrisul nu a putut fi folosit în soluţionarea fondului litigiului datorită reţinerii acestuia de către partea adversă şi imposibilităţii obţinerii lui în alt mod de către revizuent, respectiv fie direct de la deţinătorul înscrisului, fie prin intermediul instanţei care a dezlegat fondul.

Suplimentar acestui aspect, analizând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul revizuent A., constatăm că aspectele invocate prin cererea de revizuire, referitoare la situaţia relevată de extrasul de cont invocat, nu se numără printre motivele de nulitate a Hotărârii nr. 92/20.09.2006 arătate în cererea învestitoare din dosarul finalizat cu sentinţa a cărei revizuire se cere.

În consecinţă, un motiv nou, întemeiat pe un înscris existent la momentul desfăşurării judecăţii finalizate cu soluţia a cărei revizuire se cere, nu poate repune în discuţie o hotărâre judecătorească la pronunţarea căreia acest motiv nu a avut nicio înrâurire.

Pe de altă parte, aşa cum se reţine şi în cuprinsul Hotărârii nr. 92/20.09.2006, pentru şedinţa Adunării generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din 20.09.2006, convocarea s-a făcut pentru toţi acţionarii înregistraţi în Registrul Acţionarilor la data de referinţă 01 septembrie 2006 (potrivit Convocării depuse la dosar fond), în conformitate cu disp. art. 113-117 din Legea nr. 31/1990 rep., astfel că în mod legal la şedinţa din data de 20.09.2006 au participat acţionarii înscrişi la data de referinţă 01.09.2006.

Modalitatea de restructurare a capitalului social, în sensul reducerii sau majorării, constă într-o procedură mai amplă, iar potrivit disp. art. 219 din Legea nr. 31/1990 rep., hotărârea adunării generale privind majorarea capitalului social produce efecte numai în măsura în care este adusă la îndeplinire în termen de un an de la data adoptării, alin. (2) al articolului tratând situaţia nesubscrierii integrale a majorării de capital.

Oricum, nesubscrierea integrală a capitalului majorat, fiind o acţiune ulterioară adunării generale, nu are ca efect nulitatea hotărârii prin care s-a adoptat majorarea capitalului social, sub imperiul nulităţii, ca şi sancţiune juridică, intrând numai actele sau faptele anterioare şi concomitente adoptării hotărârii, nu şi cele ulterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, rejudecând cauza în fond, admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în tot a sentinţei nr. 39/C. civ. din 13 noiembrie 2007 pronunţate de Tribunalul Comercial Argeş în dosar nr. x, cu consecinţa anulării Hotărârii A.G.E.A. nr. 92/20.09.2006 şi restabilirea acţionariatului conform "Structura sintetică consolidată a acţionarilor pentru S.C. B. S.A. simbol C., la data de 01.09.2006: D. 5.305.125 acţiuni procent 94,17392%; persoane fizice 325.189 acţiuni, procent 5,80810% şi persoane juridice 1013 acţiuni, procent 0,01798%.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform prevederilor art. 322 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor" (pct. 5 teza I).

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Astfel, conform prevederilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere numai în măsura în care înscrisul doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ar fi fost determinant pentru soluţia din hotărârea ce se atacă.

Prima ipoteză a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci, când partea care a pierdut procesul dovedeşte existenţa unor înscrisuri care au fost reţinute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Pentru a se putea invoca acest motiv şi a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, concluzie desprinsă din împrejurarea că textul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. vorbeşte de descoperirea înscrisului care a fost reţinut de adversar sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o cauză mai presus de voinţa părţii interesate, şi, înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; nu interesează dacă reţinerea înscrisului de către partea adversă a fost intenţionată sau involuntară, iar cât priveşte împrejurarea mai presus de voinţa părţii, aceasta urmează a fi apreciată de instanţa de revizuire, însă, partea interesată trebuie să o dovedească, şi, în fine, ca o ultimă condiţie, înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Din interpretarea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reiese, în primul rând, că trebuie să fie vorba de un înscris ce n-a putut fi administrat iniţial, independent de voinţa părţii. În al doilea rând, înscrisul trebuie să fi existat în momentul judecăţii şi partea care se prevalează de respectivul act să nu-l fi putut produce în instanţă din cauza reţinerii lui de partea adversă ori dintr-o împrejurare ce nu-i poate fi imputată. Desigur că, dacă înscrisul ca atare nu poate să fie un act nou, este posibil să poarte totuşi o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, cu condiţia, însă, să se refere la situaţii atestate de alte înscrisuri preexistente. În al treilea rând, înscrisul trebuie să aibă o importanţă deosebită, dacă nu chiar hotărâtoare, pentru dezlegarea pricinii.

În înţelesul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., înscrisul doveditor pe baza căruia se poate cere revizuirea unei hotărâri trebuie să fi fost "descoperit" după darea hotărârii, în sensul că, el a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar, până în acel moment, a fost reţinut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Cerinţa privind preexistenţa înscrisului este desprinsă din expresia folosită în art. 322 pct. 5 C. proc. civ.- înscrisurile sunt "descoperite" după darea hotărârii; pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunţării hotărârii a putut fi reţinut de adversar, cealaltă parte fiind în imposibilitate de a-l prezenta.

Însă, nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiului textului actul - cum este cazul în speţă- emis după pronunţarea hotărârii, chiar dacă în el se confirmă o situaţie fundamental deosebită de aceea care a fost reţinută de instanţă ca determinantă în darea soluţiei.

Aceasta întrucât, prevederea cuprinsă în art. 322 C. proc. civ. este de strictă interpretare, ea condiţionând admiterea cererii de revizuire de descoperirea ulterioară judecăţii a unor acte noi şi imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă datorită unor împrejurări mai presus de voinţa părţii.

Or, în speţă, înscrisul considerat nou de către recurentul- revizuent nu îndeplineşte condiţia de a fi existat la momentul pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat. Cum anterioritatea înscrisului invocat în revizuire faţă de data pronunţării hotărârii este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare, faţă de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că această adresă nu întruneşte cerinţele impuse de textul de lege invocat ca temei al revizuirii.

Prin urmare, se constată că în mod legal şi corect instanţa a apreciat că înscrisul invocat de recurentul- revizuent ca "înscris nou", nu a fost depus la dosar la data soluţionării nu datorită unei imposibilităţi obiective, cauzată de faptul că au fost ascunse de partea potrivnică, respectiv, de către intimat, ci datorită lipsei de diligenţă a acestuia, care, deşi avea posibilitatea de a procura înscrisurile, nu a depus diligenţe în acest sens.

Recuretului- revizuent îi incumba dovada, alternativă, fie a conduitei obstrucţioniste a părţii adverse, conduită de natură să nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului, pe durata soluţionării procesului în fond, fie a unei împrejurări, de acelaşi nivel şi ivite mai presus de voinţa părţilor, dovadă ce nu a s-a produs.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Prin urmare, simplul fapt că recurentul- revizuent a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, aspect, de altfel, reţinut şi de către Curtea de Apel, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forţă majoră care să-i fi împiedicat să şi le procure în timpul procesului, ceea ce, în speţă, nu s-a dovedit.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul- revizuent A. să plătească intimatului B. S.A. ŞTEFĂNEŞTI suma de 4.998 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 872/A- COM din 18 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul- revizuent A. să plătească intimatului B. S.A. ŞTEFĂNEŞTI suma de 4.998 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2018.