Unjust enrichment for improvements on restitution property: statute of limitations commencement and passive standing of the restitution beneficiary

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2012, pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, sub nr. x/2012, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G., sa se constate că subsolul tehnic al construcţiei situate în Bucureşti are destinaţia de parte de folosinţă comună a imobilului, fiind obiectul dreptului de proprietate indiviză aferent tuturor celor şapte apartamente existente în imobil; să se constate ca reclamanţii au calitatea de coproprietari în indiviziune alături de pârât asupra întregului subsol tehnic al imobilului menţionat şi asupra terenului în suprafaţa de 270 mp aferent construcţiei; să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 80.000 RON, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamanţi tuturor părţilor de folosinţă comună ale imobilului, proporţional cotei indivize care îi revine pârâtului; să se constate că reclamanţii aveau un drept de ipotecă legală asupra apartamentului nr. 7 şi a cotei indivize din părţile de folosinţă comună situat în Bucureşti, proprietatea pârâtului, care se va stinge la data la care le va plăti efectiv suma de bani reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor proporţional cotei sale indivize.

La data de 12.06.2014, reclamanţii A. şi B. au depus la dosar cerere precizatoare a câtimii pretenţiilor, în sensul că solicită modificarea cuantumului acestora potrivit celor arătate de expertul contabil prin lucrarea de specialitate depusă la dosarul cauzei, după cum urmează: al treilea capăt al cererii de chemare în judecată va avea următorul conţinut: să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 37.058,90 RON (inclusiv TVA) reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamanţi tuturor părţilor de folosinţă comună ale imobilului, proporţional cotei indivize care îi revine pârâtului.

Prin încheierea din 13.09.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată în raport de cel de-al treilea capăt de cerere având în vedere faptul că pârâtului i s-a restituit în natură subsolul tehnic al imobilului situat în strada x prin sentinţa civilă nr. 1213 din 22.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, până la această dată reclamanţii folosind spaţiul antemenţionat în care afirmă că au efectuat lucrări de îmbunătăţiri. Pe cale de consecinţă, Tribunalul a apreciat că dreptul material la acţiune pentru a solicita obligarea pârâtului la plata contravalorii îmbunătăţirilor afirmat ca fiind efectuate de reclamanţi s-a născut la data restituirii spaţiului către pârât, adică la data rămânerii definitive a hotărârii antemenţionate - 20.09.2011. în raport de acest moment, făcând aplicarea art. 3 din Decretul nr. 167/1957, instanţa a constatat că cererea de chemare în judecată este introdusă în termen. Prin sentinţa civilă nr. 205 din 16.02.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor C., D., E. şi F.; a respins cererea de chemare în judecată introdusă de aceştia; a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive; a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere având ca obiect constatarea calităţii de coproprietari în indiviziune a părţilor asupra întregului subsol termic al imobilului şi asupra terenului în suprafaţă de 270 mp aferent construcţiei (capătul nr. 2 de cerere); a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul G.; a obligat pârâtul să plătească reclamantului A. suma de 37.058,90 RON cu titlu de contravaloare îmbunătăţiri; a respins, ca neîntemeiată, în rest cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul să plătească în contul Biroului Local pentru Expertize Tehnice şi Contabile din cadrul Tribunalului Bucureşti suma de 700 RON cu care s-a majorat onorariul de expert.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanţii opun pârâtului un drept de creanţă pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, solicitând contravaloarea lucrărilor de amenajare, modernizare şi reabilitare pe care le-au făcut la imobilul din Bucureşti. Tribunalul, a reţinut că în anul 2004, reclamanţii au încheiat cu S.C. I. S.A. un contract de execuţie lucrări, iar creanţa reprezentând costul lucrărilor efectuate, pe care societatea executantă o avea de recuperat de la fiecare reclamant în parte, a fost cesionată reclamantului A., fiind încheiate în mod corespunzător contracte de cesiune depuse la dosar, împrejurare în care doar acesta a justificat calitatea procesuală activă.

Tribunalul a considerat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului G. este neîntemeiată întrucât acestuia i-au fost retrocedate, în temeiul Legii nr. 10/2001, două spaţii din imobilul situat în Bucureşti, (la mansardă şi la subsol), precum şi părţile de folosinţă comune aferente acestor spaţii.

De asemenea, tribunalul a reţinut că, prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate de BNP J., sub nr. x din 28.05.2009, nr. x din 04.05.2009, nr. x din 28.05.2009, nr. x din 25.05.2010 şi respectiv sub nr. x din 12.11.2011, reclamanţii A. şi B. au dobândit proprietatea apartamentelor 2, 3, 4, 5 şi 6 din imobilul situat în Bucureşti, împreună cu cotele indivize din dreptul de proprietate asupra părţilor şi dependinţelor comune şi asupra terenului aferent fiecărui apartament în parte. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 160 din 01.02.2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură în favoarea pârâtului G. a apartamentului nr. 7, situat la mansarda imobilului în Bucureşti, precum şi a terenului aferent acestuia, de 112,71 mp, constatându-se dreptul pârâtului la măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele 1-6, înstrăinate conform prevederilor Legii nr. 112/1.995 autorilor reclamanţilor. Prin sentinţa civilă nr. 1213 din 22.06.2011, pronunţată în acelaşi dosar a fost completat dispozitivul sentinţei menţionate, în sensul restituirii în natură către pârât a subsolului tehnic al imobilului. Prin procesul-verbal din data de 14.02.2012, încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc K., pârâtul G. a fost pus în posesie cu privire la spaţiile din imobilul ce i-a fost restituit în natură, conform art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 12402 din 12.07.2012, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a respins contestaţia la executare promovată de reclamanţii din prezenta cauză împotriva pârâtului. In litigiul respectiv, contestând actele de executare efectuate în Dosarul execuţional nr. x/2011 al BEJ K., reclamanţii au dedus judecăţii împrejurarea că subsolul imobilului situat Bucureşti, restituit pârâtului ar avea destinaţie de parte de folosinţă comună, susţinere ce a fost apreciată neîntemeiată de instanţa de judecată. acest fapt se interpune în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, astfel că Tribunalul a reţinut că subsolul imobilului este proprietatea exclusivă a pârâtului, astfel cum s-a statuat prin sentinţa nr. 1213 din 22.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Actele translative de proprietate în baza cărora reclamanţii au dobândit cele şase apartamente au fost perfectate după ce în prealabil reclamanţii A. şi B. încheiaseră cu fiecare vânzător în parte o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Anterior dobândirii dreptului de proprietate, în perioada 2004 -2008, reclamantul A. a efectuat o serie de lucrări de igienizare, de construcţie şi de amenajare atât a spaţiului situat la subsol, cât şi a instalaţiilor şi părţilor de folosinţă comună a imobilului, lucrări menţionate în facturile fiscale care atestă avansarea sumelor depuse la dosar şi identificate în raportul de expertiză astfel cum a fost completat, elaborat de expert L. administrat în cauză. Necesitatea efectuării acestora a rezultat din conţinutul raportului de expertiză extrajudiciară elaborat de S.C. H. S.R.L., care atestă faptul că imobilul în discuţie este unul vechi (are o vechime de 40-50 de ani), a suferit acţiunea cutremurelor şi, până la momentul efectuării expertizei, nu au fost realizate lucrări de consolidare.

S-a reţinut, astfel, că patrimoniul reclamantului a suferit o însărăcire, echivalentă sumelor pe care le-a avansat pentru lucrările efectuate la spaţiul de la subsol ce aparţine pârâtului, ca şi ia instalaţiile comune, iar patrimoniul pârâtului s-a îmbogăţit concomitent cu contravaloarea aceloraşi lucrări, între cele două raporturi fiind legătură de cauzalitate, tribunalul a apreciat îndeplinite condiţiile îmbogăţirii tară just temei.

Prin încheierea din 15.04.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea de lămurire a dispozitivului formulată de pârâtul G., cu motivarea că nu se impun lămuriri suplimentare celor inserate în cuprinsul considerentelor.

Împotriva sentinţei civile nr. 205 din 16.02.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat apel pârâtul G., solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive faţă de cererea de a achita contravaloarea îmbunătăţirilor pretins efectuate de reclamant. Apelantul - pârât a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune având în vedere data la care reclamantul pretinde că a efectuat îmbunătăţirile, respectiv între anii 2004 - 2008, considerând că, dacă acesta ar fi considerat necesar să recupereze aceste cheltuieli, putea sa o facă în termen de 3 ani de la finalizarea acestora.

Prin Decizia civilă nr. 43 din 26.01.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârât, a fost schimbată, în parte, sentinţa, în sensul că a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii îmbunătăţirilor, respingând acest capăt de cerere şi menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

Prin Decizia civilă nr. 1301 din 21.09.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare în apel.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că momentul la care recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă de paguba încercată, micşorarea patrimoniului prin efectuarea respectivelor lucrări de îmbunătăţire este momentul la care au cunoscut că acele spaţii au fost restituite în natură intimatului - pârât, respectiv momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 160 din 1.02.2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a I-a civilă. Faţă de aceste considerente, s-a reţinut că instanţa de apel a .făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Prin Decizia nr. 47/A din 22 ianuarie 2018, în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelantul-pârât G., împotriva sentinţei civile nr. 205 din 16.02.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A., B., C., D. E. şi F., ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente;

În prealabil, instanţa de rejudecare a reţinut că unul dintre motivele de apei a fost dezlegat în mod irevocabil de instanţa de recurs atunci când a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare în apel, reţinând că termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune nu se împlinise la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Cu privire la motivul de apel vizând soluţia adoptată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, curtea de apel a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu o cerere de chemare în judecată, întemeiată pe accesiunea imobiliară artificială şi îmbogăţirea fără justă cauză, fiind pretinsă, pe această cale, contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire aduse imobilului restituit în natură pârâtului, critica fiind astfel nefondată.

În plus, faţă de precizările făcute de reclamanţi pe parcursul litigiului, s-a reţinut că prezenta cauza vizează numai contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire aduse spaţiilor care reprezintă părţile comune ale imobilului şi cu privire la care pârâtul are calitatea de coproprietar, alături de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr. 160 din 01.02.2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat calitatea pârâtului din prezentul dosar, G., de persoană îndreptăţită la restituire pentru imobilul teren în suprafaţă de 270 mp şi construcţie edificată pe Acesta, situat în Bucureşti, a dispus restituirea în natură a imobilului construcţie apartament nr. 7, situat la mansardă, şi a terenului în suprafaţă de 112,71 mp. Prin sentinţa civilă nr. 1213 din 22.06.2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 160 din 01.02.2011, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că a dispus restituirea în natură a subsolului tehnic al imobilului situat în Bucureşti. Apelantul - pârât G. a fost pus în posesie cu privire la spaţiile menţionate prin procesul-verbal din data de 14.02.2012 încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc K.

Întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, iar în cauza reclamantul a invocat o mărire a patrimoniului pârâtului, din care ar rezulta obligaţia acestuia de a restitui sumele solicitate, în raportul juridic concret, instanţa de apel a considerat că în mod corect a apreciat tribunalul faptul ca în speţă a fost justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

Instanţa de apel a apreciat că susţinerile apelantului pârât cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 10/20015 în partea referitoare la persoana obligată la despăgubiri în caz de restituire în natură a bunului imobil preluat abuziv, se subsumează tot analizei calităţii procesuale pasive şi pe care o constat-o, de asemenea, nefondată.

Astfel, a reţinut că ipoteza art. 48 din Legea nr. 10/2001 vizează o situaţie distinctă, în care bunul restituit în natură în temeiul acestei legi este ocupat la data restituirii de chiriaşi, aceştia din urmă solicitând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului restituit.

Ipoteza din cauza de faţă este diferită, în sensul în care cei care solicită despăgubirile nu sunt chiriaşii, ci terţii subdobânditori ai unei părţi din bunul imobil, restituit ulterior în procedura Legii nr. 10/2001, şi care au, alături de pârât, calitatea de coproprietari asupra părţilor comune ale imobilului la care au adus lucrări de îmbunătăţiri.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate susţinerile apelantului referitoare la inexistenţa dreptului reclamanţilor la despăgubiri, tot cu trimitere la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, de această dată, apelantul invocând dispoziţiile art. 9 din acest act normativ, potrivit cu care imobilul se restituie în starea în care acesta se află la data restituirii.

În această privinţă, instanţa a arătat că dispoziţiile legale invocate de apelant nu au legătură cu cauza de faţă.

Este real că potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 imobilul se restituie în starea în care acesta se afla la data restituirii, însă starea în care se restituie imobilul şi dreptul unor terţi la contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire sunt două aspecte distincte, care nu se exclud.

De altfel, instanţa de apel a arătat în acest sens chiar dispoziţiile invocate de apelant, cuprinse în art. 48 din aceeaşi lege, în care, pentru ipoteza în care lucrările de îmbunătăţire au fost aduse de foştii chiriaşi. Aceştia sunt îndreptăţiţi să primească contravaloarea lor, în condiţiile legii şi în toate cazurile, de la persoana îndreptăţită la restituire.

Cu alte cuvinte, prin art. 9 din lege s-a conferit dreptul la restituire a bunului în starea în care se afla la momentul restituirii, însă acesta nu exclude dreptul unor terţi de a primi contravaloarea lucrărilor aduse la acest imobil, dacă şi restul condiţiilor prevăzute de legea specială, sau, în cazul de faţă, al îmbogăţirii fără justă cauză, sunt îndeplinite.

Cât priveşte faptul că lucrările realizate de reclamanţi nu ar fi fost efectuate cu autorizările necesare, că reclamanţii erau detentori precari ai bunului şi prin urmare, erau de rea-credinţă, din perspectiva dispoziţiilor art. 586 alin. (2) şi (3) din Noul C. civ., instanţa de apel a constatat ca este nefondat şi acest motiv de apel.

În prealabil, instanţa de apel a apreciat ca fiind necesare câteva lămuriri referitoare la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea au fost precizate de reclamanţi pe parcursul litigiului.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect pretenţii, s-a avut în vedere precizarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi la 28.03.2014, prin care au arătat că cererea se întemeiază pe executarea cu bună-credinţă a lucrărilor de construcţie asupra imobilului, invocând dispoziţiile art. 583, 584, 591 şi 595 din Noul C. civ., precum şi instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, reglementata de dispoziţiile art. 1345-1348 din Noul C. civ.

Ulterior, prin cererea depusă la 13.06.2014, reclamanţii au arătat că obiectul cererii de chemare în. judecată este evaluat la 37.058,90 RON şi este reprezentat de contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire aduse de aceştia tuturor părţilor de folosinţă comună, proporţional cotei indivize care îi revine pârâtului. In acest sens, reclamanţii au arătat că pentru stabilirea întinderii obligaţiei pârâtului au avut în vedere cota indiviză ce aparţine pârâtului din părţile de folosinţă comună ale imobilului, prin raportare la apartamentul de la mansardă şi subsol, respectiv suprafaţa de 29,02 mp din totalul părţilor de folosinţă comună.

Sintetizând, instanţa de apel a constatat că obiectul cererii având ca obiect pretenţii este unic, fiind reprezentat de contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţire aduse de reclamanţi părţilor de folosinţă comună ale imobilului, proporţional cu cota ce revine pârâtului, de 29,02 mp din suprafaţa totală a părţilor de folosinţă comună.

În ceea ce priveşte cauza cererii de chemare în judecată, curtea de apel a reţinut un dublu temei, respectiv ai accesiunii imobiliare artificiale, reclamanţii considerându-se constructori de bună credinţă, precum şi îmbogăţirea fără justă cauză.

Este necontestat în cauză că lucrările au fost începute şi finalizate înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. (octombrie 2011), situaţie în care pentru a se stabili legea aplicabila litigiului au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Astfel, prioritar s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 "Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a C. civ. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor."

De asemenea, legea de punere în aplicare a Noului C. civ. prevede reglementări tranzitorii în mod special pentru accesiunea imobiliară artificială, numai pentru situaţia particulară a ipotezei în care se pune problema unui drept de opţiune al proprietarului imobilului cu privire la lucrare (art. 58 din Legea nr. 71/2011), stabilind ca va fi aplicabilă legea în vigoare de la momentul începerii lucrării.

În cauza de faţă, pentru temeiul cererii prin care s-a invocat dreptul reclamanţilor derivat din calitatea lor de constructori de buna credinţă, invocând regulile accesiunii imobiliare artificiale, instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile vechiul C. civ.

În ceea ce priveşte al doilea temei al cererii de chemare In judecată, reprezentat de îmbogăţirea fără justă cauză, Curtea constată, de asemenea, aplicarea dispoziţiilor anterioare intrării în vigoare a Noului C. civ.

Concluzia se impune ca urmare a reţinerii că îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic în sens restrâns, că aceasta se pretinde a fi avut loc anterior anului 2011, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit cu care " obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.

Cu privire la primul temei al cererii, instanţa de apel a constatat ca dispoziţiile art. 492-494 din C. civ. 1865 nu includ în sfera accesiunii imobiliare artificiale şi a regulilor aplicabile acesteia, situaţia lucrărilor de îmbunătăţire aduse la un imobil de o terţă persoană în raport cu proprietarul imobilului, astfel încât, în mod corect prima instanţă nu a procedat la analiza cererii de chemare în judecată prin prisma acestor dispoziţii legale.

S-a considerat că este adevărat faptul că în considerentele primei instanţe nu se regăseşte o motivare strict cu privire la acest aspect, însă instanţa de apel a apreciat că, găsind îndeplinită condiţia inexistenţei unei alte acţiuni pentru realizarea dreptului pretins de reclamanţi, implicit, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile accesiunii imobiliare artificiale.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut ca motivul de apel prin care apelantul a criticat hotărârea primei instanţe din această perspectivă nu este întemeiat, în condiţiile în care prima instanţă nu şi-a întemeiat soluţia de admitere a cererii pe accesiunea imobiliară artificială.

A constat însă prima instanţă că sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, aspect criticat de apelant din perspectiva faptului că prin probele administrate nu s-a dovedit limita însărăcirii reclamanţilor şi, implicit, limita măririi patrimoniului pârâtului.

Susţinerea apelantului în sensul că nu s-a dovedit certitudinea lucrărilor efectuate în legătură cu spaţiile comune este contrazisă de probele administrate în primă instanţă,

În acest sens, curtea de apel a reţinut că întreg imobilul a fost supus unui amplu proces de reabilitare, elocvente fiind planşele foto depuse la dosar.

În altă ordine de idei, s-a reţinut că parte din lucrări sunt ascunse, aspect confirmat şi de expertiza administrată în cauză, neputându-se determina, cu exactitate, în ce au constat aceste lucrări şi că, faţă de înscrisurile depuse de reclamanţi, nu se poate stabili cu certitudine care sunt lucrările aferente numai spaţiilor de folosinţă comună.

Într-o astfel de situaţie, expertul a propus, ca mod de identificare a costului lucrărilor aferente spaţiilor comune, însumarea tuturor cheltuielilor făcute cu întreg imobilul, stabilirea costurilor aferente unui metru pătrat de construcţie, în medie, iar apoi, stabilirea costurilor aferente spaţiilor de folosinţă comuna prin înmulţirea costului pentru un metru pătrat cu cota indiviză ce aparţine pârâtului, aceasta din urmă fiind exprimată în metri pătraţi.

Instanţa de apel a constatat că o astfel de cuantificare a costului lucrărilor de îmbunătăţire este rezonabilă în raport cu împrejurările concrete ale cauzei.

Curtea de apel a ţinut seama de faptul că atunci când se demarează un proiect de reabilitare a unei clădiri, în întregul sau, chiar şi un constructor diligent va ţine, cel mult, o evidenţă a tuturor cheltuielilor făcute în ansamblul lor, fără să aibă în vedere, care sunt cele alocate spaţiilor comune sau celor proprietate exclusivă. în plus, având în vedere caracterul unitar al lucrărilor de îmbunătăţire, instanţa de apei a apreciat excesiv să se concluzioneze în sensul nedovedirii întinderii pretenţiilor, în condiţiile în care s-a dovedit existenţa lucrărilor de îmbunătăţire aduse întregului imobil, inclusiv asupra spaţiilor de folosinţă comună.

Ca un argument în plus, instanţa de apei a reţinut că, în cauza de faţă, reclamantul a fost în posesia înscrisurilor care atestă efectuarea lucrărilor şi achiziţionarea materialelor necesare. Sunt însă nenumărate situaţii în practica judiciară în care sunt identificate lucrările de îmbunătăţire, iar ele sunt evaluate prin metodele specifice expertizelor în specialitatea construcţii, chiar în lipsa înscrisurilor care să ateste achiziţionarea acestora, practica fiind constantă în sensul de a aprecia că evaluarea realizată de experţi în aceste condiţii este suficientă pentru a demonstra valoarea lucrărilor.

În cauza de faţă, în care s-a demonstrat atât realizarea efectivă a lucrărilor, iar pentru cea mai mare parte dintre ele, s-a demonstrat şi achiziţionarea materialelor şi a manoperei, curtea de apel a reţinut că ar fi excesiv să se concluzioneze în sensul nedovedirii întinderii pretenţiilor reclamanţilor numai pe considerentul că nu se pot identifica cu precizie toate lucrările făcute la spaţiile comune, inclusiv cele care au caracter ascuns.

Apelantul a mai susţinut netemeinicia acţiunii şi prin prisma faptului că, şi reală de ar fi valoarea lucrărilor stabilite de expertiza administrată în cauza, reclamanţii nu au calitatea de creditori pe considerentul că aceştia nu au achitat valoarea materialelor şi a manoperei către terţi.

Sub acest aspect, instanţa de apel a arătat că micşorarea patrimoniului celui care a realizat lucrarea are loc prin chiar faptul achiziţionării materialelor şi a încheierii acordurilor necesare pentru manopera aferentă, căci în acest mod, în patrimoniul reclamanţilor se nasc obligaţii corelative unor drepturi de creanţă ale unor terţi. Or, apariţia unor astfel de obligaţii reprezintă o creştere a pasivului patrimonial cu semnificaţia micşorării patrimoniului debitorului acestor obligaţii. împrejurarea dacă reclamanţii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate faţă de terţi în legătură cu lucrările de îmbunătăţire aduse imobilului din prezentul litigiu reprezintă un aspect străin de această cauză, astfel încât, şi dacă ar fi real, nu poate fi avut în vedere în analiza condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză.

În ceea ce priveşte apărarea de fond vizând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 precum şi a contractelor de vânzare-cumpărare prin care reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra unor apartamente din imobilul ce a aparţinut autorului pârâtului, instanţa de apel a constatat că o astfel de apărare nu poate fi analizată la Acest moment procesual, interdicţia unei astfel de analize rezultând din cuprinsul dispoziţiilor art. 292 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Contrar calificării date de apelant, chiar dacă, pe cale de apărare, se invocă nulitatea absolută a unui act juridic, aceasta nu poate fi considerată o excepţie de procedură de ordine publică care să poată fi invocată în orice stare a pricinii, ci ia forma unei apărări, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici, inclusiv cu privire la momentul până la care poate fi invocată pe această cale, impunându-se concluzia anterior arătată, în sensul imposibilităţii invocării unei astfel de apărări de către cel care are calitatea de apelant, altfel decât prin motivele de apel.

Împotriva Acestei decizii, pârâtul G. a formulat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea hotărârii atacate cu recurs, admiterea apelului şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin criticile formulate, după expunerea situaţiei de fapt şi de drept, recurentul - pârât a susţinut următoarele;

1. În mod nelegal, instanţele fondului nu s-au pronunţat asupra incidenţei în prezenta cauza a efectelor pozitive ale autorităţii de lucru judecat, rezultate din considerentele sentinţei civile nr. 12402 din 12.07.2012 - irevocabilă prin neapelare, pronunţată de Judecătoria sectorului 3, în Dosarul nr. x/2012, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulata de reclamanţii-intimaţi din prezenta cauză.

2. Instanţa de apel a respins în mod greşit motivul de apel vizând lipsa calităţii procesuale pasive, deşi prin motivul de apel formulat pârâtul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la soluţia adoptată referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, apelantul susţinând, în esenţă, că justifică legitimare procesuală pasivă numai Municipiul Bucureşti.

Sub acest aspect, în opinia recurentului - pârât, instanţa de apel a reţinut în mod greşit situaţia juridica din cauză întrucât la data efectuării îmbunătăţirilor, respectiv anii 2004-2008, intimaţii - reclamanţi nu aveau calitatea de proprietari ai unei părţi din imobil, ci erau doar beneficiarii unor promisiuni de vânzare-cumpărare. Chiar în Aceste condiţii, îmbunătăţirile s-au efectuat cu rea-credinţă, întrucât imobilul în speţă este un imobil ce făcea obiectul unei notificări întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001.

3. Concluzia instanţei de apel privind inaplicabilitatea art. 48 din Legea nr. 10/2001, în sensul că orice persoană poate efectua îmbunătăţiri şi apoi emite pretenţii cu privire la un bun care face obiectul Legii nr. 10/2001, este nelegală.

În acest sens, recurentul - pârât apreciază că atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut decât posibilitatea pretinderii de către chiriaşi a îmbunătăţirilor efectuate asupra unui imobil aflat în procedura restituirii prevăzute de legea speciala, nu se poate recunoaşte oricărei persoane acest drept, în afara acestora.

În mod greşit, instanţa de apel a apreciat ca fiind nefondate susţinerile apelantului referitoare la inexistenţa dreptului reclamanţilor la despăgubiri, raportat la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, invocate de acesta, dispoziţii în raport de care imobilul se restituie în starea în care acesta se afla la data restituirii.

Instanţa de apel nu a analizat şi prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. .10/2001, invocate atât în fond cat şi în apel.

4. În mod greşit, instanţa de apel a stabilit temeiului legal al acţiunii, încălcând astfel principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Principiul disponibilităţii în procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii de chemare în judecată.

Or, consideră recurentul - pârât, instanţa de apel în mod greşit nu a pus în discuţia părţilor aspectul stabilirii temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.

5. Instanţa de apel, în mod nelegal, nu s-a pronunţat asupra apărării vizând nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate In temeiul Legii nr. 112/1995 precum şi a contractelor de vânzare-cumpărare prin care reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra unor apartamente din imobilul ce a aparţinut autorului subsemnatului.

În opinia recurentului - pârât, nulitatea actului juridic se poate obţine nu numai pe cale de acţiune, ci şi pe cale de excepţie (mijloc de apărare de fond). împrejurarea ca instanţa de fond, dar nici pârâtul, nu au invocat această excepţie, apreciază că nu face imposibilă invocarea acesteia în calea de atac a apelului.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins în considerarea argumentelor ce succed:

Prin Decizia nr. 1301 din 21 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 43/A din data de 26 ianuarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi curte de apel.

La pronunţarea soluţiei, Înalta Curte a reţinut cu putere de lucru judecat constatările instanţei de apel din decizia recurată, în sensul că pârâtului G. i-au fost retrocedate, în temeiul Legii nr. 10/2001, două spaţii din imobilul situat în Bucureşti (la mansardă şi la subsol), precum şi părţile de folosinţă comune aferente acestor spaţii.

De asemenea, s-a statuat că prin contractele de vânzare - cumpărare autentificate de BNP J., sub nr. x din 28.05.2009, nr. x din 04.05.2009, nr. x din 28.05.2009, nr. x din 25.05.2010 şi respectiv sub nr. x din 12.11.2011, reclamanţii A. şi B. au dobândit proprietatea apartamentelor 2, 3, 4, 5 şi 6 din imobilul situat în Bucureşti, împreună cu cotele indivize din dreptul de proprietate asupra părţilor şi dependinţelor comune şi asupra terenului aferent fiecărui apartament în parte. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 160 din 01.02.2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a dispus restituirea în natură în favoarea pârâtului G. a apartamentului nr. 7, situat la mansarda imobilului în Bucureşti, precum şi a terenului aferent acestuia, de 112,71 mp, constatându-se dreptul pârâtului la măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele 1-6, înstrăinate conform prevederilor Legii nr. 112/1995 autorilor reclamanţilor.

Totodată, instanţa de control judiciar a reţinut că a fost justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului G.

Astfel, s-a reţinut că acţiunea reclamanţilor, întemeiată pe îmbogăţirea fără justa cauza, a fost îndreptată împotriva pârâtului G., acesta fiind în prezent titularul dreptului de proprietate al imobilului asupra căruia se pretinde că au fost. efectuate îmbunătăţiri.

În egală măsură, s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 160 din 01.02.2011 pronunţată în dosarul nr. x/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat calitatea pârâtului din prezentul dosar, G., de persoană îndreptăţită la restituire pentru imobilul teren în suprafaţă de 270 mp şi construcţie edificată pe acesta situat în Bucureşti, a dispus restituirea în natură a imobilului construcţie apartament nr. 7, situat la mansardă, şi a terenului în suprafaţă de 112,71 mp. Prin sentinţa civilă nr. 1213 din 22.06.2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 160 din 01.02.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în sensul că a dispus restituirea în natură a subsolului tehnic al imobilului situat în Bucureşti. Apelantul pârât G. a fost pus în posesie cu privire la spaţiile menţionate prin procesul-verbal din data de 14.02.2012 încheiat de Biroul Executorului Judecătoresc K.

În consecinţă, s-a reţinut că întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, iar în cauză reclamantul a invocat o mărire a patrimoniului pârâtului, din care a rezulta obligaţia acestuia de a restitui sumele solicitate, în raportul juridic dedus judecăţii a fost justificată calitatea procesuală pasivă a pârâtului G.

Prin urmare, prin hotărârea pronunţată anterior de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului G., precum şi cu privire la temeiul cererii de chemare în judecată, respectiv îmbogăţire fără justă cauză, ceea ce nu poate aduce în discuţie interpretarea şi aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, invocate în prezentul recurs.

Ca atare, aspectele contestate prin prezentul recurs sunt nejustificate, fiind tranşate în mod irevocabil, astfel cum s-a menţionat anterior.

Referitor la motivul de recurs care vizează nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 precum şi a contractelor de vânzare-cumpărare prin care reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra unor apartamente din imobilul ce a aparţinut autorului pârâtului, Înalta Curte reţine că este nefondat, această apărare fiind invocată pentru prima dată în cadrul apelului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora "Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei ele apei de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţa sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare".

Cât priveşte critica potrivit căreia instanţa de apel a stabilit temeiul legal al acţiunii cu încălcarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, Înalta Curte reţine că este nefondat.

Sub acest aspect, este de reţinut, pe de o parte, ca instanţa este cea care trebuie să dea o calificare juridica acţiunii, iar pe de altă parte, temeiul juridic al cererii nu mai putea fi repus în discuţie, peste constatările deja făcute de instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, reţinând ca niciuna dintre criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondată, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul declarat de pârâtul G., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G. împotriva Deciziei civile nr. 47/A din 22 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.