Damages action over criminal complaint referral sent to Court of Appeal on jurisdictional grounds
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and declined jurisdiction to the Bacău Court of Appeal to hear the claimants' appeal against a decision of the Bacău Tribunal, which had upheld the first-instance dismissal of their damages action (for material and moral prejudice allegedly caused by the defendant's criminal complaint); no decision on the merits was made, and the referral leaves the appellate review pending before the Court of Appeal. The case arose from a civil tort claim for 90,000 RON plus default interest and costs, in which the claimants sought compensation for harm from a criminal complaint filed against them. The court held that under Articles 97(1) and 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court has appellate jurisdiction only over decisions of courts of appeal or where expressly provided by law, not as a court of general jurisdiction for all appeals; absent express provision, appeals against tribunal decisions in appeal belong to the competent court of appeal, consistent with the hierarchical principle and Article 126(2) of the Constitution, so a contrary interpretation would create a new rule of jurisdiction in violation of Article 122 of the Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Damages action over criminal complaint referral sent to Court of Appeal on jurisdictional grounds: The case arose from a civil tort claim for 90,000 RON plus default interest and costs, in which the claimants sought compensation for harm from a criminal complaint filed against them. The court held that under Articles 97(1) and 483(3)-(4) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court has appellate jurisdiction only over decisions of courts of appeal or where expressly provided by law, not as a court of general jurisdiction for all appeals; absent express provision, appeals against tribunal decisions in appeal belong to the competent court of appeal, consistent with the hierarchical principle and Article 126(2) of the Constitution, so a contrary interpretation would create a new rule of jurisdiction in violation of Article 122 of the Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to determine that the High Court is not competent to hear the appeal, as the case was decided by a tribunal in appeal.
Cited as the basis for declining jurisdiction in favor of the Court of Appeal Bacău.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub numărul x/2014*(în urma trimiterii pentru continuarea judecăţii), reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 de RON, reprezentând prejudiciul material şi moral cauzat prin introducerea plângerii penale împotriva acestora de către pârât, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aferente prejudiciului, din momentul exigibilităţii şi până la momentul plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 09.03.2017 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2014*, s-a respins acţiunea în pretenţii formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C. şi au fost obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 RON.
Prin decizia civilă nr. 51 din 22 ianuarie 2018, Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor B. şi A.
Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanţii B. şi A., au declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi s-a fixat termen de judecată la 24 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2, recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 a]in.(3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
• Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bacău revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Declină în favoarea Curţii de Apel Bacău competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 51/2018 din 22 ianuarie 2018 a Tribunalului Bacău, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.10.2018.