Competence for appeal against tribunal interlocutory decision in usucaption action

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistriţa, la data de 10.09.2014, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comuna Josenii Bârgăului, prin primar au solicitat să constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune şi joncţiunea posesiilor asupra unei porţiuni de teren, categoria de folosinţă "fânaţ" în suprafaţă totală de 23.269 mp situat în extravilanul comunei Josenii Bârgăului ridul "Moine" sau "Frăsiniş", de o parte şi de alta a drumului de exploatare, compusă dintr-o parcelă de 6.426 mp la nord de drumul de exploatare, o parcelă de 16.323 mp la sud de drumul de exploatare în Unitatea Administrativ Teritoriale Josenii Bârgăului şi o parcelă de 520 mp tot la sud de drumul de exploatare în Unitatea Administrativ Teritoriale Livezile, între vecinii Comuna Josenii Bârgăului, C. (N), C. (E), D., E. (S) şi Unitatea Administrativ Teritoriale Livezile (V), înscrisă în CF iniţial x Dorolea nr. top x, transcris la 16.12.1943 în CF nr. x Dorolea în favoarea Statului Ungaria. Totodată, au solicitat să dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus arătat pe numele lor conform raportului de expertiză tehnică întocmit de către expert F.; Fără cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1953/2017, Judecătoria Bistriţa a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a respins cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, formulată de C. şi G., ca neîntemeiată, şi a constatat că reclamanţii au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 23,269 mp situat în extravilanul comunei Josenii-Bârgăului, ridul "Moine", de o parte şi de alta a drumului de exploatare, compusă dintr-o parcelă de 6.426 mp la nord, o parcelă de 16.323 mp la sud în Unitatea Administrativ Teritoriale Josenii Bârgăului, respectiv o parcelă de 520 mp la sud în Unitatea Administrativ Teritoriale Livezile, teren înscris parţial în CF x Dorolea, nr. top x proprietatea comunei Josenii-Bârgăului.

S-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanţilor A. şi B. asupra imobilului teren în suprafaţă de 23.269 mp, identificat în CF nr. x Dorolea, nr. topo. nou X, Y şi Z, cu titlu de uzucapiune, potrivit tabelului de mişcare parcelară din raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de expert H., vizat de O.C.P.I şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost obligată pârâta şi intervenienţii accesorii, în solidar, la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial în favoarea reclamanţilor.

A fost obligată pârâta şi intervenienţii accesorii, în solidar, la plata sumei de 1.202,1 RON în favoarea statului.

Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, prin Decizia nr. 107/A din 27 martie 2018, a admis excepţia nulităţii motivelor de apel cuprinse în înscrisul depus de intervenienţii accesorii - apelanţi C. şi G. la Tribunalul Bistriţa - Năsăud la data de 12.09.2017, excepţie invocată de intimaţii A. şi B.

A respins excepţia tardivităţii motivelor de apel, invocată de intimaţii A. şi B., ca rămasă fără obiect.

A respins, ca inadmisibil, apelul provocat formulat de pârâta Comuna Josenii-Bârgăului, prin primar, a respins excepţia tardivităţii acestui apel, invocată de intimaţii A. şi B., ca rămasă fără obiect şi a respins, ca neavenit, apelul formulat de intervenienţii accesorii C. şi G.

A obligat pe apelanţii C. şi G., în solidar, la plata către intimaţii A. şi B., a sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel - onorariu avocat şi a obligat pe apelanta Comuna Josenii-Bârgăului, prin primar la plata către intimaţii A. şi B., a sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în apel - onorariu avocat.

Împotriva acestei din urmă decizii, intervenienţii C. şi G. au declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Bistriţa Năsăud, la data de 7 septembrie 2018.

Prin adresa din 27.09.2018, Tribunalul Bistriţa Năsăud a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 1 octombrie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin rezoluţia completului din data de 2 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 19 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepţie pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect uzucapiune.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa să".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului, în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului ia edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competentă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare ia situaţii asemănătoare.'’

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bistriţa Năsăud revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de intervenienţii C. şi G. împotriva Deciziei civile nr. 107/A din 27 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.