Jurisdictional transfer of appeals against tribunal decisions on marital asset partition

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 24.12.2010, sub nr. x/2010, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei: teren în suprafaţă de 929,75 mp, situat în judeţ Ilfov; suma de 4.570 RON reprezentând valoarea corespunzătoare a construcţiei compusă din 2 camere şi bucătărie aflată în stare avansată de degradare; construcţie de tip vilă, alcătuită din parter şi etaj, situată în judeţul Ilfov.

Reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa: să se constate că a dobândit împreună cu pârâta în timpul căsătoriei nuda proprietate asupra imobilului compus din teren de 929,75 mp şi casa compusă din 2 camere şi bucătărie, aflată în stare avansată de degradare, arabele situate în judeţ Ilfov; să se constate că construcţia compusă din 2 camere şi bucătărie, dobândită odată cu terenul, s-a năruit şi să se dispună înlocuirea bunului pierit cu valoarea care îl reprezintă şi îl înlocuieşte; să se constate că a edificat împreună cu pârâta în timpul căsătoriei o construcţie tip vilă, în temeiul autorizaţiei de construire nr. x din 18.10.2000; să se constate dobândirea prin accesiune imobiliară a dreptului de proprietate în devălmăşie asupra vilei, ca efect al respingerii irevocabile a cererii de rezoluţiune a contractului autentificat sub nr. x/1997 de BNP C. prin decizia civilă nr. 46/R din 29.01.2009 a Curţii de Apel Bucureşti; să se constate că părţile au cote de contribuţie inegale, 90% reclamantul şi 10% pârâta; să se dispună împărţirea bunurilor comune în natură prin atribuirea terenului şi a vilei către reclamant; să se dispună compensarea inegalităţii valorice dintre loturi prin obligarea codevălmaşului al cărui lot are o valoare mai mare la plata unei sulte corespunzătoare către celălalt codevălmaş.

Prin sentinţa civilă nr. 259 din 14.01.2013, Judecătoria Cornetu a admis excepţia netimbrării acţiunii formulată de către reclamant şi a anulat acţiunea şi cererea reconvenţională, ca insuficient timbrate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta B.

Prin decizia civilă nr. 290/A din 10.12.2013, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului; a admis apelul pârâtei şi a anulat, în parte, încheierea de şedinţă pronunţată în data de 12.11.2012 în privinţa obligaţiei pârâtei de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.574,76 RON; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia invocată de pârâtă şi a anulat acţiunea reclamantului, ca insuficient timbrată; a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă; a obligat reclamantul A. către pârâtă la plata sumei de 704,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată tăcute în apei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.

Prin decizia civilă nr. 1301 din 18.09.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursul reclamantului şi a modificat decizia recurată, sens în care: a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 259 din 14.01.2013, pronunţată de Judecătoria Cornetu; a anulat sentinţa civilă apelată; a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe; a menţinut dispoziţiile din decizia recurată privind admiterea apelului declarat de pârâta B. şi anularea, în parte, a încheierii de şedinţă pronunţată în data de 12.11.2012, în privinţa obligaţiei pârâtei de a face dovada achitării taxei judiciare de 7.574,76 RON; a respins, ca nefondată, cererea intimatei având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cornetu sub nr. x/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 2124 din 23.05.2016, Judecătoria Cornetu a admis excepţia autorităţii de lucru judecat pentru capătul II de cerere privind partajarea construcţiei tip vilă str. x şi pentru capătul de cerere de la pct. 5 privitor la cotele de contribuţie. A admis excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere de ia pct. 1, 2, 3, şi 5. A respins, ca inadmisibilă acţiunea reclamantului împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 713 din 19 februarie 2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul reci amantului.

Pârâta B. a formulat cerere de completare a acestei ultime decizii, solicitând obligarea reclamantului la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.190 RON reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 2699 din 11.06.2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis cererea pârâtei şi a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 713 din 19.02.2018, în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către aceasta.

Aceste ultime două decizii au fost atacate separat cu recurs de către reclamantul A.

În şedinţa publică de la termenul din data de 18 octombrie 2018, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor de faţă, în raport de dispoziţiile art. 4 din C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată ca este întemeiată, pentru următoarele considerente;

Judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

Din economia dispoziţiilor art. 299 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel.

Potrivit art. 3 pct. 3 din C. proc. civ., "Curţile de apel judecă, ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţe de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."

Prevederile art. 4 pct. 1 din acelaşi cod stipulează:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Se constată că, în speţă, reclamantul a învestit instanţa cu două cereri de recurs: prima îndreptată împotriva deciziei nr. 713 din 19 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în calea de atac a apelului, iar a doua a vizat decizia nr. 2699 din 11.06.2018, de completare a hotărârii din apel.

Sub aspectul căilor de atac şi a competenţei materiale de soluţionare a acestora, se reţine că recursul exercitat împotriva deciziei de completare are acelaşi regim juridic ca şi hotărârea dată asupra apelului, având caracter accesoriu.

În aplicarea prevederilor art. 3 pct. 3 coroborate cu art. 299 alin. (2) C. proc. civ., evocate mai sus, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să judece cererile de recurs este instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în favoarea căreia se va declina competenţa de soluţionare a recursurilor, văzând şi dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor formulate de reclamantul A. împotriva deciziilor nr. 713 din 19 februarie 2018 şi nr. 2699 din 11 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.10.2018.