Recovery of undue sums under Labor Code versus enforcement reversal: Determination of competent tribunal for restitution of overpaid wages

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VlII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 23 octombrie 2017, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Bucureşti prin Sucursala Regională Căi Ferate Iaşi a chemat în judecată pârâtul A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3075 RON, reprezentând sumă nedatorată şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data pronunţării sentinţei şi până la restituirea efectivă a debitului restant.

Prin sentinţa civilă nr. 1716 din data de 27 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Bicaz.

În considerentele hotărârii pronunţate, tribunalul a reţinut că din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că a fost învestit cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect întoarcerea executării silite, iar pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a litigiului prezintă relevanţă dispoziţiile art. 723 alin. (1), art. 724 alin, (3) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că dispoziţiile legale referitoare la întoarcerea executării sunt deopotrivă incidente şi în situaţia executării de bună voie a unei obligaţii stabilite printr-un titlu executoriu.

Învestită prin declinare, Judecătoria Bicaz a pronunţat sentinţa civilă nr. 653 din data de 25 iulie 2018, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Bucureşti a învestit Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect un litigiu de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, care dispun că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie,

Aşadar, faţă de faptul că în ceea ce priveşte conflictele de muncă, competenţa teritorială de soluţionare revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul/reşedinţă/sediul sau locul de muncă reclamantul, având în vedere dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, instanţa a concluzionat că Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă în soluţionarea cauzei.

Analizând conflictul de competenţă cu a când soluţionare a fost legal învestită, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a dispoziţiilor legale incidente cauzei, prima instanţă învestită - Tribunalul Bucureşti reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 723 alin. (1), art. 724 alin. (3) şi art. 651 alin, (1) C. proc. civ. privind întoarcerea executării silite, în timp ce Judecătoria Bicaz a avut în vedere temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii.

Prin demersul judiciar cu care a învestit instanţa, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 3.075 RON, reprezentând sumă nedatorată încasată de la societate, în calitate de angajator, precum şi a dobânzii legale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, care dispun că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie, angajatorul creditor având la dispoziţie procedura de recuperare a sumei prevăzută de textul legal anterior menţionat.

Prin urmare, în raport de voinţa părţii, reiese că instanţa a fost învestită cu o cerere prin care angajatorul solicită de la salariat restituirea sumei nedatorate, în conformitate cu dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Codul muncii, iar nu cu o cerere privind întoarcerea executării, aşa cum greşit s-a reţinut de către Tribunalul Bucureşti.

În speţă, atât timp cât reclamanta a arătat că înţelege să învestească Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea cererii sale în acord cu prevederile art. 256 alin. (1) din Codul Muncii, aceasta a stabilit cauza juridică a cererii sale, calificarea juridică şi motivele de drept asupra cărora a înţeles să limiteze dezbaterile.

Deşi în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul da sau restabileşte calificarea juridica a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar daca părţile le-au dat o altă denumire, aceasta nu poate opera peste voinţa părţii exprimată în cererea de chemare în judecată, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil.

Aşa fiind, faţă de obiectul şi temeiul juridic al acţiunii, în speţă devin incidente dispoziţiile din Codul muncii, respectiv prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competenţa în cazul conflictelor de muncă aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 statuează că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Referirea generică din aceste dispoziţii legale la domiciliul ori, după caz, sediul reclamantului implică raportarea la persoana fizică sau juridică ce pretinde această calitate în proces.

În determinarea instanţei competente este important sediul unităţii ce are calitatea de reclamantă, iar nu sediul unităţii tară personalitate juridică, care acţionează ca mandatar al reclamantei, chiar dacă raportul de muncă s-ar fi derulat la sediul mandatarului.

Cum sediul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. este în municipiul Bucureşti, iar aceasta figurează în proces în calitate de reclamantă, instanţa competentă material şi teritorial a soluţiona litigiul dedus judecăţii este tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul societăţii reclamante, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 256 alin. (1), raportat la art. 269 din Codul muncii, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.10.2018.