Motion to set aside rejected as inadmissible: Article 493(5) filter decisions exempt from any extraordinary appeal.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2146 din data de 29 mai 20/8, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1073/Ap din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., decizia atacată are caracter definitiv şi nu este supusă recursului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat contestaţie in anulare, apreciind că litigiul nu este unul de muncă şi asigurări sociale, iar soluţia de respingere a căii de atac este greşită şi nelegală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 2 august 2018.

La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimata Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.

Analizând contestaţia în anulare, din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluţia fiind aceea de respingere, ca inadmisibil, a recursului promovat de reclamantul A.

Înalta Curte reţine că în complet de filtru se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.

Prin urmare, procedura admisibilităţii recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele deforma, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la. art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Cu privire la această categorie de hotărâri, legiuitorul a dispus ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac.

Cum textul de lege nu distinge între căile de atac, în temeiul principiului uni lex non distinguit neconos distingaere debemus (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem), rezultă că. sintagma folosită de legiuitor, "niciunei căi de atac", se referă atât la căile de atac ordinare, cât şi la cele extraordinare, de reformare sau de retractare.

În speţă, reiese că demersul contestatorului A. s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunţate în procedura de filtru, nesusceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare.

Din formularea art. 503 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, se reţine că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu contestaţie în anulare este limitativă, nepermiţând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac şi împotriva altor hotărâri.

Principiul legalităţii căilor de atac prevăzut de dispoziţiile art. 457 C. proc. civ. presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16 din Constituţia României, soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 326 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată simt prevăzute numai prin lege", rezultă că procedura de judecată, inclusiv căile de atac la care pot fi supuse hotărârile judecătoreşti, sunt reglementate prin norme exprese, de la care nu se poate deroga.

Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, reiese că împotriva Deciziei civile nr. 2146 din data de 29 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac. ordinară sau extraordinară, inclusiv contestaţie în anulare.

În acest context nemulţumirile con testatorului nu pot face obiect de analiză, câtă vreme partea a exercitat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei decizii pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., hotărâre ce nu este supusă vreunei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi ale art. 503 C. proc. civ., urmează a respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 2146 din data de 29 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.10.2018.