Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3657/2018 AI generated

Cassation inadmissible for lack of legal avenue: restitution claims under Law 10/2001 permit only appeal, not extraordinary appeal, against final second-instance judgments

Case Number Decizia nr. 3657/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal on cassation filed by the claimant, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision which had upheld the first-instance rejection of the case. The dispute concerned a claim under Law No. 10/2001 for the restitution in kind or compensation regarding a 200 sq. m. plot of land in Galați, allegedly expropriated without compensation in 1985 under Decree No. 388/1984, which was challenged against the Municipality, the Local Council, and the State through the Directorate of Public Finance. Relying on Article 7 of Law No. 76/2012 and Article 12 of Law No. 202/2010, the court held that claims based on Law No. 10/2001 are subject only to appeal against first-instance judgments, making the cassation route legally unavailable; consequently, the second-instance decision was final, and Article 634(1)(4) of the Civil Procedure Code prohibited any further challenge to definitive judgments.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 12 din Legea nr. 202/2010, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Cassation inadmissible for lack of legal avenue: restitution claims under Law 10/2001 permit only appeal, not extraordinary appeal, against final second-instance judgments: Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

Keywords

AI generated
land law subject of expropriation restitution and compensation civil judgment grounds for cassation public finance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/2016 la data de 5 decembrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi prin primar, Consiliul Local Galaţi prin primar, Statul român prin DGFP Galaţi, retrocedarea imobilului teren în suprafaţă de 200 mp, situat în municipiul Galaţi.

În motivare, reclamantul a arătat că imobilul a fost proprietatea părinţilor săi conform actului de proprietate nr. x/1977, iar la data de 07.01.1985 construcţia a fost demolată conform Decretului nr. 388/1984 poziţia 54, fără să primească despăgubiri.

Prin sentinţa nr. 1338 din 19 decembrie 2017 Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 93/A din 30 mai 2018 Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei.

Împotriva acestei decizii a declarai recurs neîncadrat în drept reclamantul A., arătând că în mod greşit instanţele anterioare nu au soluţionat favorabil cererea sa întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii suprafeţei de 200 mp situată în municipiul Galaţi, care a aparţinut părinţilor săi şi care a fost preluată în mod abuziv de stat.

Recurentul a învederat că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prevăd ca regulă restituirea în natură, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri pentru foştii proprietari deposedaţi abuziv de către stat.

Prin precizările depuse la data de 29 august 2018 recurentul a reiterat, în esenţă, aceleaşi aspecte cuprinse în memoriul de recurs.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 10.09.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtra C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.,

La data de 21.09.2018 (data poştei) recurentul-reclamant a depus un înscris intitulat "întâmpinare'’ (în termenul de depunere al punctului de vedere la raport) prin care a solicitat admiterea recursului.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată precizată ulterior ca fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi prin primar, Consiliul Local Galaţi prin primar, Statul român prin DGFP Galaţi, retrocedarea imobilului teren în suprafaţă de 200 mp, situat în municipiul Galaţi.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

De asemenea, potrivit art. 12 din Legea nr. 202/2010 "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel,"

Din textele legale anterior citate rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în litigiile în care sunt contestate deciziile/dispoziţiile motivate de soluţionare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ori mutatis mutandism care se solicită pe calea unei acţiuni directe acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul preluat abuziv (cum este cazul în speţă), este apelul, sens în care prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, fiind deci, inadmisibilă.

Cum Decizia nr. 93/A din 30.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi este dată în apel şi este definitivă, devin incidente dispoziţiile legale anterior menţionate.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Rezultă ca deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului şi nici recursului şi ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată de reclamanţi împotriva deciziei din apel.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 93/A din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în judeţul Galaţi. împotriva Deciziei nr. 93/A din 30 mai 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, pronunţată în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Galaţi, prin primar, cu sediul în judeţul Galaţi, Consiliul Local Galaţi, prin primar, cu sediul în judeţul Galaţi, Statul Român, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, cu sediul în judeţul Galaţi, Prefectura Galaţi - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, cu sediul în judeţul Galaţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.10.2018.