Inadmissibility of cassation appeal in expropriation litigation under transitional exclusion from ordinary remedies

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, la data de 6 ianuarie 2014 sub nr. x/2014 (astfel cum a fost precizată la 20.11.2015), reclamanţii A., B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin primar general, Primarul General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, obligarea acestora la realizarea tuturor demersurilor necesare şi utile prevăzute de Legea nr. 33/1994, în vederea exproprierii efective pentru cauza de utilitate publică, respectiv obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti la emiterea hotărârii de declarare a utilităţii publice; obligarea aceluiaşi pârât, la desemnarea, în calitate de expropriator, a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general; obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti,, prin primar generai, la executarea planurilor pentru terenurile ce urmează a fi expropriate, şi la efectuarea ofertei de despăgubire; obligarea pârâţilor, in solidar, la realizarea demersurilor ele expropriere mai sus indicate, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii de 4.924,82 RON pe fiecare zi de întârziere; obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 5.392,684,44 RON pentru prejudiciul creat prin lipsa de folosinţă a terenului în litigiu.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei civile şi înaintarea dosarului secţiei de contencios administrativ în baza art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind constatarea unei situaţii de fapt, ceea ce este contrar prevederilor art. 35 C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată ia data de 10 martie 2015, reclamanţii au arătat că renunţă la capătul 2 de cerere privind acordarea de despăgubiri, manifestare de voinţă de care prima instanţă a luat act la termenul din 07.05.2015, în şedinţă publică.

Prin încheierea din 15 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins excepţia necompetenţei sale funcţionale în raport de calificarea obiectului cererii de chemare în judecată ca fiind o obligaţie de a face şi a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea unei situaţii de fapt.

Prin sentinţa nr. 168 din 11 februarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii, a respins acţiunea având ca obiect obligaţia de a face, ca neîntemeiată, şt a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea capătului de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului,

Prin decizia nr. 82 l/A din 5 iulie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă, a respins, ca nefondate, apelul principal declarat de reclamanţi şi apelul incident declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general; a respins cererea apelanţi lor-reclamanţi de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; a dispus restituirea onorariului de câte 750 RON achitat de reclamanţi şi pârâţi pentru expertiza în instalaţii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. reclamanţii A., B., formulând următoarele critici:

- Motivarea instanţei de apel este contradictorie şi nu cuprinde punctual, argumentele pentru care au fost respinse fiecare din motivele de apel invocate, ci doar o motivare generală, referitoare la probele administrate, susţinerile părţilor, jurisprudenţa CEDO şi aplicabilitatea sa în cauza de faţă;

- Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 555 C. civ., art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

- Au fost încălcate dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. conform cărora hotărârile judecătoreşti sunt obligatorii pentru cei cărora le sunt opozabile. Potrivit sentinţei nr. 620 din 27.01.2015 definitivă, Municipiul Bucureşti este obligat ia proiectarea, finanţarea şi execuţia lucrărilor potrivit planurilor de urbanism aprobate, respectiv să efectueze lucrări care să afecteze lotul 2 şi lotul 4 din terenul subsemnaţilor. Stabilind că Municipiul Bucureşti nu afectează terenul reclamanţilor şi nu trebuie să-1 exproprieze, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 435 C. proc. civ.

- Au fost încălcate dispoziţiile art. 452 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 203 din Constituţia României şi jurisprudenţa CEDO referitoare la exproprierea unei suprafeţe de teren prin acte administrative.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 10.09.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 26.09.2018 recurenţii-reclamanţi au formulat punct de vedere ia raport prin care au arătat că recursul este admisibil şi au solicitat admiterea acestuia.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 06.01.2014, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la realizarea tuturor demersurilor necesare şi utile prevăzute de Legea nr. 33/1994, în vederea exproprierii efective pentru cauza de utilitate publică, respectiv obligarea pârâtului Consiliul Generai al Municipiului Bucureşti la emiterea hotărârii de declarare a utilităţii publice; obligarea aceluiaşi pârât, la desemnarea, în calitate de expropriator, a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general; obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primar general, la executarea planurilor pentru terenurile ce urmează a fi expropriate, şi la efectuarea ofertei de despăgubire; obligarea pârâţilor, în solidar, la realizarea demersurilor de expropriere mai sus indicate, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii de 4924,82 RON pe fiecare zi de întârziere; obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 5.392.684,44 RON pentru prejudiciul creat prin lipsa de folosinţă a terenului în litigiu.

Prin cererea înregistrată la data de 10 martie 2018, reclamanţii au arătat că renunţă la capătul 2 de cerere privind acordarea de despăgubiri, manifestare de voinţă de care prima instanţă a luat act ia termenul din 07.05.2015, în şedinţă publică.

Astfel, instanţa de judecată a rămas învestită cu solicitarea de a se constata că terenul proprietatea reclamanţilor a fost expropriat în fapt, cu consecinţa obligării pârâţilor la realizarea demersurilor necesare a fi efectuate în vederea exproprierii, iar apoi de emitere a hotărârii de declarare a utilităţii publice a suprafeţei de teren deţinută de reclamanţi, de 4719 mp.

Prin încheierea din 15 mai 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţia necompetenţei sale funcţionale în raport de calificarea obiectului cererii de chemare în judecată ca fiind o obligaţie de a face şi a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii cererii privind constatarea unei situaţii de fapt.

Potrivit dispoziţiilor iniţiale ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 3 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) al O.U.G. nr. 62/2015 precum şi prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Chiar dacă instanţele anterioare, în urma renunţării reclamanţilor la capătul de cerere privind despăgubirile, au reţinut obiectul acţiunii ca fiind obligaţia de a face, în cadrul acesteia se solicită obligarea pârâţilor la iniţierea şi definitivarea procedurii exproprierii, ceea ce înseamnă că au fost învestite şi au soluţionat un litigiu în materie de expropriere. în consecinţă,raportat la textele legale anterior menţionate, decizia nr. 821/A din 05.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Faptul că în cuprinsul dispozitivului deciziei atacate instanţa de apel a menţionat, eronat, că aceasta este supusă recursului, în 30 de zile de la comunicare, nu are relevanţă juridică, întrucât, în speţă, calea de atac este reglementată de lege, astfel cum prevede art. 457 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea judecătorească este supusă mimai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B. împotriva deciziei nr. 821/A din 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A., B., ambii cu domiciliul în judeţul Ilfov şi cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat C., în Bucureşti, împotriva deciziei nr. 821/A din 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti prin primar generai, Primarul General al Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, toţi cu sediul în Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.10.2018.