Pension recovery appeal: Supreme Court lacks jurisdiction over Court of Appeals decisions

Prin sentinţa nr. 3326 din 28 noiembrie 2017 Judecătoria Miercurea Ciuc a respins, ca prescrisă, acţiunea reclamantei Casa Judeţeană de Pensii Harghita formulată în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 54.321 RON, din care 37.186 RON cu titlu de diferenţă de pensie încasată necuvenit în perioada 01.11.2006-31.08.2014, dobânzi în sumă de 16.408 RON, precum şi dobânda până la data plăţii efective a sumei datorate, cât şi la achitarea cheltuielilor avute cu transmiterea talonului de pensie în sumă de 727,00 RON.

Prin Decizia nr. 331 din 18 aprilie 2018 Tribunalul Harghita a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei, a anulat sentinţa apelata, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.11.2006-29.08.2011 şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei cu privire la pretenţiile aferente perioadei 01.09.2011-31.08.2014 împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Casa judeţeană de Pensii Harghita, înregistrat la Tribunalul Harghita la data de 07.06.2018.

Prin adresa din 25.06.2018, Tribunalul Harghita a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin Decizia nr. 64/R din 12.09.2018 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că, întrucât litigiul dedus judecăţii este evaluabil în bani şi ţinând seama de Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională, precum şi de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în speţă competenţa materială de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 28.09. 2018.

Prin rezoluţia din 01.10.2018, s-a fixat termen la 17.10.2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen. Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenţii în cuantum de 54.321 RON, soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.

Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe-unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apei nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile'\

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a Instanţei supreme în materia recursului.

Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezinvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.

În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Târgu Mureş, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta Casa Judeţeană de Pensii Harghita împotriva Deciziei nr. 331 din 18 aprilie 2018 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17.10.2018.