Scope of Supreme Court jurisdiction over appeals against Tribunal decisions under Romanian civil procedure.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Zalău la data de 08.08.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul situat în jud. Sălaj.

Prin sentinţa civilă nr. 2014 din 06.12.2017 Judecătoria Zalău a admis în parte acţiunea şi a constatat că între reclamanta A. şi numitul C., ambii în calitate de promitent-cumpărători, şi pârâta B. în calitate de promitent-vânzător, s-a încheiat în mod valabil, la data de 08.05.2001, un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect vânzarea la preţul de 60.000.000 lei a imobilului situat în jud. Sălaj, înscris în CF Zalău (CV vechi x). nr. cad. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie. hol, cămară, debara şi 2 balcoane în suprafaţă utila de 43.94 mp.

A fost obligată pârâta B. să încheie contractul autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat, administrativ în jud. Sălaj, înscris în CF nr. x Zalău (CF vechi x). nr. cad. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol. cămară, debara şi 2 balcoane în suprafaţă utila de 43.94 mp, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 08.05.2001 în schimbul preţului integral achitat.

S-a precizat că. în caz de refuz, prezenta hotărâre va ţine loc de act apt pentru în tabulare.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 614 din 24 mai 2018, Tribunalul Sălaj a admis apelul declarat de reclamanta A. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, in sensul că a înlăturat obligaţia stabilită în sarcina pârâtei B. de a încheia contract de vânzare-cumpărare In formă autentică, prezenta hotărâre urmând a ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat administrativ în jud. Sălaj, înscris în CF nr. x Zalău (CF vechi x). nr. cad. x, compus din 2 camere, bucătărie, baie, hol, cămară, debara şi 2 balcoane în suprafaţă utila de 43.94 mp.

Celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate au fost menţinute, împotriva acestei din urmă decizii a declarai recurs reclamanta A.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa nr. x/2017 a Tribunalului Sălaj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. secţia I civilă, la data de 13 august 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluţia din data de 3 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 octombrie 2018, in vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

’’1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel. precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competentă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulata, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţai hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin Indicarea expresa şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzuta competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. în condiţiile în care legiuitorul a limitai competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; ’’Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că; ’’Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea. în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa ailor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar ii intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explici tarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) leza finală, potrivit căruia Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor. în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută In mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ. - curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost Instanţa învestită eu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţa norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi eu cele ale art. 122 C. proc. civ. (reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Sălaj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 614 din data de 24 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.10.2018.