Defendant's appeal over revendication and boundary claims referred to Court of Appeal Bacău for lack of High Court jurisdiction.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2014 pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună:

- obligarea pârâtului B. să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 539 m.p. situată în intravilan judeţul Neamţ;

- stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor, situate în intravilan judeţul Neamţ, şi, corelativ, obligarea pârâtului B. să refacă gardul despărţitor al proprietăţilor părţilor, ori, în caz de refuz, autorizarea reclamantului să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâtului;

- obligarea pârâtului B. să îi plătească suma de 270 RON reprezentând contravaloarea a 22 pomi fructiferi şi puieţi plantaţi pe terenul revendicat şi tăiaţi de pârât;

- obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor ocazionate de formularea prezentei cereri.

Prin sentinţa civilă nr. 1443 din 24.03.2017 Judecătoria Piatra Neamţ a respins, ca nefondată, acţiunea civilă având ca obiect "revendicare", "grăniţuire" "obligaţie de a face" şi "pretenţii" formulată de reclamant A. în contradictoriu cu pârât B. şi a fost obligat reclamantul A. să plătească pârâtului B. suma de 1.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată,

Prin Decizia nr. 665 din 10 mai 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1443 din data de 24.03.2017, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că: a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. A admis capătul de cerere având ca obiect revendicare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul. A obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 537 mp teren identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat la judecata în fond de expert C., fila 73 dosar fond, cu o culoare verde, între punctele 200, 140, 139, 106, 110, 200, expertiză care face parte integrantă din prezenta decizie. A admis în parte capătul de cerere având ca obiect grăniţuire, formulata de reclamant în contradictoriu cu pârâtul. A stabilit linia de hotar între proprietăţile părţilor, pe aliniamentul 200, 110, 106, 140. A înlăturat din sentinţă dispoziţia privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. A menţinut din sentinţă dispoziţiile cu privire la respingerea capetelor de cerere, având ca obiect obligaţie de a face şi pretenţii. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.463 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarai recurs pârâtul B.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa Tribunalului Neamţ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 24 august 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluţia din data de 03 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 octombrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată ca este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4, orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în căzui competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin Indicarea expresă şi limitativa a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că; "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar ii intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, aceiaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia; "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres,

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecata sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

în aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Neamţ revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 665 din 10 mai 2018, pronunţate de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.10.2018.