Employee’s appeal against labor ruling held inadmissible as final, leaving only second dismissal annulled.

Asupra cauzei de faţa, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 28.03.2017, în Dosarul nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 10 din data de 07.03.2017, reintegrarea la locul său de muncă şi plata drepturilor cuvenite până la data reintegrării efective.

Prin sentinţa civilă nr. 1629 din 16.11.2017, Tribunalul Timiş a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, a admis excepţia nulităţii absolute a Deciziei nr. 10 din 07.03.2017, a respins excepţiile nulităţii absolute vizând Decizia nr. 11 din 20.03.2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a anulat Decizia nr. 10 din 07.03.2017 emisă de pârâtă pe seama reclamantului, a obligat pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale, indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data emiterii Deciziei de concediere nr. 10 din 07.03.2017 şi până la emiterea celei de-a doua Decizii de concediere nr. 11 din 20.03.2017, a respins în rest cererea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 316 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis apelul declarat de către reclamantul-apelant A. şi apelul incident declarat de pârâta-apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1629 din 16.11.2017, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2017, a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă apelată în sensul respingerii excepţiei nulităţii absolute a Deciziei nr. 10 din 07.03.2017, admiterii excepţiei nulităţii absolute a Deciziei nr. 11 din 20.03.2017, anulării Deciziei nr. 11 din 20.03.2017, respingându-se în rest acţiunea. A fost menţinută în rest sentinţa civilă apelată.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 31 mai 2018.

Investită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 26 iunie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 2 iulie 2018, Completul de filtru CH, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate ia filele 20-21 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Ambele părţi au formulat puncte de vedere asupra raportului, iar intimata a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea caii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 11 octombrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., tară citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 316 din data de 14 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost pronunţată în soluţionarea apelului declarat de reclamantul-apelant A. şi apelul incident declarat de pârâta-apelantă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1629 din 16.11.2017, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect anularea Deciziei de concediere nr. 10 din data de 07.03.2017, reintegrarea la locul său de muncă şi plata drepturilor cuvenite până Sa data reintegrării efective.

Rezulta că obiectul acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar îi constituie un litigiu de muncă.

Art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., prevede că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează ca sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., modificat prin

Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect litigii de muncă, rezultă că Decizia civilă nr. 316 din data de 14 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza supusă analizei, natura pretenţiei dedusă judecăţii, respectiv litigiu de muncă, se circumscrie dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că, hotărârea Curţii de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din aceiaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 316 din data de 14 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.10.2018.