Cassation inadmissible: exclusive appellate jurisdiction under special law for administrative restitution dispositions

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din C. proc. civ., constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1561/AP din 05 octombrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au decis următoarele:

"Admite apelul formulat de apelantul pârâtul Municipiul Braşov prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 231 din17.12.2015 a Tribunalului Braşov, pe care o schimbă în parte în sensul că:

Respinge contestaţia formulata de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov prin Primar cu privire la Dispoziţia Primăriei Municipiului Braşov nr. 4996 din 19.11.2014, pe care o menţine.

Păstrează dispoziţiile din sentinţă referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei S.C. B. B. S.A. si la respingerea contestaţiei in contradictoriu cu acesta intimată.

Păstrează dispoziţiile din sentinţă referitoare la respingerea restului pretenţiilor con testatorului in contradictoriu cu intimatul Municipiul Braşov, prin Primar.

Obligă intimatul A. să plătească suma de 3.000 de RON, cheltuieli de judecata pentru fond şi suma de 4.230 Iei, cheltuieli de judecata in apel, reprezentând costul expertizei tehnice topografice, către apelantul Municipiul Braşov".

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11.04.2018 şi repartizat completului de judecată CF 11. Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor care au depus întâmpinare, în termen legal, prin care au invocat inadmisibilitatea caii de atac.

La data de 12 iunie 2018 magistratul-asistent a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru Cil, la data de 12 iunie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 47-49 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care au depus puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 11 octombrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei Primăriei Municipiului Braşov nr. 4996 din 19.11.2014, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Braşov prin primar şi S.C. B. S.A., prin care a solicitat modificarea acesteia în conformitate cu titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă 276/S/2000 şi cu expertiza 437/2000, care au fost somate prin executor judecătoresc cu nr. 779/2001, înregistrate la Primăria Braşov sub nr. x/2001.

S-au solicitat daune materiale în cuantumul veniturilor Primăriei Braşov indexate cu rata inflaţiei şi dobânda bancară, venituri care au fost obţinute ani de zile prin închirierea ilegală a terenului reclamantului, în suprafaţă de 382,60 mp, pentru garaje şi locuri de parcare improvizate ca urmare a nerespectării legii, care este hotărârea judecătorească 276/S/2000, venituri obţinute pentru garaje improvizate, neînscrise în cartea funciară, respectiv locuri de parcare pentru autoturisme particulare, pentru care s-a solicitat obligarea Primăriei să depună la dosar actele doveditoare ale acestor venituri.

S-a solicitat acordarea de daune morale în sumă de 15.000 RON pentru disconfortul creat atât prin nerespectarea hotărârii judecătoreşti nr. 276/S/2000 cât şi a dispoziţiei executorului judecătoresc 779/2001 prin care a fost lipsit de terenul său în suprafaţă de 382,6 mp, timp de peste 14 ani.

S-a solicitat modificarea dispoziţiei contestate şi prin dispunerea anulării Deciziei 539/2002 a S.C. C. S.A., emisă iară ştiinţa şi acordul său privind o justă şi dreaptă despăgubire, deci ilegal şi din acest punct de vedere şi prin care nu s-a acordat şi nu s-a achitat nici un fel de despăgubiri în acest interval, de 12 ani, ca fiind lovită de nulitate prin încălcarea legii titlului executoriu al sentinţei civile 276/S/2000, care include expertiza 437/2000 şi care aduce atingere dreptului reclamantului, drept care există şi nu poate fi atins şi în care, cu autoritate de lucru judecat, întărit cu putere de lege prin decizia civilă 855/R/2003 a Curţii de Apel Braşov, în care se precizează; "fără îndoială, dreptul de proprietate al petentului A. astfel cum a fost stabilit în mod irevocabil şi cu autoritate de lucru judecat, atât în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea, componenţa lui nu mai poate fi pusă în discuţie, acest drept există şi nu poate fi atins."

În speţă, se constată că petitul principal al demersului judiciar îi constituie o contestaţie formulată împotriva Dispoziţiei Primăriei Municipiului Braşov nr. 4996 din 19.11.2014, act emis în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că dispoziţiile art. 26 alin. (3) din legea specială sunt aplicabile în prezenta cauză.

Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, au următorul conţinut:

"Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Conform art. XII alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a. notificării sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului. în a cărui circumscripţie se afla sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, in termen de 30 de zile de ta comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenta curţii de apel", iar potrivit art. XXVI din aceiaşi act normativ modificările şi completările aduse art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 201.2, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului 3a instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească deprimă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1561/Ap din data de 05 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.10.2018.