Jurisdiction declined; appeal over succession and forced sale claim remitted to Cluj Court of Appeal.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Năsăud la data de 21 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E. şi F. să se constate că masa succesorală rămasă în urma defunctului G. se compune din imobilul teren. înscris în CF x Maieru. top. x; să se constate că vocaţie succesorală la moştenirea defunctului au avut numita H., în cotă de 1/4, în calitate de soţie supravieţuitoare, şi numiţii I. şi J., în cote de 3/8 fiecare, în calitate de fii; să se constate că masa succesorală rămasă în urma defunctei H. se compune din cota de 1/4 din terenul înscris în CF x Maieru, top. x; să se constate că vocaţie succesorală la moştenirea defunctului au avut numiţii I. şi J. în cote de 1/2 fiecare, în calitate de fii; să se constate că masa succesorală rămasă în urma defunctei J. se compune din cota de 1/2 din terenul în litigiu; să se constate că vocaţie succesorală la moştenirea defunctului au avut pârâţii de rând 1-4, în cote de 1/4 fiecare, în calitate de fii; să se dispună partajarea terenului în litigiu, în natură, prin atribuirea suprafeţei de 979 mp pârâtului C., cu înscrierea acestuia în CF; să se constate validitatea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 09.01.2016 între pârâtul C., în calitate de promitent-vânzător şi reclamant în calitate de promitent-cumpărător, prin care pârâtul s-a obligat să îi transmită dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 979 din imobilul în litigiu, pentru preţul de 3.000 RON achitaţi integral şi să pronunţe instanţa o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; să se dispună înscrierea în cf individuală a dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului astfel dobândit.

Prin sentinţa civilă nr. 1683 din 5 octombrie 2017, Judecătoria Năsăud a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul K., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F.; a constatat că masa succesorală rămasă în urni a defunctului G., decedat, cu ultimul domiciliul în Maieru, se compune din imobilul teren înscris în CF x Maieru, nr. top x; că vocaţie succesorală la moştenirea defunctului au avut numita H., în cotă de 1/4 în calitate de soţie supravieţuitoare şi numiţii I. şi J., în cote de 3/8 fiecare, în calitate de descendenţi; că masa succesorală rămasă în urma defunctei H., decedată, cu ultimul domiciliul în Maieru, se compune din cota de 1/4 din imobilul teren înscris în CF x Maieru, top. x; că vocaţie succesorală la moştenirea defunctei au avut numiţii I. şi J., în cote de 1/2 fiecare, în calitate de descendenţi; că masa succesorală rămasă în urma defunctei J. decedată, cu ultimul domiciliul în Maieru, se compune din cota de 1/2 din imobilul teren în litigiu; că vocaţie succesorală la moştenirea defunctei J. au pârâţii B., C., D. şi E., în cote de 1/4 fiecare, în calitate de descendenţi: a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul K. la data de 20 decembrie 2017 (data depunerii la oficiul poştal). Apelul a fost înregistrat la Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, la data de 21 decembrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 139/A din 17 aprilie 2018, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul K. împotriva sentinţei civile nr. 1683 din 5 octombrie 2017, pronunţate de Judecătoria Năsăud.

Reclamantul K. a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 139/A din 17 aprilie 2018. pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, la dala de 30 mai 2018.

Prin adresa din 21 iunie 2018, Tribunalul Bistriţa Năsăud a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 iunie 2018 şi repartizat, spre soluţionare, completului nr. 11.

Prin rezoluţia completului din data de 10 iulie 2018, s-a fixat termen de judecată la 11 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs, părţile fiind citate în acest sens,

Examinând competenţa materială de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor aii. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de tribunal în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

’’1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează ţoale recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge ta o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că; "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege'".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; ’’Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această norma nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar ii intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionai de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ea regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât. coroborând acest principiu eu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din acest act normativ, curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din cod.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi. pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (eu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de Tribunalul Bistriţa Năsăud revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamantul K. împotriva Deciziei civile nr. 139/A din data de 17 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.10.2018.