Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3561/2018 AI generated

Competence to hear cassation against Court of Law appeal decisions: restriction of Supreme Court jurisdiction to Courts of Appeal rulings under Art. 97(1) CPC

Case Number Decizia nr. 3561/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court declined jurisdiction, ordering the transfer of the case to the Cluj Appeal Court for further review, leaving the underlying procedural status of the dispute pending on remand. The dispute concerned a claim for unpaid rent (approx. 110,000 RON) and legal interest filed by a private party against a municipal municipality, its mayor, and a municipal hospital; while the first instance court ruled in favor of the plaintiff, the Court of Appeal upheld the decision, leading to a cassation appeal by one of the defendants. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 97(1) and 483(3) of the Code of Civil Procedure, which restricts the Supreme Court's appellate jurisdiction to appeals against decisions of Courts of Appeal or cases expressly provided by law; because the contested decision was issued by a Court of Law in the context of an appeal (where the Court of Law acted as the second instance), the principle of judicial hierarchy dictated that the cassation must be heard by the higher Court of Appeal, not the Supreme Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 1535 C. civ, art. 111 alin. (1) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ; Competence to hear cassation against Court of Law appeal decisions: restriction of Supreme Court jurisdiction to Courts of Appeal rulings under Art. 97(1) CPC: Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Keywords

AI generated
judicial law cassation review hearing of the parties declining of jurisdiction Civil Procedure Code procedural orders

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Turda, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Turda, reprezentat prin primar, primarul Municipiului Turda, Consiliul Local Turda şi Spitalul Municipal Turda, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 110.291,72 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru perioada 1.07.2014 - 27.07.2016; 11.212,10 RON, dobândă legală aferentă, conform art. 1535 C. civ. şi Ordonanţei nr. 3/2011, calculată până la data de 15.11.2016 până la achitarea integrală a sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 686/2017 din 11 aprilie 2017, Judecătoria Turda a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Turda, reprezentat prin Primar şi Spitalul Municipal Turda. A dispus obligarea pârâţilor, în solidar, ta plata către reclamantă a sumei de 110.291,72 RON, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 01.07.2014-27.07.2016; la plata, în solidar, a dobânzii legale în cuantum de 11.212,10 RON, de la data de 15.11.2016, până la data plăţii efective a debitului; la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.311 RON, din care suma de 3.311 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi suma de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocaţial, parţial.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii primarul Municipiului Turda, reprezentat prin Primar şi Municipiul Turda, reprezentat prin primar (la data de 25 septembrie 2017) şi Spitalul Municipal Turda (la data de 28 septembrie 2017). Apelurile au fost înregistrate la Tribunalul Cluj la data de 6 octombrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 820/A din 13 aprilie 2018 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins apelul declarat de Primarul Municipiului Turda, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosinţă. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Municipiul Turda, reprezentat prin primar, şi Spitalul Municipal Turda.

Pârâtul Spitalul Municipal Turda a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 820/A din 13 aprilie 2018 Tribunalul Cluj, secţia civilă la data de 11 iunie 2018.

Prin adresa din 14 iunie 2018, Tribunalul Cluj a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 iunie 2018 şi repartizat, spre soluţionare, completului nr. 11.

Prin rezoluţia completului din data de 10 iulie 2018, s-a fixat termen de judecată la 11 octombrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs, părţile fiind citate în acest sens.

Examinând competenţa materială de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 111 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de tribunal în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apei, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competentă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în prima instanţă - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei. în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că; "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia; "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest roi se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisa, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din acest act normativ, curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din cod.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de Tribunalul Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâtul Spitalul Municipal Turda împotriva Deciziei civile nr. 820/A din data de 13 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.10.2018.