Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3560/2018 AI generated

Limitation of cassation jurisdiction to appellate court decisions and non-retroactivity of Constitutional Court rulings on jurisdictional changes

Case Number Decizia nr. 3560/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its jurisdiction over the appeal against the appellate court's decision on a boundary demarcation and land recovery claim, ordering the case remitted to the Court of Appeal Galați as the competent superior instance, thereby leaving the appellate decision effective pending that court's review. The dispute involved an original lawsuit for establishing property boundaries and recovering approximately 500 square meters of land, where the trial court granted partial relief and the appellate court dismissed appeals by both the defendants and the plaintiffs; the defendants filed a cassation appeal which was initially accepted by the Court of Appeal based on a Constitutional Court decision removing appellate courts' competence for such cases. The decisive legal basis was the interpretation that the Constitutional Court's ruling is not applicable retroactively to cases pending before its publication, and strictly limiting the High Court's jurisdiction under Article 97(1) and Article 483(3) of the Civil Procedure Code to appeals against decisions of appellate courts or cases expressly provided by law, thus confirming that appeals against appellate court decisions must be heard by the next higher appellate instance in the judicial hierarchy.

Legislator headnote

AI generated

art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Limitation of cassation jurisdiction to appellate court decisions and non-retroactivity of Constitutional Court rulings on jurisdictional changes: The dispute involved an original lawsuit for establishing property boundaries and recovering approximately 500 square meters of land, where the trial court granted partial relief and the appellate court dismissed appeals by both the defendants and the plaintiffs; the defendants filed a cassation appeal which was initially accepted by the Court of Appeal based on a Constitutional Court decision removing appellate courts' competence for such cases. The decisive legal basis was the interpretation that the Constitutional Court's ruling is not applicable retroactively to cases pending before its publication, and strictly limiting the High Court's jurisdiction under Article 97(1) and Article 483(3) of the Civil Procedure Code to appeals against decisions of appellate courts or cases expressly provided by law, thus confirming that appeals against appellate court decisions must be heard by the next higher appellate instance in the judicial hierarchy.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction limits of judicial review rulings providing an interpretation cassation review land law article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to justify declining jurisdiction and remanding the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lieşti la data de 29 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G. şi H., grăniţuirea proprietăţilor învecinate, situate în intravilanul jud. Galaţi Cv 32; totodată, au revendicat suprafaţa de teren de aproximativ 500 mp, cu privire la care au arătat că nu îşi exercită dreptul de posesie.

Prin sentinţa civilă nr. 82 din 15 decembrie 2016, Judecătoria Lieşti a admis, în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., stabilind linia de hotar între reclamanţii A., B. şi pârâtul D. (limita de vest) pe linia gardului, între punctele 2-11, pe o lungime de 57,10 m, iar pe latura de est între punctele 3-10 pe o lungime de 57,20 m, conform raportului de expertiză întocmit de expertul N., obligând-o pârâta E. să lase în deplină proprietate reclamanţilor A. şi B. suprafaţa de teren de 476 mp.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii F., J. şi I., la data de 24 februarie 2017 (data depunerii la oficiul poştal). Apelul a fost înregistrat la Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, la data de 9 martie 2017, sub acelaşi număr de dosar. De asemenea, la data de 6 iunie 2017 (data depunerii cererii la oficiul poştal), au formulat apel incident reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin Decizia civilă nr. 148 din 6 februarie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâţii F., J. şi I. împotriva sentinţei civile nr. 1082 din 15 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Lieşti. A respins apelul incident formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe, A respins, ca nefondată, cererea intimaţilor-reclamanţi A. şi B. cu privire la cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii F., J. şi I., la data de 13 aprilie 2018 (data depunerii cererii de apel la oficiul poştal). Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, la data de 18 aprilie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia nr. 268/R din data de 23 mai 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civila a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport de aspectele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20.07.2017 şi de dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 22 iunie 2018 şi repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 13, Noul C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 10 iulie 2018, s-a fixat termen de judecată la 11 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs, părţile fund citate în acest sens.

Examinând competenţa materială de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Soluţia de declinare a competenţei, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, cu referire ia decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi la dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, se constată că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este incidenţă în cauză, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul judecătoriei Dorohoi anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României (nr. 582 din 20 iulie 2017).

Or, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, stipulează că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Ca atare, Înalta Curte reţine că deciziile Curţii Constituţionale nu sunt aplicabile situaţiilor juridice trecute sau aflate în curs de desfăşurare, iar dezinvestirea curţii de apel, cu trimitere la considerentele unei decizii a instanţei de contencios constituţional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei legal.

În cauză, hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de tribunal în apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că; "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din acest act normativ, curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din cod.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de Tribunalul Galaţi revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de pârâţii F., J. şi I. împotriva Deciziei civile nr. 148 din data de 6 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.10.2018.