Admissibility of ad hoc intervention: absence of personal interest where state-funded artist allowance claim does not affect applicant's rights

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de intervenţie accesorie formulată de Uniunea Artiştilor Plastici din România. A respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de Uniunea Artiştilor Plastici din România, în favoarea apel antei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., şi a fixat termen pentru continuarea judecării cauzei la data de 16 octombrie 2018.

Pentru a dispune astfel, în ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de petenta Uniunea Artiştilor Plastici din România, în favoarea apelantei-pârâte Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, curtea a reţinut că una dintre condiţiile care se trebuie să fie îndeplinită pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, într-un proces pendinte, constă în existenţa unui interes personal al celui care formulează solicitarea, care trebuie să reclame apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părţii In folosul căreia a intervenit.

Examinând îndeplinirea condiţiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, instanţa de apel a constatat că Uniunea Artiştilor Plastici din România nu invocă şi nu justifică un interes personal, în cauză fiind în discuţie un drept patrimonial, corelativ obligaţiei casei de pensii de a plăti unui beneficiar indemnizaţia reglementată de Legea nr. 8/2006 pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, în condiţiile în care beneficiarul, respectiv reclamanta, este membru al altei uniuni decât petenta.

Curtea a apreciat ea nu poate fi primită cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Uniunea Artiştilor Plastici din România, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele admisibilităţii în principiu prevăzute de art. 61 alin. (1) C. proc. civ., respectiv cea a interesului.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termenul legal, recurenta Uniunea Artiştilor Plastici din România, la data de 10 iulie 2018 (data depunerii la oficiul poştal). Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 16 iulie 2018, sub nr. x/2016*/al, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare Completului nr. 2.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că, la termenul din 17 aprilie 2018, a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, precizată ulterior, la data de 22 mai 2018. La termenul de judecată din 28 iunie 2018, la solicitarea instanţei a lacul dovada calităţii de reprezentant a preşedintelui Uniunii Artiştilor Plastici din România, dl B.

Dat fiind faptul că au intervenit elemente noi, a formulat concluzii scrise, in completarea cererii de intervenţie accesorie, depunând şi înscrisuri referitoare la regimul juridic al Uniunii Artiştilor Plastici din Alba Iulia, entitatea care a eliberat reclamatei adeverinţa prin care s-a atestat calitatea sa de membru al acestei uniuni. Fiind în fapt o asociaţie, iar nu o uniune de creatori, recurenta a susţinut că Uniunea Artiştilor Plastici din Alba Iulia nu beneficiază de statutul de utilitate publică, nefiind menţionată în lista anexă a Legii nr. 8/2006, care cuprinde uniunile de creatori legal constituite, persoane juridice de utilitate publică, ai căror membri pot beneficia de indemnizaţia prevăzută de acest act normativ.

Referitor la pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, recurenta a arătat că aceasta a considerat eronat că reclamanta este membra Uniunii Artiştilor Plastici din România sau a unei subunităţi şi a emis decizia privind acordarea indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006. Ulterior, constatând că a fost indusă în eroare, a dispus sistarea plăţii indemnizaţiei.

În ceea ce priveşte aspectele reţinute de curtea de apei asupra cererii de intervenţie accesorie, recurenta a arătat că, spre deosebire de cererea de intervenţie principală, prin intermediul căreia terţul deduce spre soluţionare instanţelor judecătoreşti o pretenţie proprie, prin cererea de intervenţie accesorie, terţul formulează apărări în sprijinul părţii în interesul căreia intervine, urmărind pronunţarea unei hotărâri în favoarea acesteia.

Astfel, a arătat că, în timp ce intervenţia principală are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată, intervenţia accesorie reprezintă o simplă apărare. Ca atare, intervenientul accesoriu nu are posibilitatea formulării acestei cereri pe cale principală, prin declanşarea unui litigiu distinct, ci numai pe cale incidentală, într-un proces în curs de desfăşurare, determinând lărgirea cadrului procesual.

Recurenta a arătat că în cauză se dispută un drept patrimonial, respectiv obligaţia casei de pensii de a plăti unui beneficiar indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 8/2006. însă curtea de apel a reţinut în mod greşit că reclamanta are calitatea de membru al altei uniuni, fără a face distincţie între regimul juridic al Uniunii Artiştilor Plastici din Alba lulia (care nu beneficiază de statutul de utilitate publică, iar membrii săi sunt artişti amatori, care nu pot beneficia de indemnizaţia prevăzuta de Legea nr. 8/2006) şi recurentă, care are statutul de utilitate publică, ai cărei membri - artişti plastici profesionişti - sunt beneficiarii indemnizaţiei reglementate de actul normativ menţionat.

În aceste condiţii, recurenta a susţinut că adeverinţa eliberată de pârâta Uniunea Artiştilor Plastici din Alba lulia reclamantei A. nu poate fi luată în considerare.

Recurenta a făcut referire la Decizia civilă nr. 60 din 30 ianuarie 2018, pronunţata în Dosarul nr. x/2012, prin care Curtea de Apel Alba lulia, secţia I civilă, a interzis, la solicitarea recurentei, folosirea denumirii Uniunea Artiştilor Plastici din Alba lulia în desfăşurarea activităţii acestei entităţi. De asemenea, în cererea de recurs a amintit de o serie de litigii care au avut loc între Uniunea Artiştilor Plastici din Alba lulia şi recurenta Uniunea Artiştilor Plastici din România, prin care s-a statuat asupra legalităţii existenţei şi funcţionării acesteia din urmă şi recunoaşterii sale ca persoană juridică de utilitate publică.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urmat. C. proc. civ.

Prioritar, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta nu a încadrat motivele de recurs într-unui din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., faţă de criticile formulate, referitoare la greşita aplicare de instanţa de apel a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din acest act normativ, cauza pendinte poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate si a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, şi urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Titularul cererii de intervenţie, Uniunea Artiştilor Plastici din România a formulat, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (3) şi art. 63 alin. (3) C. proc. civ., cerere de intervenţie accesorie în sprijinul pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti.

În motivarea cererii de intervenţie, precizată ulterior la data de 22 mai 2018, recurenta a arătat, în esenţă, că reclamanta nu este membra unei uniuni de creatori legal constituită, recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică, ci a Uniunii Artiştilor Plastici din Alba lulia, care nu este menţionată în lista anexă a Legii nr. 8/2006, nu beneficiază de atributul de utilitate publică şi nu are calitatea de a emite adeverinţe cu privire la drepturile recunoscute de acest act normativ.

Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 29 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, obiect al recursului pendinte, curtea a apreciat că Uniunea Artiştilor Plastici din România nu a invocat şi nu a justificat un interes personal, întrucât în speţa dedusă judecăţii este în discuţie un drept patrimonial, corelativ obligaţiei casei de pensii de a plăti unui beneficiar indemnizaţia reglementată de Legea nr. 8/2006 pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, în condiţiile în care beneficiarul este membru al altei uniuni, alta decât recurenta.

Într-adevăr, litigiul în cadrul căruia a dorit să intervină intervenienta pentru a sprijini apărarea pârâtei, are ca obiect contestaţia formulata de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 269813 din 1 septembrie 2016, emisă de Casa Locală de Pensii a sectorului 2 Bucureşti, prin care a fost sistată plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legai constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Or, faţă de aceste raporturi juridice, în aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. proc. civ., titularul cererii de intervenţie trebuie să justifice un interes personal, actual, urmărind obţinerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea al cărui interes îi susţine. Aceasta întrucât intervenientul accesoriu are un interes personal, distinct de cel al părţii pe care o apără, care rezidă din faptul că drepturile sale ar putea fi afectate de hotărârea care urmează a fi pronunţată în cauză.

În speţă, astfel cum corect a constatat curtea de apel, această condiţie de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie nu este îndeplinită.

Astfel, titularul cererii de intervenţie nu a dovedit, în concret, în ce măsură justifică interesul de a sprijini poziţia procesuală a pârâtei în acţiunea reclamantei, care vizează anularea Deciziei nr. 269813 din 1 septembrie 2016, emisă de Casa Locală de Pensii a sectorului 2 Bucureşti, prin care a fost sistată plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 8/2006.

Înalta Curte reţine că acest act normativ reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. în înţelesul legii (art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/2006), "prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei

D muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică". Conform art. 2 din lege, "stabilirea şi piaţa indemnizaţiei lunare se efectuează de casa teritorială de pensii, în a cărei rază solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa", iar potrivit art. 8, "fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta lege, cheltuielile administrative, precum şi cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice".

În raport de aceste prevederi legale, care stipulează în sensul că indemnizaţia acordată în baza Legii nr. 8/2006 este suportată de bugetul de stat, Înalta Curte constată că soluţia care urmează a fi pronunţată asupra fondului cauzei nu se va răsfrânge asupra bugetului recurentei Uniunea Artiştilor Plastici din România. Ca atare, drepturile sale nu ar putea fi afectate de modalitatea de soluţionare a litigiului.

Astfel, intervenienta nu justifică un interes propriu, legitim, actual, concret de a interveni în cauză. Or, interesul este legitim atunci când se urmăreşte afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv ocrotii de lege, potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut. Prin intermediul intervenţiei accesorii se pot săvârşi numai acele acte de procedură prin care se sprijină în mod obiectiv poziţia procesuală a părţii în favoarea căreia s-a formulat intervenţia şi al cărei câştig de cauză îl foloseşte, aspect care nu se regăseşte în cauză.

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorii este de apărare, totuşi trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit, fiind necesar ca acesta să justifice un interes propriu, legitim şi actual în participarea la judecata procesului.

Cât priveşte criticile referitoare la faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că reclamanta are calitatea de membru al altei uniuni, Iară a face distincţie între regimul juridic al Uniunii Artiştilor Plastici din Alba lulia (care nu beneficiază de statutul de utilitate publică, iar membrii săi, fiind artişti amatori, nu pot beneficia de indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 8/2006) şi recurenta Uniunea Artiştilor Plastici din România, care are statutul de utilitate publică, ai cărei membri - artişti plastici profesionişti sunt beneficiarii indemnizaţiei prevăzute de actul normativ menţionat, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Astfel, procedând la examinarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de intervenţie accesorie, conform art. 64 alin. (2) C. proc. civ., din perspectiva justificării unui interes personal în cauză al recurentei, cerut de dispoziţiile art. 61 alin. (1) din cod, curtea de apel a constatat că acesta nu există, prin raportare la obiectul litigiului, în care se reclamă un drept patrimonial, corelativ obligaţiei casei de pensii de a plăti unui beneficiar, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Alba lulia, indemnizaţia reglementată de Legea nr. 8/2006.

Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii nu au fost puse în discuţie statutul şi atributele Uniunii Artiştilor Plastici din Alba lulia - respectiv dacă aceasta are calitatea de persoană juridică de utilitate publică, iar membrii săi pot sau nu să beneficieze de drepturile conferite de Legea nr. 8/2006 - prin raportare fa cele ale recurentei Uniunea Artiştilor Plastici din România.

Înalta Curte apreciază că aceste aspecte pot fi rezolvate prin alte mijloace procedurale, iar nu prin intermediul unei cereri de intervenţie accesorie într-o cauză care vizează stabilirea unor drepturi aparţinând altor persoane. De altfel, potrivit menţiunilor din cererea de recurs, precum şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, între recurenta Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Uniunea Artiştilor Plastici din Alba lulia. s-au deraiat mai multe litigii prin care s-a tranşat asupra statutului acestora, a modului de constituire şi asupra legalităţii funcţionării acestora.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, conform art. 496 C. proc. civ. cu referire la art. 64 alin. (4) din acelaşi act normativ, recursul declarat de recurenta-intervenientă Uniunea Artiştilor Plastici din România împotriva încheierii din data de 29 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă Uniunea Artiştilor Plastici din România împotriva încheierii din data de 29 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11.10.2018.