Negative jurisdictional conflict resolved: salary claims reassigned to Bucharest Tribunal after disjoinder.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. unic x/2017, aşa cum a fost precizată la data de 29.06.2017, un consorţiu de 438 de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi Ministerul Finanţelor Publice - chemat în garanţie, cu citarea obligatorie şi a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata către fiecare reclamant a drepturilor băneşti reprezentând indemnizaţia de 75%, calculate la salariului de bază brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 şi până la zi;

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate mai sus3 actualizate, indexate şi majorate cu indicele de inflaţie;

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

- obligarea Ministerului Finanţelor Publice să includă în buget sumele necesare plăţii drepturilor salariale şi să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor băneşti solicitate.

Prin sentinţa nr. 400 din 22 ianuarie 2018, Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Hunedoara.

S-a reţinut, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile referitoare la coparticiparea procesuală, întrucât nu există interdependenţa între cereri la care face referire art. 59 C. proc. civ.

Pornind de la dispoziţiile art. 269 din Codul muncii şi cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi în funcţie de domiciliu] reclamantei, s-a decimat competenţa soluţionării cererii formulate de aceasta în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Prin sentinţa nr. 745 din 6 iunie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.

În motivare, s-a reţinut că, cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanţi în calitate de angajaţi/foşti angajaţi în cadrul Curţii de Conturi a României, aceştia formulând pretenţii identice în contradictoriu cu angajatorul.

Din coroborarea art. 269 alin. (2) din Codul muncii republicat, cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, rezultă că reclamanţii aveau dreptul de a opta între instanţa în circumscripţia căreia îşi au domiciliul şi locul de muncă şi instanţa competentă teritorial pentru oricare din ceilalţi 423 de reclamanţi, în cauză fiind îndeplinite condiţiile pentru coparticiparea procesuală activă.

Reclamanţii au ales să introducă cererea împreună cu ceilalţi reclamanţi al căror domiciliu şi loc de muncă se află în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii şi care a generat conflictul de competenţă priveşte acţiunea, având ca obiect drepturi salariale, formulată de mai mulţi reclamanţi şi adresată instanţei de la locul domiciliului majorităţii acestora.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparţine instanţei de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiaşi articol instituie excepţia conform căreia, dacă sunt îndeplinite condiţiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauză, acţiunea introductivă de instanţă, având ca obiect drepturi salariale, a fost formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi A. şi B., fiind adresată Tribunalului Bucureşti, ca instanţă de la locul domiciliului majorităţii reclamanţilor.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Cum, în speţă, drepturile băneşti pretinse angajatorului de către reclamanţi, în calitate de salariaţi, se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, dispoziţiile legale citate sunt pe deplin aplicabile.

În atare situaţie devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii anterior evocate, ce recunosc competenţa de soluţionare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiaşi articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanţii aflaţi în coparticipare procesuală facultativă.

Prin urmare, astfel conturat raportul juridic litigios, se constată că Tribunalul Bucureşti a fost în mod corect şi legal sesizat, date fiind dispoziţiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea sa atragă (şi) consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantei din prezentul dosar.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul Bucureşti a fost legal sesizat în temeiul dispoziţiilor art. 269 din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi, întrucât, în caz de disjungere, instanţa de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect "drepturi băneşti", în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitiva.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.10.2018.