Expert’s annulment bid rejected as inadmissible; prior fee ruling stands final.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 5 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015, instanţa a majorat onorariul de expert în sarcina reclamanţilor, cu suma de 5000 RON; a amânat judecarea cauzei şi a acordat termen la data de 03.10.2016; a pus în vedere reclamanţilor, prin apărător, să facă dovada suplimentării onorariului de expert cu suma de 5.000 RON, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă.

Prin sentinţa civilă nr. 2350 din 03 octombrie 2016, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, având ca obiect un conflict de muncă.

Împotriva încheierii din data de 5 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2015 a formulat apel expertul A., iar împotriva sentinţei civile nr. 2350 din 03 octombrie 2016, pronunţată în acelaşi dosar, pe fondul cauzei, au formulat apel reclamanţii.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, la data de 12 decembrie 2017.

Prin încheierea din data de 12 decembrie 21017, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a disjuns apelul formulat de expertul A. împotriva încheierii de şedinţă din 05 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015 cu consecinţa formării un alt dosar, cu termen de judecată la data de 30 ianuarie 2018; în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata apelurilor formulate de reclamanţi, până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei C-392/17, încheierea fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs pe toată durata suspendării.

Astfel, s-a format Dosarul nr. x/2017, având ca obiect apelul declarat de expertul A. împotriva încheierii de şedinţă din 05 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2015.

Prin Decizia civilă nr. 23/CM din 30 ianuarie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a respins apelul formulat de expertul A., împotriva încheierii de şedinţă din 05 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2015, decizie definitivă.

Împotriva acestei decizii, expertul A. a formulat recurs, cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 martie 2018.

Prin Decizia nr. 1761 din 15 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 23/CM din 30 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

În motivare s-a reţinut că, faţa de natura pretenţiilor deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată, acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă, astfel ca sunt aplicabile dispoziţiile reglementate de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului. Astfel, litigiile în materia conflictelor de muncă nu sunt supuse recursului indiferent de valoarea pretenţiilor solicitate, împotriva acestei din urmă decizii, expertul A. a formulat contestaţie în anulare, susţinând netemeinicia hotărârii.

În motivare, contestatorul a arătat că fondul cauzei, în Dosarul nr. x/2017, nu constituie un litigiu în materia conflictelor de muncă, în condiţiile în care expertul nu este nici angajatul părţilor din dosarul iniţial şi nici nu a solicitat acordarea unor drepturi prevăzute în reglementările legale privind relaţiile de muncă, care puteau genera un astfel de conflict de muncă.

Considerentele deciziei contestate sunt contradictorii din punct de vedere logic, în sensul că se susţine că, pe de o parte, hotărârile date în apel sunt supuse recursului, iar pe de altă parte, Decizia nr. 23/CM din 30.01.2018, este definitivă şi împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

De asemenea, contestatorul a arătat că soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a omis să cerceteze fondul recursului: un număr de 223 de reclamanţi au considerat justificat şi admisibil ca munca unui expert tehnic, timp de un an de zile, să fie răsplătită cu suma de 1.000 RON, adică 4,48 RON brut, din partea fiecărui reclamant, din care, în urma fiscalizării, mai rămâne o sumă de 1,80 RON. Reclamanţii au refuzat să achite şi onorariul suplimentar aprobat de instanţă, în suma de 5.000 RON, astfel încât expertul tehnic să fie nevoit să apeleze la procedura executării silite împotriva unui număr de 223 de persoane, distribuite în teritoriu în cele cinci judeţe în. care acestea îşi au domiciliul. Instanţele nu au cercetat fondul cauzei şi au respins solicitarea expertului, ca inadmisibilă şi astfel ar fi pe deplin justificat un onorariu de 1,80 RON din partea unui reclamant care a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică.

Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuţie probleme de fond ori săvârşirea unor greşeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situaţia în care partea nu a fost legal citată şi nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestaţia în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, respectiv atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Contestatorul A. s-a declarat nemulţumit generic de hotărârile pronunţate în cauză, pe care le consideră neîntemeiate, arătând ca nu a fost soluţionată problema sa, privind plata onorariului de expert.

Niciunul dintre aceste argumente nu poate fi., însă, încadrat în cazurile de contestaţie în anulare obişnuită sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ.

Pentru considerentele reţinute, Înalta Curte va constata că cererea formulată de A. nu cuprinde motive reglementate de lege pentru contestaţia în anulare, urmând a o respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1761 din 15 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.10.2018.