Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3515/2018 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision on civil peremption

Case Number Decizia nr. 3515/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed as inadmissible the extraordinary appeal filed by the plaintiff against the Court of Appeal’s decision, thereby rendering the appellate ruling final and definitive. The underlying dispute concerned a civil procedure where the lower tribunal declared the plaintiff's lawsuit perished due to the parties' failure to act for more than six months following the suspension of proceedings; on initial appeal, the Court of Appeal had rejected the plaintiff's challenge on grounds of tardiness. The ICCJ held that the appeal was inadmissible because the appellate decision constitutes a final judgment that is not susceptible to a further cassation appeal. This ruling is based on the principle of statutory appeal routes and specific procedural norms: under Article 421(2) of the Code of Civil Procedure, the first-instance decision declaring the perishing of the case is appealable to the higher court within five days, making the subsequent appellate decision definitive under Article 634(1)(5) and (6), and thus precluding any further recourse under Article 483(1) and Article 457 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 421 alin. (2) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final appellate decision on civil peremption: Prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că: "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de pronunţare", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure procedural act order of abandonment of proceedings appealability of interlocutory decision time limits for seeking redress

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civila, prin sentinţa civilă nr. 1441 din 08.12.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2013, a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (O.S.I.M.), arătându-se, în esenţă, că de la data suspendării judecăţii pentru lipsa părţilor trecuseră mai mult de 6 luni, perioadă în care pricina a rămas în stare de nelucrare (art. 416, 420 C. proc. civ.).

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a formulat recurs.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 450/R din 27 septembrie 2017 pronunţată. în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia tardivităţii şi a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1441 din 08.12.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs reclamantul A., recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, ia data de 11 iulie 2018, ia întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 9 a dispus, prin rezoluţia din 16 iulie 2018, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Reclamantul a depus punct de vedere la raport prin care a susţinut admisibilitatea recursului.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că: "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de pronunţare", iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, precum şi orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, decizia civilă nr. 450/R din 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacată în prezenta cauză, prin care a fost soluţionat un recurs declarat împotriva unei hotărâri prin care s-a constatat perimarea, nu este supusă recursului.

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., calea extraordinară de atac a recursului se poate exercita împotriva hotărârilor date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi împotriva altor hotărâri. în cazurile expres prevăzute de lege.

În raport de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Această concluzie este susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, principiu reglementat prin dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, instanţa urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 450/R din data de 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., cu domiciliul în judeţul Argeş, împotriva deciziei nr. 450/R din data de 27 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09.10.2018.