Aeronautical service length certificate dispute; timeliness of exclusive territorial jurisdiction objection after material competence reassignment

Asupra conflictului de competenţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017 la data de 7 iunie 2017 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Anularea Adeverinţei tip nr. x din 19.01.2016 în care se menţionează că vechimea în calitatea de personal aeronavigant este de 17 ani;

2. Obligarea pârâtei să emită o nouă Adeverinţă tip care să conţină vechimea de 23 ani în calitatea de personal aeronavigant;

3. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 223/2007 şi a normelor de aplicare şi Legea contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr. 3 din 28.06.2017, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat soluţionarea cererii în favoarea Tribunalului Timiş, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

La data de 10.08.2017 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2017, iar, prin sentinţa civilă nr. 1545/PI din 26.10.2017, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Timişoara.

La data de 29.11.2017 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. x/2017, iar prin sentinţa civilă nr. 15474 din 19.12.2017 instanţa a respins excepţia necompetenţei funcţionale invocată de pârâtă, a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Timişoara invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, constatând conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei în vederea soluţionării conflictului de competenţa.

La data de 28.12.2017 Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2017*, iar, prin sentinţa civilă nr. 1 din 09.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa a stabilit competenta de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civilă, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Timiş

La data de 05.02.2018 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, iar, prin sentinţa civilă nr. 511/PI din 12.04.2017 a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Timiş a reţinut că, în speţă, cererea formulată de către reclamanta împotriva pârâtului se încadrează în materia conflictelor de muncă, aşa după cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 1 din 09.01.2018 a Curţii, de Apel Timişoara care a soluţionat un conflict negativ de competenţă, iar competenţa teritorială privind soluţionarea unor astfel de cereri este exclusivă şi revine instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, precum şi locul de muncă, aşa după cum obligă dispoziţiile prevăzute de art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborate cu cele prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011, această competenţă determinând capacitatea unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona în exclusivitate conflictele de muncă.

Art. 132 alin. (1) C. proc. civ. prevede că atunci când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată sa stabilească instanţa competentă, în speţă necompetenţă fiind de ordine publică, aşa cum este arătat de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta având domiciliul la data formulării cererii de chemare în judecată în raza de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018.

Tribunalul Bucureşti, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 5925 din 17 iulie 2018, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 09.01.2018 a Curţii de Apel Timişoara, instanţa a stabilit competenta de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civilă, complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Timiş.

Aceasta sentinţă este definitivă şi obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul Timiş nu mai poate să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părţi, declinarea competenţei, declarându-se necompetentă, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică sau privată.

Astfel, necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum, şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de aceiaşi grad şi părţile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri necompetenţa este de ordine privată.

Dispoziţiile an. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepţiei de necompetenţa, aceasta putând fi invocată diferit în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.

Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii, iar alin. (2) al aceluiaşi articol dispune în sensul că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Instanţa de judecată are obligaţia, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. să îşi verifice, din oficiu, competenţa la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, printr-o încheiere care are caracter interlocutoriu.

În mod excepţional, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (2) din aceiaşi articol, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.

În acest context al analizei şi în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, se reţine că, în speţă, după înregistrarea cauzei pe rolul secţiei I civile a Tribunalului Timiş (urmare admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale), la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, în data de 26 octombrie 2017, instanţa a pus în discuţia părţilor numai excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, invocată de pârâtă, a procedat la admiterea excepţiei de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Prin decizia curţii de apel, a fost stabilită competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, care, învestită din nou cu soluţionarea pricinii, s-a dezinvestit în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În condiţiile în care excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă nu a fost invocată la primul termen de judecată, conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul Timiş nu mai putea reveni ulterior asupra competenţei soluţionării cauzei, devenind instanţa competentă teritorial să judece actuala pricină.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Timiş, secţia I civilă, şi, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.