Land-restitution revision appeal referred to Court of Appeal after High Court declines competence.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Darabani la data de 12 mai 2015 şi înregistrată sub nr. x/2015, petenta A. a chemat în judecată pe intimatele B., C., Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Păltiniş, judeţul Botoşani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoşani, solicitând instanţei pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună anularea parţială a titlului de proprietate nr. x din 29.11.1995 emis de Comisia judeţeană stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani pe numele B. şi D., în sensul excluderii din acesta a suprafeţei de 7.200 mp teren extravilan arabil situat în p.c. 235/13, cu vecinii E., DN 29 A, F. şi DE 236, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 273 din 15 aprilie 2016, Judecătoria Darabani a admis acţiunea petentei A. în contradictoriu cu intimaţii B., G., H. şi I., Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Păltiniş, judeţul Botoşani şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoşani şi a dispus anularea parţială a titlului de proprietate nr. x din 29.11.1995 emis de Comisia judeţeană stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoşani pe numele B. şi D., în sensul excluderii din acesta a suprafeţei de 7.200 mp teren extravilan arabil situat în p.c. 235/13 cu vecinii E." DN 29 A, F., şi DE 236.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel J. şi B., arătând că instanţa de fond nu a reţinut că suprafaţa de 0,72 ha situată în tarlaua x, chiar dacă nu în amplasamentul dorit de reclamantă, ci într-un amplasament situat la 14 km distanţă dar în aceeaşi tarla, a fost inclusă în TP nr. x/2004 emis pe numele soţului K.

Prin Decizia civilă nr. 143/A din 23 februarie 2017, Tribunalul Botoşani a admis apelul declarat de apelantele J. şi B. şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 273 din 15 aprilie 2016 a Judecătoriei Darabani, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de anulare parţială a titlului de proprietate nr. x din 29 noiembrie 1995 formulată de petenta A.

Totodată, a obligat intimata A. să plătească apelantei J. cheltuieli de judecată din apel în sumă de 1.000 RON.

Împotriva acestei hotărâri intimata A. a formulat contestaţie în anulare.

Prin Decizia nr. 538/A din 14 septembrie 2017, Tribunalul Botoşani a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. şi a obligat-o pe aceasta să plătească intimatelor J. şi B. suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, împotriva acestor hotărâri A. a formulat cerere de revizuire, solicitând îndreptarea erorii materiale cu privire la omiterea formulării unor precizări.

Prin Decizia civilă nr. 49 din 16 ianuarie 2018, Tribunalul Botoşani a admis excepţia tardivităţii introducerii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. împotriva Deciziei civile nr. 143/A din 23 februarie 2017 a Tribunalului Botoşani şi a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.

A respins, ca inadmisibila, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 143/A din 23 februarie 2017 a Tribunalului Botoşani, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 538/A din 14 septembrie 2017 a Tribunalului Botoşani, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 6 C. proc. civ.

A obligat revizuenta A. să plătească intimatelor J. şi B. suma de 600 RON reprezentând onorariu avocat din revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A., invocând aspecte privind fondul cauzei.

Prin Decizia civilă nr. 121 din 05 iunie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin adresa nr. x/2017 din 18.06.2018, Curtea de Apel Suceava a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 30 iulie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin rezoluţia completului din data de 21 august 2018, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepţie pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect fond funciar - revizuire.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2, recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului, în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă ca legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmăreşte sa supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această norma nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenta Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de făptui ca, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de fată, dat fiind că; "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora; "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză; "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacata".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Botoşani, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declina competenţa de soluţionare a recursului formulat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 49 din 16 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.