Jurisdiction over cassation appeals against tribunal decisions rendered on appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/2016, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D., solicitând obligarea pârâţilor S.C. B. S.R.L. şi C. în solidar la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON, cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantei prin articolele publicate în periodicul "E.", obligarea pârâtei D. la plata sumei de 50.000 de RON cu titlu de daune morale pentru atingerea adusă onoarei demnităţii şi reputaţiei reclamantei prin articolele publicate în ziarul "x", obligarea pârâţilor să publice pe cheltuiala lor, timp de 5 cotidiene naţionale, în funcţie de tiraj, în fiecare zi, timp de o săptămână precum şi ia achiziţionarea de spaţiu publicitar pentru dispozitivul hotărârii la televiziunile F., G. şi H. în cadrul jurnalelor de ştiri la ore de maximă audienţă pentru fiecare din posturilor respective, în caz de refuz, să fie autorizată reclamanta să efectueze publicitatea hotărârii pe cheltuiala pârâţilor, şi obligarea pârâţilor la piaţa cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6167 pronunţată la data de 06 decembrie 2016 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în Dosar nr. x/2016, s-a admis în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. Au fost obligaţi pârâţii S.C. B. S.R.L., şi C. în solidar, la plata către reclamantă a unor despăgubiri, pentru daune morale cauzate, în sumă de 50.000 RON. A fost obligat pârâtul C., să îşi ceară scuze public faţă de reclamantă, în cadrul unei conferinţe de presă şi a fost obligată pârâta D. la plata către reclamantă a unor despăgubiri, pentru daune morale cauzate, în sumă de 20.000 RON şi au fost obligaţi pârâţii, sa publice pe cheltuiala lor, în primele 5 cotidiene naţionale în funcţie de tiraj, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, timp de o săptămână a dispozitivului hotărârii şi la achiziţionarea de spaţiu publicitar pentru dispozitivul hotărârii, la televiziunile F., G. şi H. în cadrul jurnalelor de ştiri, la ore de maximă audienţă, pentru fiecare din posturile respective, în caz de refuz, autoriză reclamanta să efectueze publicitatea hotărârii pe cheltuiala pârâţilor. Au fost obligaţi pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în sumă de 200 RON, reprezentând taxă judiciară timbru.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin Decizia nr. 489/A din 03 martie 2018, a respins, apelul declarat de apelanta A., împotriva sentinţei civile nr. 6167 pronunţată la data de 06 decembrie 2016 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosar nr. x/2016.

A admis apelul declarat de apelanţii C., S.C. B. S.R.L. şi D. şi a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 6167 pronunţată la data de 06 decembrie 2016 în sensul că:

A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii C. şi S.C. B. S.R.L.

A obligat pârâta D. la plata către reclamantă a unor despăgubiri, pentru daune morale cauzate, în sumă de 5.000 RON.

A obligat pârâta D. să publice pe cheltuiala sa, într-un cotidian naţional, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a dispozitivului hotărârii, şi la achiziţionarea de spaţiu publicitar pentru dispozitivul hotărârii, la televiziunile F., G. şi H. în cadrul jurnalelor de ştiri, la ore de maximă audienţă, pentru fiecare din posturile respective, în caz de refuz, autorizează reclamanta să efectueze publicitatea hotărârii pe cheltuiala pârâtei. A mai obligat pârâta D., la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în sumă de 100 RON, reprezentând taxă judiciară timbru.

Împotriva acestei din urma decizii, reclamanta A. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Vâlcea, la data de 24 iulie 2018.

Prin adresa din 16.08.2018, Tribunalul Vâlcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 27 august 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin rezoluţia completului din data de 3 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepţie pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect pretenţii sub 200.000 RON.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţaţii unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4, orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului, în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că;"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această norma nu conţine o formulare de principiu în sensul ca Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, roi consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată ca nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul ca, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea ia analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Vâlcea revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 489/A din 3 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.10.2018.