Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3416/2018 AI generated

Supreme Court declines jurisdiction over appeal of tribunal partition decision, referring to Court of Appeal under 1865 Code procedural competency rules

Case Number Decizia nr. 3416/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined to exercise jurisdiction over the appeal filed by the defendant against a 2018 decision of the Ploiești Court of Appeal, ordering instead that the matter be referred to the Craiova Court of Appeal for adjudication, thereby leaving the lower courts' prior rulings on the partition of real estate and allocation of lots intact pending the appellate review. The underlying dispute involved a civil partition action regarding indivisible property, where the defendant challenged the appellate court’s decision to endorse a specific version of an expert report and modify the first-instance judgment. The decisive legal basis was the interpretation of Article 3(3) in conjunction with Article 4 of the 1865 Code of Civil Procedure, which established that appellate courts are the competent instances to hear appeals against decisions rendered by county courts on appeal, rather than the supreme court.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 pct. 3 C. proc. civ, art. 4 C. proc. civ, art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ; Supreme Court declines jurisdiction over appeal of tribunal partition decision, referring to Court of Appeal under 1865 Code procedural competency rules: Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, "Curţile de apel judecă, ca instanţă de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege".

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction Civil Procedure Code matter in dispute procedural interpretation of judgment estate partition action rules of procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1474 din 13.02.2013 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, a admis în parte cererea de suplimentare a masei partajabile formulate de pârât, precum şi cererea privind îmbunătăţirile efectuate la imobilele în cauză, A dispus ieşirea din indiviziune a părţilor. A omologat Raportul de expertiză - Refacere - Completare 3 - întocmit de expertul topo A., în varianta a VI-a, aflată la filele 325- 327 dosar, cu atribuire de loturi şi plata sultei aferente.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi.

Prin decizia civilă nr. 552 din 18 mai 2018 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, a fost admis apelul formulat de B. împotriva sentinţei civile nr. 1474 din 13.02.2013 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. A schimbat, în parte sentinţa, în sensul că a dispus ieşirea părţilor din indiviziune, prin omologarea variantei I din raportul de expertiză întocmit de exp. A. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. A compensat în parte cheltuielile de judecată în apel şi obligă intimatul-pârât la plata sumei de 2.615 RON către apelantul-reclamant cu acest titlu, după compensare.

Împotriva acestei decizii, pronunţate de tribunal, pârâtul C. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, urmare a adresei din 16 iulie 2018 emisa de Tribunalul Vâlcea şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului C5.

Analizând excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ. din 1865, "Curţile de apel judecă, ca instanţă de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege".

Conform art. 4 C. proc. civ. din 1865 "Curtea Supremă de Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa".

În speţă, pârâtul a învestit instanţa cu o cerere de recurs împotriva deciziei civile nr. 552 din 18 mai 2018 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

În acest context, se va constata că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ. mai sus citate, curtea de apel este instanţa competentă să soluţioneze recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 pct. 3, raportate la cele ale art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. din 1865, soluţionarea recursului va fi declinată în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 552 din 18 mai 2018 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.10.2018.