Jurisdictional declination for appeals against appellate-level tribunal decisions lacking express statutory assignment to the Supreme Court

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Judecătoriei Piatra - Neamţ la data de 22 mai 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 1.113 mp, situată în punctul Octav, în extravilanul jud. Neamţ, identificată în titlul de proprietate nr. x din 7 februarie 1997, înscrisă în CF nr. x şi y a comunei Girov; rectificarea înscrierilor din CF nr. x a comunei Girov, în sensul diminuării suprafeţei înscrise cu 549 mp, şi din CF nr. x a comunei Girov, în sensul diminuării suprafeţei înscrise cu 564 mp teren, obligarea pârâtului la contravaloarea recoltei pe anul 2014, cu cheltuieli de judecată.

La data de 31 iulie 2014, pârâtul B. a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor C. şi D., solicitând rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2014 şi obligarea chemaţilor în garanţie la restituirea preţului vânzării. De asemenea, a solicitat obligarea acestora ia plata sumei de 15.000 RON, daune interese, constând în valoarea fructelor pe care va fi obligat să le restituie, cheltuieli de judecată pe care le va efectua, cheltuielile făcute cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi contravaloarea investiţiilor efectuate la imobil.

La termenul de judecată din data de 5 mai 2015, reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind acordarea contravalorii recoltei pentru anul 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 3423 din 26 adie 2016, Judecătoria Piatra - Neamţ a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârât prin întâmpinare. A admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant şi a dispus obligarea pârâtului B. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 1.113 mp, situată în punctul Octav, intravilan jud. Neamţ, identificată "în anexa la completarea raportului de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic E., care face parte integrantă din hotărâre, respectiv între punctele x; a dispus rectificarea cărţii funciare x a comunei Girov, în sensul radierii din cuprinsul acesteia a menţiunii referitoare ia proprietatea pârâtului B. asupra suprafeţei de teren de 566 mp, situată în intravilan jud. Neamţ, identificată în anexa la completarea raportului de expertiză topografică, întocmit de acelaşi expert, care face parte integrantă din hotărâre, respectiv între punctele x şi a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x a comunei Girov, în sensul radierii din cuprinsul acesteia a menţiunii referitoare Sa proprietatea pârâtului B. asupra suprafeţei de teren de 547 mp, situată în intravilan jud. Neamţ, identificată în anexa la completarea raportului de expertiză topografică întocmit de expertul E., care face parte integrantă din sentinţă, respectiv între punctele x; a dispus obligarea pârâtului B. la plata către reclamant a sumei de 4.625 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a admis în parte cererea de chemare în garanţie a numiţilor D. şi C., formulată de B. şi a dispus obligarea chemaţilor în garanţie să plătească pârâtului B. suma de 18.547,99 RON, precum şi suma de 1,033 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel chemaţii în garanţie C. şi D., la data de 4 octombrie 2016 şi pârâtul B. la data de 4 mai 2017. Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, la data de 9 mai 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 106 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul B. şi de chemaţii în garanţie C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 3423 din 26 iulie 2016, pronunţată de Judecătoria Piatra - Neamţ.

Împotriva acestei decizii, chemaţii în garanţie C. şi D. au formulat recurs la data de 10 iulie 2018. Recursul a fost înregistrat la Tribunalul Neamţ la aceeaşi dată, sub acelaşi număr de dosar.

Prin adresa din 1 august 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 august 2018 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului CNC4, N.C.P.C.

Prin rezoluţia completului din data de 9 august 2018, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

Examinând competenţa materiala de soluţionare a cererii de recurs, conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de tribunal, în apel.

Conform dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile in vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Din norma de competenţă citată rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apei doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiuni a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă - ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi.

Re formularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisa a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod."

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că; "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare care s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi justiţie "potrivit competenţei sale."

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competenţă nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel, ţinând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curţile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea recursului de faţă, dat fiind că; "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă, astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil şi stabileşte, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absenţa unei norme privind competenţa de atribuţiune pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare."

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensiva, justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare." În aplicarea acestei norme faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Neamţ revine instanţei ierarhie superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de recurenţii-chemaţi în garanţie C. şi D. împotriva Deciziei civile nr. 106 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.10.2018.