Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3378/2018 AI generated

Revision for contradictory judgments inadmissible where the applicant seeks annulment of the earlier judgment rather than the later one

Case Number Decizia nr. 3378/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision application filed by the employee, thereby upholding the Court of Appeal decision that had previously rejected her labor claim in full. The dispute originated from a request to annul a termination decision and reinstate employment, which the Court of Appeal initially dismissed in December 2017; subsequently, in a separate but related case, the same Court of Appeal upheld the employee's rights in January 2018, creating an apparent contradiction between the two rulings. The employee sought revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, alleging that the December 2017 decision violated the authority of res judicata established by the later January 2018 decision. The court held that revision for contradictory judgments is only admissible when a later judgment violates the res judicata of a prior one; because the applicant requested the annulment of the earlier judgment (December 2017) in favor of the later one (January 2018), the procedural condition of a subsequent judgment infringing upon a prior one was not met, rendering the petition inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 510 alin. (2) C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 pct. 8 C. proc. civ; Revision for contradictory judgments inadmissible where the applicant seeks annulment of the earlier judgment rather than the later one: A susţinut revizuenta că motivele de apei, actele de la dosar, regulamentul şi actele adiţionale sunt identice, toate vizând discuţii cu privire la art. 3 din deciziile de concediere.

Keywords

AI generated
revision of a judgment annulment of termination Civil Procedure Code res judicata procedural rights right to petition

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 107/2018
Prin decizia civilă nr. 107/2018 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr.
decizia civilă nr. 3878/2017
Anterior, prin decizia civilă nr. 3878/2017, pronunţată în dosarul nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/2016, disjunsă din dosar nr. x/2016, contestatoarea A., a chemat în judecată pe intimata S.C. B. S.A. Râmnicu Vâlcea, prin administrator judiciar C. SPRL, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei de concediere nr. 947 din 31.08.2016, emisă de aceasta, reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate, cât şi la piaţa tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat în calitate de angajat, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la integrarea efectivă în muncă, cu cheltuieli de judecată. în subsidiar, a solicitat obligarea la plata unui număr de 12 salarii compensatorii într-o singură tranşă, potrivit actelor adiţionale încheiate în luna mai 2016.

Intimata a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat ca, în cazul în care se va admite acţiunea contestatoarei şi se va dispune anularea deciziei de concediere şi reîncadrarea pe postul deţinut anterior concedierii, să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumelor primite ca efect al concedierii, respectiv plăţi compensatorii, în condiţiile art. 3 din decizia de concediere. S-a solicitat, de asemenea, indexarea acestor sume cu rata inflaţiei, precum şi dobânda aferentă acestora de la data încasării lor de către contestatoare şi până la data restituirii integrale.

Prin sentinţa civilă nr. 1001 din 19 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a fost admisă, în parte, contestaţia formulată şi s-a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 947 din data de 31.08.2016, emisă de intimată, în ce priveşte art. 3. A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect reintegrarea pe postul deţinut anterior, precum şi cererea reconvenţională formulată de intimata S.C. B. S.A. Râmnicu Vâlcea. A fost obligată această intimată ia plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 200 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apei intimata S. C. B. S.A. Râmnicu Vâlcea, prin administrator judiciar C. SPRL şi administrator special.

Prin decizia civilă nr. 3878 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelul intimatei şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a respins, în tot, contestaţia. A menţinut în rest sentinţa.

Prin decizia civilă nr. 107 din 15 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de intimata S.C. B. S.A. Râmnicu Vâlcea prin administrator judiciar C. S.P.R.L. Bucureşti şi prin administrator special D. împotriva sentinţei civile nr. 999 din 19 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în contradictoriu cu contestatorul E. A obligat apelanta să plătească intimatului suma de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia civilă nr. 3878 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost atacată cu revizuire de către contestatoarea A.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat următoarele:

Prin decizia civilă nr. 107/2018 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă la 15.01.2018, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de intimata S.C, B. S.A.

Anterior, prin decizia civilă nr. 3878/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, definitivă la 20.12.2017, Curtea de Apel Piteşti a dispus admiterea apelului formulat de intimata S.C. B. S.A.

Astfel, cele două hotărâri date asupra aceluiaşi litigiu conţin dispoziţii potrivnice, chiar dacă cauzele în care acestea au fost pronunţate sunt disjunse din dosarul nr. x/2016 având acelaşi obiect şi cauză.

A susţinut revizuenta că motivele de apei, actele de la dosar, regulamentul şi actele adiţionale sunt identice, toate vizând discuţii cu privire la art. 3 din deciziile de concediere.

Instanţa de fond a admis, în parte, contestaţia şi a dispus anularea, în parte, a deciziei nr. 947 din 31.08.2016, emisă de intimată în ce priveşte art. 3, iar, prin decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a respins în totalitate acţiunea.

Revizuirea a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care reglementează cazul de revizuire pentru contrari etatea de hotărâri judecătoreşti.

S-a mai invocat, în motivarea cererii de revizuire, că diferenţele dintre cele două decizii civile considerate potrivnice au constat doar în interpretarea momentului când au fost semnate actele adiţionale. Astfel, în decizia civilă pronunţată în contradictoriu cu contestatoarea, se reţine că actul încheiat de aceasta este nul de drept, fiind semnat după deschiderea procedurii generale de insolvenţă, iar, în a doua decizie, se dă eficienţă actului adiţional la contractul individual de muncă.

Prin întâmpinare, intimata S.C. B. S.A. Râmnicu Vâlcea a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti, tardivităţii şi inadmisibilităţii în ceea ce priveşte cererea de revizuire.

Prin decizia civilă nr. 1293 din 20 aprilie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că revizuirea de faţă are ca motiv existenţa a două hotărâri definitive contradictorii, date de instanţe de acelaşi grad, situaţie reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, pentru acest caz de revizuire, competenţa soluţionării căii extraordinare de atac revine instanţei mai mare în grad faţă de instanţa care a dat prima hotărâre, în conformitate cu art. 510 alin. (2) C. proc. civ. în speţă, prima hotărâre dintre cele două pretins contradictorii este decizia civilă nr. 3878 din 20.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, iar, în aplicarea textului de lege anterior evocat, competenţa de soluţionare a revizuirii aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând ai prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, Înalta Curte o va admite, pentru considerentele ce succed:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., invocate de revizuentă ca temei al cererii sale, se poate cere revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

În cauza dedusă judecăţii, revizuentă A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 3878 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, susţinând că este potrivnică hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2016, respectiv decizia civilă nr. 107 din 15 ianuarie 2018.

Hotărârea invocată ca pretins potrivnică a fost pronunţată ulterior celei împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, astfel că nu poate fi îndeplinită condiţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat.

Aşa cum s-a arătat, raţiunea reglementarii revizuirii prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a înlătura încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, în care există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ceea ce face ca executarea hotărârilor să fie imposibil de realizat, iar ieşirea din situaţia anormală creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza, decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

În speţă, raportat la împrejurarea că revizuenta solicită anularea primei hotărâri, faţă de cea ulterioară, nu se mai pune problema autorităţii de lucru judecat, ceea ce determină inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Aşa fiind, cele două hotărâri invocate nu îndeplinesc condiţiile imperative prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 3878 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, formulată de revizuenta A.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.10.2018.