Land-boundary and reivindication appeals remitted to Court of Appeal after High Court declines jurisdiction.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1786 din 10 iunie 2016, Judecătoria Alexandria a admis, în parte, acţiunea civilă având ca obiect fond funciar - grăniţuire - revendicare formulată de A. A admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de B. şi C., A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere principală privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x din 9 martie 2004 emis de Comisia judeţeană de fond funciar Teleorman. A stabilit hotarul despărţitor dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul specificat din schiţa - plan de situaţie Anexa 1 a raportului de expertiză tehnică. A respins, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor formulate de părţi.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, prin Decizia nr. 1061 din 6 decembrie 2017, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Teleorman la data de 29 ianuarie 2018.

Competenţa soluţionării recursului a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 270 din 6 iunie 2018.

S-a reţinut, în esenţă, în raport de art. 97 şi art. 483 C. proc. civ., că Înalta Curte este instanţă de recurs de drept comun, curtea de apel fiind instanţă specială de recurs în cazurile anume prevăzute.

Curtea de apel a mai constatat că aceasta rezidă şi din considerentele interpretative ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 august 2018.

Prin rezoluţia din 8 august 2018, s-a fixat termen la 3 octombrie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.

Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci, dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe - unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun» posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ. înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel ia crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale (conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege).

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apei nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire ia faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo norma de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Pentru toate aceste considerente, se constată că dezinvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.

În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 1061 din 6 decembrie 2017 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2018.