Inadmissibility of appeal against interlocutory sentence declining material jurisdiction under Art. 158(3) CPC
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appeal as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision to declinational material jurisdiction over the plaintiff's request to transfer a court file to the ICCJ. The dispute concerned a procedural petition filed by a litigant to have a case file from the Bucharest Court of Appeals transferred to the ICCJ; the lower court rejected this request based on lack of material competence, and the appellant challenged this ruling on appeal. The ICCJ ruled that the appeal was inadmissible because the appealed judgment, which was a sentence declining jurisdiction, is not subject to any ordinary or extraordinary appeal under Romanian procedural law. The court applied Article 158(3) of the Civil Procedure Code, which expressly excludes such sentences from appeal, and affirmed the principle of legality (*ubi lex non distinguim, nec nos distinguere debemus*) and public order norms regarding judicial jurisdiction, stating that recognizing an appeal beyond statutory limits would violate constitutional equality and legal certainty.
Legislator headnote
AI generatedart. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 158 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against interlocutory sentence declining material jurisdiction under Art. 158(3) CPC: Se reţine că prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Prin sentinţa nr. 57 din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale. A declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, respectiv a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Suceava în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu este admisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
Se reţine că prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Se reţine însă că potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., sentinţa atacată nu este supusă niciunei căi de atac, neavând relevanţă menţiunea înscrisa în dispozitivul acesteia, în condiţiile în care o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.
Sintagma folosită de legiuitor cuprinde atât căile de atac ordinare, cât şi pe cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea.
Or, unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguem, nec nos distinguere debemus).
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Pentru toate aceste considerente, recursul urmează a fi respinsă ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 57 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabila.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2018.