Supreme Court jurisdiction over appeal against tribunal decision in property partition and succession dispute

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la data de 05.10.2015, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii D., E., F., G., H., I., P., J., K., au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să dispună dezmembrarea terenului intravilan din CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, în suprafaţă totala de 3.068 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris, în doua parcele noi, una în suprafaţă de 188 mp. având nr. top. nou x si respectiv o parcela de 2.880 mp. cu nr. top. nou x, conform identificării din Raportul de expertiza extrajudiciara întocmit de ing. L. st depusa la dosar;

- să oblige pârâţii de rd. 4-9 sa încheie cu pârâţii de rd. 2-3 M. si F. contract de vânzare cumpărare in forma autentica având ca obiect terenul în suprafaţă de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, ce se regăseşte înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top. X, in caz de refuz, sentinţa urmând să ţină loc de act translativ de proprietate, apt de intabulare;

- să constate că reclamanţii A. si B., alături de pârâtul D. deţin calitatea de moştenitori legali acceptanţi după def. N., decedata la 23.06.1984 in Cluj-Napoca, in calitate de fii, respectiv soţ supravieţuitor;

- să se constate că din masa succesorala rămasă după def. N. face parte cota de 1/2 parte din terenul în suprafaţă de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x;

- pârâţii de rd. 2-3 M. si F. sa încheie reclamanţii A. si B. si cu paratul D. un contract de vânzare cumpărare în forma autentica având ca obiect terenul în suprafaţă de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, in caz contrar, sentinţa să ţină loc de act translativ de proprietate, apt de intabulare;

- să oblige paratul D. să încheie cu reclamanţii A. si C. contract de vânzare cumpărare în forma autentica având ca obiect cota deţinută de acesta (5/8 parte) din terenul în suprafaţă de 2880 mp. situat în judeţul. Cluj, înscris in CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, in caz contrar, sentinţa sa tina loc de act translativ de proprietate, apt de intabulare;

- să dispună dezmembrarea terenului din CF nr. x Cluj-Napoca, nr. top x, în suprafaţă totala de 2.880 mp. situat in jud. Cluj, livada, înscris, în doua parcele noi, dintre care o parcelă în suprafaţă de 2.160 mp. cu nr. top. nou x să fie atribuită reclamanţilor A. şi soţului sau, C., astfel: cota de 5/8 parte din teren pe A. si C. ca bun comun, cu titlu de drept de cumpărare şi partaj şi cota de 3/16 pe A. cu titlu de drept de moştenire şi partaj; o parcelă de 720 mp. cu nr. top. nou x să fie atribuită reclamantului B., cu titlu de moştenire şi partaj, conform înţelegerii părţilor şi a raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmită de expert L.

Prin sentinţa civilă nr. 3984 din 24.05.2017, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., C., şi B., în contradictoriu cu pârâţii M., F., G. (O.), I., P., J., K. S-a constatat că reclamanţii A. şi B., alături de defunctul Q. (decedat la 26.02.2011) si defunctul D. (dec. la 09.12.2015) au calitatea de moştenitori legali după defunctul N., decedată la 23.06.1984, în calitate de fii (în cota de 1/4 fiecare), respectiv defunctul D. avea calitatea de soţ supravieţuitor (în cota de 1/4). S-a constatat că reclamanţii A. şi B., alături de defunctul D. deţin calitatea de moştenitori legali acceptanţi după defunctul Q. decedat la 26.02.2011, în calitate de: fraţi de ambii părinţi (A.), respectiv fraţi uterini (B.) şi tată (D.), astfel: A. - cota de 9/16 parte, B. - 3/16 şi D. cota de 1/4 parte. S-a constatat că reclamanta A. şi pârâta R. deţin calitatea de moştenitori legali acceptanţi după defunctul D., decedat la 09.12.2015 în Cluj-Napoca, în calitate de unică fiică, A., având cota de 3/4, respectiv R., soţie supravieţuitoare, moştenitoare a unei cote de 1/4. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pentru restul petitelor.

Prin decizia civilă nr. 458/A din 08 martie 2018, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., C. şi B. împotriva sentinţei primei instanţe.

La data de 16 iulie 2018, reclamanţii C., B. şi A. au declarat recurs împotriva deciziei tribunalului.

Cererea de recurs a fost înaintată spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 10 septembrie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluţia din data de 12 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 02 octombrie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apei şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferita, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această norma nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorii! ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamanţii A., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 458/A din data de 8 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02.10.2018.