Contestație în anulare inadmisibilă pentru nelegală citare la domiciliu procesual ales: validitatea citării la adresa nedescoperită și limitarea temeiurilor excepționale

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 134/F din 4 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta Fundaţia "A.", în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Consiliul Generai ai Municipiului Bucureşti şi Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "B." au fost obligaţi pârâţii să-i lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, terenul în suprafaţă de 530 mp, situat în municipiul Bucureşti, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expertul C., precum şi la plata sumei de 32.680 euro (echivalentă RON la data plăţii), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul revendicat; a fost respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 589/A din 22 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă Fundaţia "A." împotriva sentinţei civile nr. 134/F din 4 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, A admis apelul declarat de apelantul-pârât Căminul pentru Persoane Vârstnice ai Municipiului Bucureşti "B." împotriva aceleiaşi sentinţe. A schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii, la data de 16 august 2017 a formulat recurs recurenta-reclamantă Fundaţia "A.". Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 noiembrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

În cauză s-a procedat la întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului formulat de recurenta-reclamantă Fundaţia "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017 - pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În opinia raportorului, faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul a fost apreciat drept admisibil în principiu.

Conform rezoluţiei din 25.01.2018, s-a dispus comunicarea raportului, nefiind formulat niciun punct de vedere la raport de către părţile în litigiu.

Prin încheierea completului de filtru din data de 30.03.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundaţia "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fixându-se termen de judecată la data de 11 mai 2018, când instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunţarea la 25 mai 2018.

Prin decizia civilă nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civila, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundaţia "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a casat decizia atacată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Împotriva acestei decizii pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "B." a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., înregistrată pe rolul instanţei supreme la data de 11 iunie 2018.

În motivarea acesteia, pârâtul a susţinut că procedura de citare cu acesta a fost viciată în cadrul etapei procesuale a recursului, având în vedere că atât comunicarea raportului asupra admisibilităţi! în principiu a recursului declarat de reclamanta Fundaţia "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a întâmpinării formulate în cauză, cât şi citarea pentru termenul din 11 mai 2018, dată la care s-a amânat pronunţarea asupra recursului, s-au efectuat la sediul procesual ales, respectiv la Cabinet de avocat "D., din municipiul Bucureşti.

Susţine că acest domiciliu a fost ales numai pentru faza procesuală a apelului, întrucât avocatul nu a avut mandat special şi în recurs, iar adresa din str. X a fost folosită doar vremelnic de către cabinetul de avocat, în perioada dintre schimbarea sediului său din B-dul x în Şos. x, etapă care a coincis cu data depunerii apelului în această cauză, apel în care a fost indicat ca sediu procesual ales adresa la care funcţiona efectiv la acel moment.

Mai arată că dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. nu sunt incidente întrucât, pe de o parte, cabinetul de avocat care l-a reprezentat în faza procesuală a apelului şi-a schimbat sediul, motiv pentru care nu a avut cunoştinţă de actele procesuale comunicate în etapa recursului, decizia recurată fiind definitivă, iar, pe de altă parte, îndeplinirea procedurii de citare la vechiul loc de citare a fost valabilă doar pentru aceeaşi instanţă, respectiv pentru curtea de apel.

În ce priveşte contestaţia în anulare formulată în camă, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestaţia în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispoziţiile art. 503-508 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 1-4 C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 503 din C. proc. civ., temeiul de drept al contestaţiei de faţă, "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

În speţă, s-a formulat contestaţie în anulare atât împotriva încheierii de admitere în principiu a recursului, din 30 martie 2018, cât şi împotriva deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii din 30 martie 2018, Înalta Curte reţine că, din tehnica de redactare a art. 503 alin. (1) C. proc. civ., folosită de legiuitor, rezultă cu îndestulătoare evidenţă faptul că această cale extraordinară de atac se poate exercita cu succes în cazul în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru ziua când s-a judecat pricina. Nu se menţionează, ca şi motiv de contestaţie în anulare, necomunicarea motivelor de recurs sau necomunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, cum se susţine în speţă, şi nici încălcarea dreptului la apărare al uneia dintre părţi.

Ca atare, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, de reformare, pentru a se asigura stabilitatea circuitului juridic, aceasta devine admisibilă doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii nereglementate expres de lege.

Prin urmare, nu trebuie confundată instituţia citării părţilor cu aceea a comunicării actelor de procedură, astfel că, atâta timp cât art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă exclusiv la nelegala citare, nu poate fi extins acest caz şi la necomunicarea unor acte procedurale,

Pe de altă parte, încheierea din data de 30.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului declarat de recurenta-reclamantă Fundaţia "A." împotriva deciziei civile nr. 589/A din 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost dată în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în complet de filtru, fără citarea părţilor, astfel încât contestaţia în anulare exercitată împotriva acestei încheieri nu poate fi primită, dispoziţiile referitoare la citare nefiind incidente în acest caz.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ., oricare parte din proces, persoană fizica sau juridică ori entitate fără personalitate juridică, are dreptul să îşi aleagă un domiciliu sau un sediu procesual pentru comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură pe parcursul litigiului.

Astfel, dacă partea şi-a ales, în condiţiile legii, un domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură, instanţa va dispune citarea părţii exclusiv la acest domiciliu.

Art. 172 C. proc. civ. prevede că, "dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locui unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. în cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În speţă, în faţa instanţei de apel pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "B." şi-a ales domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat D., eu sediul în municipiul Bucureşti, (cererea de apel fund înregistrată la data de 05.07.2016), pârâtul fiind citat ia domiciliul ales şi reprezentat de avocatul ales până la soluţionarea acestei căi de atac, la 22 iunie 2017.

În faza procesuală a apelului, toate actele de procedură (fila 15 comunicarea cererii de apel, urmată la fila 32 de întâmpinarea contestatorului de faţă, fila 60 citaţia pentru termenul din 3.11.2016, precum şi pentru termenele ulterioare, urmate de pronunţarea soluţiei din apei şi comunicarea deciziei - fila 155 dosar apel), s-au comunicat prin depunere la cutia poştală la acelaşi sediu procesual ales, iar avocat E., în substituirea avocatului D., a fost prezent la toate termenele de judecată, însă, până la momentul soluţionării apelului acesta nu a încunoştinţat instanţa de vreo eventuală schimbare de sediu a cabinetului de avocat.

Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea contestatorului în sensul că alegerea de domiciliu a fost temporară, fiind folosită doar vremelnic, atâta vreme cât aceasta a operat pe întreaga perioadă de derulare a fazei procesuale a apelului.

Or, potrivit art. 172 C. proc. civ., schimbarea locului citării unei părţi în cursul procesului decurgând, spre exemplu, din mutarea acesteia la o altă adresă, trebuie adusă la cunoştinţa instanţei prin cerere scrisă depusă la dosar, precum şi părţii adverse, prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va ataşa la dosar.

Sancţiunea care intervine în cazul în care partea omite să facă o atare încunoştinţare este aceea că procedura de citare se va considera legal îndeplinită la adresa unde partea a fost citată pe parcursul procesului.

În ceea ce priveşte susţinerea con testatoarei referitoare la caracterul definitiv al hotărârii din apel, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 589/A din 22 iunie 2017 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, într-un litigiu ce are ca obiect revendicare imobiliară, decizie care, în raport de valoarea litigiului (astfel cum a fost estimată de reclamantă în faţa Tribunalului Bucureşti, respectiv la suma de 1.185.420 RON), era supusă recursului.

Menţiunea "definitivă" din dispozitivul acestei decizii, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 10 din C. proc. civ., "părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

În speţă, la fila 51 a dosarului de fond se află delegaţia avocatului D., care face dovada contractului de mandat, în care se specifică faptul că mandatul de reprezentare este acordat şi pentru instanţele superioare, iar ulterior, în faza procesuală a apelului, partea a fost reprezentată de acelaşi avocat, cu delegaţie la dosar.

Prin urmare, atât partea, cât şi apărătorul acesteia, care a asigurat reprezentare în toate fazele procesuale, inclusiv în cadrul acestei căi extraordinare de atac, aveau obligaţia de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului, având în vedere că aveau cunoştinţă de existenţa acestui demers judiciar, iar calea de atac a recursului putea fi previzională a fi exercitată, decizia din apel fiind susceptibilă de această cale de atac, în consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul se prevalează de propria culpă pentru a invoca un viciu de procedură care să ducă la anularea hotărârii atacate (imputând o pretinsă neglijenţă a instanţei care nu l-a citat pentru termenul la care a fost soluţionat recursul la adresa sediului său din Bucureşti, ci la domiciliul ales în faţa instanţei de apel), în condiţiile în care acesta a avut apărător, nu a încunoştinţat instanţa şi părţile despre schimbarea sediului şi nici nu a urmărit finalizarea procesului.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "B." împotriva încheierii din 30 martie 2018 şi a deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "B.", împotriva încheierii din 30 martie 2018 şi a deciziei nr. 2091 din data de 25 mai 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2018.