Applicability of exclusionary jurisdiction rule for court staff to IT specialists in labor wage disputes

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, la data de 01.11.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Ploieşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru flecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care acesta i-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, corespunzătoare funcţiei ocupate, gradului profesional, gradaţiei şi vechimii în funcţie, începând cu data de 1 aprilie 2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, începând cu data de 1,12.2015 şi venitul efectiv plătit, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 lei, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până ia data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 253 din 08 februarie 2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantului în favoarea Tribunalului Argeş, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale,

Pentru a decide astfel, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a reţinut următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., daca un grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei ia care îşi desfăşoară activitatea (excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Dâmboviţa, raportat la obiectul dedus judecaţii, nefiind întemeiată, deoarece cauza are ca obiect o cerere adresată instanţelor judecătoreşti şi nu ordonatorului de credite, nefiind o plângere sau o contestaţie împotriva modului de salarizare, în sensul Legii nr. 284/2010), acesta are obligaţia de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Conform Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul institutului naţional de expertize criminalistice, informaticienii nu sunt doar asimilaţi corpului personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, ci sunt menţionaţi sub titulatura de "grefieri informaticieni" (exemplificative fiind dispoziţiile art. 8, art. 29 alin. (2), art. 37, art. 41, art. 44-45, art. 53, art. 55, art. 74 din Legea nr. 567/2004), fiind numiţi prin decizie a preşedintelui curţii de apel.

Tribunalul Dâmboviţa a apreciat că edificatoare sunt dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 567/2004, conform cărora, prin intrarea în vigoare a actului normativ indicat, "informaticienii în funcţie vor fi încadraţi ca grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare".

Având în vedere textele legale menţionate şi adeverinţa depusă de reclamant la dosarul cauzei, Tribunalul Dâmboviţa a constatat că acesta, deşi are statutul de grefier in formaţie ian conform legii, a sesizat cu soluţionarea litigiului de muncă chiar instanţa în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea, situaţie care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul Dâmboviţa a constatat că excepţia necompetenţei sale teritoriale este fondată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, în lipsa unei opţiuni a reclamantului, dând valenţă dispoziţiilor legale şi prin prisma distanţei rezonabile dintre locul de muncă al reclamantului şi instanţele care ar putea avea competenţă teritorială să soluţioneze acţiunea sa.

Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel învestit, prin încheierea din 15 mai 2018, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134 C. proc. civ., l-a trimis, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Argeş a reţinut următoarele:

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea,". Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile anterior enunţate se aplică în mod corespunzător şi în cazul grefierilor.

Potrivit adeverinţei nr. x din 12.01.2018 emisă chiar de către Tribunalul Dâmboviţa, reclamantul este încadrat în funcţia de "specialist IT" iar nu de grefier informatician, cum s-a reţinut de către Tribunalul Dâmboviţa şi, în consecinţă, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, aşa încât instanţa competentă să soluţioneze acţiunea reclamantului este Tribunalul Dâmboviţa.

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a acţiunii, pentru considerentele care succed.

Acţiunea reclamantului are ca obiect obligarea pârâţilor la plata unor drepturi băneşti decurgând din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi din O.U.G nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fiind un conflict de muncă în sensul art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante, pentru stabilirea competenţei, dispoziţiile art-210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Din actele dosarului rezultă că reclamantul îşi desfăşoară activitatea în cadru 1 Tribunalului Dâmboviţa, fiind încadrat în funcţia de "specialist IT".

Problema pe care o ridică conflictul de competenţă este dacă, faţă de norma de competenţă atribuită instanţei cu privire la soluţionarea unui conflict de muncă, stipulată în art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Dispoziţiile alin. (3) prevăd că dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Înalta Curte retine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeaşi instanţa.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare şi nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.

Cu privire la noţiunile de "grefier informatician" şi "specialist IT" care apar în cuprinsul Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice sunt de reţinut următoarele:

Art. 3 alin. (2) din lege prevede că:

"personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT".

Art. 91 alin. (3) al legii (introdus prin punctul 50 din Legea nr. 71/2006) prevede că; "La intrarea în vigoare a prezentei legi, registratorii şi informaticienii în funcţie vor fi încadraţi ca grefieri registratori, respectiv grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizaţi corespunzător legii speciale de salarizare".

În speţă, din adeverinţa nr. x din 12.01.2018 aflată la fila, 44 din Dosarul nr. x/2017, reiese că reclamantul A. este încadrat la Tribunalul Dâmboviţa în funcţia de specialist IT, funcţie prevăzută distinct de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.

Din actele dosarului, nu reiese că reclamantul, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 ar fi fost încadrat în funcţia de "informatician" pentru ca postul său să fi fost transformat, ulterior, în grefier informatician, aşa cum prevedeau dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 567/2004 (introdus prin punctul 50 din Legea nr. 71/2006), situaţie care ar fi putut atrage incidenţa art. 127 C. proc. civ., ei este încadrat ca "specialist IT", conform adeverinţei emise la 12.02.2018 de Tribunalul Dâmboviţa.

Astfel fiind, reiese cu evidenţă că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauza dedusă judecăţii, deoarece reclamantul nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute în mod restrictiv de dispoziţiile acestui text de lege pentru a sesiza o altă instanţă decât cea a Tribunalului Dâmboviţa, în cazul acţiunii pe care a formulat-o, competenţa de soluţionare aparţinându-i Tribunalului Dâmboviţa, în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dâmboviţa, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Dâmboviţa, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Ploieşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect "drepturi băneşti", în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.09.2018.