Revision of final judgment on refusal to restitute immovable property under Law No. 10/2001 declared inadmissible for failure to meet conditions regarding new documents and separate notifications

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea Înregistrată la data de 19.06.2017, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, revizuenta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. Focşani, jud. Vrancea, anularea Dispoziţiei nr. 3229 din 2.03.2016 emisă de intimaţii Consiliul Judeţean Vrancea, Complexul Muzeal Vrancea, Primăria Mun. Focşani jud. Vrancea şi Muzeul Vrancea şi revizuirea sentinţei civile nr. 223 din 24.03.2009 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 702 din 2.11.2017, Tribunalul Vrancea a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire pentru următoarele considerente:

În motivarea în fapt a cererii sale, revizuenta a arătat că, împreună cu sora sa, B., în prezent decedată, a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului teren şi construcţii identificat ca sediu al Complexului Muzeal Vrancea, care a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 223 din 24.03.2009, întrucât imobilul solicitat situat în Focşani, a fost naţionalizat în 1950 de la un alt proprietar, D., căruia i-a şi fost retrocedat.

Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabila prin respingerea apelului şi recursului.

Cunoscând în mod neîndoielnic că bunicul lor a deţinut în proprietate un imobil în care a funcţionat un muzeu, a continuat să facă demersuri la Arhivele Naţionale pentru identificarea actelor de proprietate, astfel că au intrat în posesia unor înscrisuri noi, şi anume: ordonanţa de inscripţie ipotecară nr. 155 din 25.02.1.946 emisă de Tribunalul Vrancea, asupra masei succesorale rămasă de pe urma defunctului E. şi procesul-verbal din 8.11.1945, prin care s-a inventariat masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct, acte de care a luat cunoştinţă ia data de 15 mai 2017 şi din care rezultă că defunctul E. a deţinut în proprietate, pe raza municipiului Focşani, un imobil teren şi construcţii de 1.180 mp teren şi două corpuri de clădiri situate pe strada x, şi că de pe urma acestuia au rămas ca moştenitori: F., soţie supravieţuitoare, G., H. şi I., acesta din urmă fiind tatăl revizuentei şi al surorii decedate, B.

Revizuenta a mai susţinut că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., că înscrisurile doveditoare nu au fost deţinute de ei ca urmare a faptului că părinţii săi şi rudele apropiate au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza persecuţiei politice, abandonându-şi inclusiv arhivele personale, fiind astfel în imposibilitate de a le prezenta.

Revizuenta a mai motivat că a făcut multiple încercări de a obţine înscrisuri de ia Arhivele Naţionale, încercări care au eşuat, dar şi că pârâta a fost de rea-credinţă pentru că nu a adus la cunoştinţa instanţelor de judecată că în municipiul Focşani mai există şi Muzeul de Ştiinţe Naturale, care a funcţionat în imobilul proprietatea bunicului lor, ceea ce s-ar putea asimila cu formularea "informaţii reţinute de partea potrivnică".

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile şi condiţiile expres stabilite de lege.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocat în cauză, revizuirea se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanţe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat.

Prima ipoteză a textului de lege solicitat se referă ia descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedeşte existenţa unor înscrisuri care au fost reţinute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. Ca să poată fi invocat acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- partea interesată să prezinte un înscris nou,.care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;

- înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecări fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Dacă una din aceste condiţii nu este îndeplinită, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Tribunalul Vrancea a considerat că actul nou prezentat de revizuenta nu îndeplineşte cumulativ toate condiţiile enumerate mai sus.

Înscrisul prezentat de revizuenta nu a fost reţinut de partea potrivnică şi nici nu s-a făcut dovada ca partea a fost în imposibilitate de a-l prezenta dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, în condiţiile în care acest act s-a aflat la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Vrancea şi a fost eliberat imediat ce a fost solicitat.

Însă, ceea ce este cel mai important, este faptul că înscrisul nou, chiar dacă ar fi fost cunoscut de instanţă, soluţia ar fi fost aceeaşi.

Revizuenta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în Focşani, imobil asupra căruia instanţa de fond a fost învestită să se pronunţe, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, art. 22, "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".

A admite cererea de revizuire pe baza actelor de proprietate vizând un alt imobil decât cel notificat ar însemna schimbarea obiectului judecăţii, ceea ce nu este posibil, cu atât mai mult cu cât, pentru acesta, nu există o notificare, astfel cum prevăd dispoziţiile legale sus citate, împrejurarea că revizuenta s-a aflat în eroare, deoarece nu a cunoscut că în municipiul Focşani mai este şi un alt muzeu decât cel revendicat prin notificarea anterioară, nu este de natură a justifica admiterea cererii de revizuire.

Pentru toate aceste motive, Tribunalul Vrancea a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva sentinţei Tribunalului Vrancea, în termen legai, a declarat apei, la data de 20.12.2017, revizuenta A.

Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat apelul:

- modul în care judecătorul primei instanţe a analizat cererea de revizuire arată subiectivismul acestuia în soluţionarea cererii; astfel, prima instanţă nu a respectat principiul rolului activ al judecătorului, atât timp cât nu a constatat că intimatele-persoane notificate au fost de rea-credinţă la momentul analizării notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, reaua-credinţă constând în aceea că nu au avertizat reclamantele şi instanţele de judecată că în Focşani sunt două muzee, doar unul dintre ele fiind preluat abuziv de la autorii reclamantelor; totodată, cele două muzee erau sub autoritatea administrativă a aceleiaşi unităţi notificate, astfel că pentru unitate nu era greu să anunţe foştii proprietari sau instanţa de judecată că există o confuzie cu privire la imobilul ce poate fi retrocedat; prima instanţă a analizat superficial motivele cerii de revizuire, a înlăturat superficial argumentele revizuentei şi le-a înlăturat discreţionar; totodată, nu a reuşit să înţeleagă construcţia juridică a motivelor de revizuire, ceea ce demonstrează caracterul inechitabil în care a fost soluţionat procesul;

- interpretarea dată de prima instanţă premiselor legale instituite prin art. 322 pct. 5 C. proc. civ. excede spiritului promovat de legiuitor atunci când a instituit calea extraordinară de atac a revizuirii; prima instanţă a interpretat absolut restrictiv ce înseamnă "act reţinut de partea potrivnică" şi ce înseamnă "împrejurare mai presus de voinţa părţilor", în realitate, prin "partea potrivnică" trebuind a fi fost reţinut Statul, care a preluat bunul abuziv, care deţinut bunul revendicat, care a fost depozitarul înscrisurilor prezentate, ca argument pentru admiterea cererii de revizuire, şi care a nu a încunoştinţat reclamanta - revizuentă că se află într-o eroare de fapt cu privire la imobilul proprietatea autorilor săi şi, respectiv, imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001; totodată, prin "împrejurare mai presus de voinţa - 6 părţii" trebuia a se fi înţeles că actul era în păstrarea Arhivelor Naţionale, autoritate aflată sub autoritatea Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca şi autorităţile notificate în baza Legii nr. 10/2001, că revizuenta nu a avut cunoştinţă în mod obiectiv de e! şi că nu i-a fost eliberat cu rea-credinţă; mai mult decât atât, vicisitudinile istorice prin care au trecut părinţii revizuentei au condus ia imposibilitatea prezervării actelor de proprietate în arhiva familiei şi transmiterea lor revizuentei pentru a fi folosite în conformitate cu Legea nr. 10/2001, astfel că este respectată condiţia "înscrisului nou, care, dacă ar fi fost prezentat instanţelor de judecată", soluţia ar fi fost de admitere a pretenţiilor formulate în baza legii;

- aserţiunile instanţei de fond că reclamantele au formulat notificarea pentru imobilul din Focşani, iar actele noi depuse în revizuire privesc imobilul din Focşani, au apărut abia în motivarea sentinţei apelate, aspectul nefiind dezbătut odată cu concluziile formulate asupra cererii de revizuire;

În dovedirea apelului apelanta a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar Nota-raport nr. x din 4.01.2008 a Arhivelor Naţionale.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pârâţii-intimaţi Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria Focşani, jud. Vrancea, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, reluând aceleaşi argumente formulate în faţa primei instanţe şi în motivarea judecătorului fondului cererii de revizuire.

Prin Decizia nr. 66/A din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat» apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinţei civile nr. 702 din 2.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate în termenul legal, Curtea a apreciat că apelul nu este fondat şi se impune a fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, având în vedere următoarele considerente:

Din analiza considerentelor sentinţei apelate nu rezultă în nici un fel subiectivismul primei instanţe; simplul fapt că argumentele revizuentei nu au determinat admiterea cererii de revizuire nu poate fi considerat nici ca subiectivism, nici ca o nerespectare a principiului roiului activ al judecătorului.

Faptul ca deţinătorii imobilelor preluate abuziv de Stat nu au avertizat nici reclamantele-persoane care au formulat notificările în baza Legii nr. 10/2001 şi nici instanţele de judecată că în Focşani sunt mai multe muzee şi că ar fi posibil ca un alt imobil folosit cu destinaţia de muzeu să fi aparţinut autorilor reclamantelor, nu poate fi apreciat ca o manifestare a relei-credinţe a deţinătorilor şi ca fapt apt să conducă la aplicarea art. 325 pct. 5 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, existenţa a mai multor muzee este un fapt de notorietate locală, cunoscut inclusiv instanţei vrâncene, iar pe parcursul desfăşurării procesului iniţial, Consiliul Judeţean Vrancea a arătat expres că pentru imobilul solicitat a formulat notificare şi d-nul J., căruia i-a şi fost restituit. Totodată, la dosar au fost depuse înscrisuri privind restituirea respectivului imobil şi întabularea lui în favoarea terţului, în aceste condiţii, curtea de apel nu a identificat nici un element din care să reiasă reaua-credinţă a persoanelor notificate sub aspectele indicate de apelanta - revizuentă.

Unităţile deţinătoare ale imobilelor revendicate în baza legii speciale trebuie să analizeze toate probele depuse de notificatori la Dosarul administrativ şi să se pronunţe strict cu privire la solicitările indicate expres prin notificare (similar instanţelor de judecată învestite cu un anumit obiect al unei cereri de chemare în judecată-principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, art. 129 alin. (6) vechiul C. proc. civ., art. 9 Noul C. proc. civ.), iar nu să formuleze/reformuleze conţinutul notificării în baza Legii nr. 10/2001, inclusiv cu privire la imobilul solicitat,

Chiar daca unităţile deţinătoare al imobilelor ar fi dependente juridic de aceeaşi unitate coordonatoare (Arhivele Naţionale, respectiv Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Focşani, Judeţul Vrancea), acest aspect nu presupune că de existenţa unor înscrisuri aflate în posesia unei persoane juridice să ştie şi celelalte persoane juridice.

În accepţiunea art. 325 C. proc. civ., prin noţiunea de "parte potrivnică" trebuie înţeleasă partea adversară în procesul finalizat cu hotărârea ce se solicită a fi revizuită.

Faptul că Statul Român a preluat abuziv imobilul în litigiu şi că are în subordine abstractă unităţile notificate sau Arhivele Naţionale nu îi conferă acestuia calitate procesuală în procesul iniţiat în baza Legii speciale nr. 10/2001 şi, implicit, nici calitatea de "parte potrivnică".

Totodată, faptul că înscrisurile aduse ca argument pentru revizuire erau păstrate de Arhivele Naţionale nu înseamnă că ele nu au putut fi prezentate dintr-o "împrejurare mai presus de voinţa" reclamantelor.

Din Nota-raport nr. x din 14.01.2008 a Arhivelor Naţionale, prezentată ca argument în apel pentru a. justifica faptul că revizuentă nu ştia ce imobil a fost în patrimoniul autorilor săi, nu rezultă că Statul Român, prin autorităţile şi serviciile sale, a încercat să ascundă actele de proprietate ale persoanelor deposedate abuziv de proprietăţi în perioada comunistă, ci doar că fiecărei persoane care solicită copiile actelor/dovezilor de proprietate arhivate să i se elibereze extrase care privesc partea respectivă, nu şi pe terţi, tocmai pentru că informaţiile privind terţii nu îi privesc decât pe aceştia din urmă.

Este mai mult decât probabil ca realităţile istorice să fi condus familia revizuentei la imposibilitatea păstrării în familie a actelor privind proprietăţile ei, dar acest neajuns era remediabil prin aceea că actele sunt păstrate de Arhivele Naţionale. Dacă revizuenta nu a ştiu nici măcar situarea imobilului ce a fost în patrimoniul familiei sale şi nu a ştiu cum să identifice imobilul în cererea de obţinere de informaţii de la Arhivele Naţionale, în notificarea şi în acţiunea promovată în baza Legii nr. 10/2001, acest fapt nu poate fi imputat intimaţilor şi nici instanţelor de judecată.

În fapt, toată construcţia juridică a revizuentei pentru soluţionarea cererii de revizuire este doar aparent fundamentată şi este pur speculativă (în patrimoniul familiei era un imobil, dar la momentul notificării nu se ştia care era acesta, reaua-credinţă a părţilor adverse constă de fapt în aceea că nu ştiau ce trebuia să ştie în primul rând notificatorul, deţinătorul înscrisurilor nu sunt părţile din proces» ci alte persoane juridice-autorităţi publice, înscrisurile nou descoperite nu privesc imobilul revendicat, ci un alt imobil etc).

Din încheierea de dezbateri din data de 19.10.2017, rezultă că însuşi avocatul revizuentei a arătat că imobilul revendicat era situat în Focşani, şi că imobilul ce aparţinuse autorilor revizuentei era situat în Focşani, astfel că în mod corect tribunalul a adus ca argument şi acest aspect în motivarea sentinţei de respingere a cererii, de revizuire.

Aşa fiind, Curtea nu a primii nici motivul de apel că aserţiunile în discuţie ar fi apărut abia după formularea concluziilor orale, după deliberare sau după pronunţarea hotărârii, respectiv abia la momentul motivării sentinţei.

Totodată, aşa cum şi tribunalul a arătat, înscrisul nou, chiar dacă ar fi fost cunoscut de instanţa, soluţia ar fi fost aceeaşi. Revizuenta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 cu privire la un imobil (situat în Focşani), asupra căruia instanţa de fond a fost învestită să se pronunţe. înscrisul nou priveşte alt imobil, cel din Focşani, astfel că nu putea fi sancţionată o dispoziţie emisă în baza Legii nr. 10/2001, care nu privea imobilul din B-dul x.

Totodată, pentru restituirea imobilului din Focşani, B-dul x, ar fi trebuit formulată o notificare pentru acest imobil, având în vedere dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care arată expres că, "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".

A admite cererea de revizuire pe baza actelor de proprietate vizând un alt imobil decât ce! notificat ar însemna schimbarea obiectului judecăţii, ceea ce nu este posibil, cu atât mai mult cu cât, pentru acesta, nu există o notificare, astfel cum prevăd dispoziţiile legale sus citate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs revizuenta A., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a invocat că instanţa a făcut o greşită interpretare a sintagmei "dintr-o împrejurare mai presus e voinţa părţilor" care constituie o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire.

Interpretarea acestei sintagme nu trebuie făcută arbitrar, ci ţinând seama de criteriile logice ce reies din art. 22 alin. (7) din Noul C. proc. civ., text care trimite la un criteriu concret, cel al circumstanţelor cauzei, coroborat cu principiile generale ale dreptului, cu cerinţele echităţii şi cu buna-credinţă a părţii aflată în situaţia de a nu fi putut procura la timp înscrisurile doveditoare.

Situaţia de fapt relevă că atât autorul cât şi succesorii acestuia au fost în imposibilitate de a deţine şi respectiv de a avea cunoştinţă de înscrisurile aflate în Arhivele Naţionale, fiind acte interne pregătitoare pentru preluarea de către stat în contul impozitului pe succesiune, fiind astfel greşită reţinerea că ar fi avut posibilitatea prezentării acestora.

Motivarea instanţei că chiar dacă înscrisul nou ar fi fost cunoscut de instanţă, soluţia ar fi fost aceeaşi este nelegală.

Revizuenta a criticat decizia şi pentru că, în mod nelegal, instanţa nu a reţinut că pârâtele au fost de rea-credinţă pentru că nu au exhibat documentele în baza cărora au preluat imobilul după naţionalizare şi nu au prezentat statutul juridic al bunului în condiţiile prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.

A arătat revizuenta că eroarea în care s-a aflat în ce priveşte identificarea imobilului a fost provocată chiar de către funcţionarii Primăriei Focşani care, ştiind că Muzeul de Istorie fusese retrocedat proprietarului firesc, ar fi trebuit să concluzioneze, prin metoda excluderii, că notificarea privea sediul Muzeului de Ştiinţe Naturale, fiind şi o chestiune de notorietate locală.

Problema de fapt şi de drept privind corecta identificare a imobilului trebuia soluţionată conform dispoziţiilor art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar instanţa de apel nu a analizat cererea de revizuire şi din perspectiva acestor argumente.

Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare admisibilă în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 322-328 C. proc. civ.

Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătoreşti definitive care se vădeşte a fi greşită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunţarea acesteia sau împrejurări necunoscute de instanţă la data judecării cauzei.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanţa de judecată.

Descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunţarea hotărârii, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de 10 voinţa părţilor poate constitui temei al unei cereri de revizuire, iar dezbaterile într-o cauză având ca obiect revizuirea unei hotărâri judecătoreşti sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. implică, prin definiţie, unele exigenţe: existenţa unui înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să fi existat la data judecăţii şi să. fi fost descoperit după data pronunţării hotărârii judecătoreşti; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi şi să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată; imposibilitatea prezentării înscrisului în instanţa care a pronunţat hotărârea atacată să fie datorată reţinerii înscrisului de către partea potrivnică, fie imposibilităţii de înfăţişare dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Îndeplinirea acestor exigenţe, cumulative, face admisibilă cererea de revizuire.

Or, raportat la aceste considerente de ordin teoretic şi jurisprudenţial, privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., cu referire ia situaţia de fapt invocată de către revizuentă şi analizată de către instanţe în baza probatoriului administrat, se constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii.

Raportat la situaţia de fapt invocată de revizuenta în susţinerea cererii de revizuire şi analizată de către instanţă în raport de probele administrate, s-a reţinut că "faptul păstrării înscrisurilor de către Arhiva Naţională nu înseamnă că ele nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa reclamantelor" şi că înscrisurile nu au caracter determinant în soluţionarea cauzei, raportat la limitele cu care a fost învestită instanţa de fond şi dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În situaţia în care înscrisul a existat şi putea fi procurat de la Arhivele Naţionale, cu respectarea procedurii speciale privind eliberarea înscrisurilor, nu se poate reţine că revizuenta a fost în imposibilitate de prezentare din motive mai presus de voinţa sa.

Imposibilitatea de înfăţişare a înscrisului ar fi fost prezentă atunci când s-ar fi adresat şi ar fi stăruit la Arhivele Naţionale pentru eliberarea înscrisurilor înainte de judecată sau în timpul judecăţii, dar documentele nu ar fi puiuţii obţinute la data judecăţii, ci numai ulterior din diverse motive neimputabile revizuentei, ci aspectelor de ordin organizatoric din cadrul Arhivelor Naţionale.

Aspectele invocate de către revizuenta în susţinerea faptului că a fost în imposibilitate de a prezenta înscrisurile dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu se verifică probator, toate cele invocate ţinând de conduita sa procesuală în soluţionarea pe fond a cauzei.

Revizuentei îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluţionării procesului în fond, fie a unor împrejurări, cu acelaşi impact, ivite mai presus de voinţa sa, cât şi a intimaţilor.

Reaua-credinţă, ca împrejurare care să fi condus la imposibilitatea prezentării înscrisurilor nu a fost dovedită în sarcina intimaţilor din prezenta cauză, iar aspectele privind fondul judecăţii nu pot fi analizate şi cenzurate în prezenta cauză, având în vedere limitele învestirii.

Dispoziţiile art. 22 din Noul C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, fiind aplicabile dispoziţiile vechiul C. proc. civ., respectiv dispoziţiile art. 129-130.

Principiul rolului activ al judecătorului şi a aflării adevărului, consacrat în ambele coduri de procedură civilă trebuie aplicat în raport de obiectul şi limitele învestirii instanţei.

În cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa şi-a exercitat rolul activ în stabilirea situaţiei de fapt şi a analizat temeinicia cererii prin raportare strictă la exigenţele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., aspectele privind fondul litigiului neputând fi analizate în prezenta cauză.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 66/A din 12 aprilie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26.09.2018.