De facto expropriation: appeal dismissed, compensation awarded without administrative transfer order

Expropriere în fapt. Lipsa parcurgerii procedurii administrative. Inexistența deciziei de expropriere. Despăgubiri

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

Index alfabetic : decizie de expropriere

hotărâre de stabilire a despăgubirilor

Legea nr. 198/2004, art. 6, art. 15

Notă : Legea nr. 198/2004 a fost abrogată de Legea nr. 255/2010 (art. 35), publicată în M.Of. nr. 853 din 20.12.2010.

Emiterea dispoziției administrative de transfer al dreptului de proprietate prin expropriere, stricto sensu, aparţinea exclusiv expropriatorului în condiţiile în care a avut loc o expropriere a terenurilor reclamantelor prin ocuparea şi demararea lucrărilor de utilitate publică, imobilul fiind notat în cartea funciară ca expropriat, neputându-se susţine nelegalitatea soluției prin care expropriatorul a fost obligat la plata despăgubirilor către reclamante fără a se dispune şi transferul dreptului de proprietate în condiţiile în care nu au fost urmate etapele legale ale procedurii de expropriere şi nici cea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 198/2004, de numire a comisiei de verificare şi consemnare a sumelor datorate ca despăgubiri pentru expropriere, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern prin care a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere.

Secția I civilă, decizia nr. 4053 din 22 noiembrie 2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.12.2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantele A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâţilor la consemnarea sumelor de bani cu titlu de despăgubire echivalente imobilelor expropriate, situate în Bucureşti; obligarea pârâţilor să le plătească dobânda legală aferentă despăgubirii solicitată conform pct. 1, calculată de la data hotărârii de expropriere a Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 262 din 2.11.2006 şi până la data plăţii efective a despăgubirii solicitată; obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri băneşti pentru prejudiciul cauzat reclamanţilor prin abuzul demolării şi ocupării imobilelor proprietatea reclamanţilor înainte de momentul plăţii despăgubirilor băneşti aferente exproprierii, reprezentând echivalentul chiriei lunare de piaţă ce s-ar fi putut percepe de la data pătrunderii abuzive pe proprietăţile reclamantelor (iunie 2011) şi până la data plăţii despăgubirii aferente exproprierii; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin Hotărârea CGMB nr. 262 din 2.11.2006 a fost declanşată procedura exproprierii pentru continuarea şi finalizarea lucrării de interes public local „Dublarea diametralei N-S pe tronsonul B. – B. – V. - H. – U. – R.”.

Conform anexei acestei hotărâri, imobilele din str. B. nr. x5-x7, au fost incluse în documentaţia de expropriere.

Prin H.G. nr. 590 din 23.06.2010 a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor indicate în anexa H.C.G.M.B. nr. 262/2006, inclusiv în privinţa imobilelor reclamanţilor.

În luna iunie 2011, înainte de finalizarea documentaţiei tehnice de expropriere şi înainte de

consemnarea conform legii a vreunei despăgubiri, pe terenul aferent imobilelor proprietatea reclamanţilor au pătruns abuziv buldozerele şi utilajele expropriatorului, care şi au demolat clădirile şi au distrus amenajările imobilului.

Întrucât au înţeles necesitatea realizării obiectivului de interes public local, reclamanţii nu au sesizat abuzurile săvârşite, apreciind că despăgubirea urma să le fie plătită într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât în vara anului 2010 s-a făcut o amplă publicitate lucrărilor respective prin intermediul presei, inclusiv a televiziunilor.

Având în vedere că despăgubirea la care sunt legal îndreptățite reclamantele nu a fost achitată într-un termen rezonabil, ci dimpotrivă, expropriatorul nu a luat în niciun fel iniţiativa de a-i înştiinţa vreun fel măcar în privinţa stadiului exproprierii, în toamna anului 2010 reclamantele s-au adresat expropriatorului, pentru a-i informa în legătură cu despăgubirea pe care erau îndreptăţiţi să o primească.

În legătură cu imobilul din str. B. nr. x7, reclamanţii au învederat că acesta a fost preluat abuziv în timpul regimului comunist de la autorul acestora, conform actelor anexate prezentei cereri. Acest imobil a fost revendicat de reclamanţi, existând înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă dosarul nr. x/3/2011.

Întrucât expropriatorul a ocupat abuziv imobilele proprietatea reclamanţilor, a refuzat să plătească despăgubirea la care sunt îndreptăţiţi înainte de a interveni decizia de expropriere, refuzând să le dea un răspuns rezonabil în legătură cu soarta acestor imobile, reclamanţii au apreciat că sunt în prezenţa unui abuz de autoritate al expropriatorului şi a unei încălcări a dreptului acestora fundamental de proprietate asupra imobilelor din str. B. nr. x5-x7.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Constituţiei României şi ale Legii nr. 255/2010.

La data de 2.08.2012, reclamantele A., B., C. şi D. au depus la dosar cerere precizatoare şi modificatoare, solicitând ca, în temeiul art. 132 C.pr.civ. să se pronunțe în favoarea reclamantelor o hotărâre care să țină loc de hotărâre de stabilire a despăgubirilor la care se referă art. 20 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, pentru suma de 2.000.000 lei, conform dispoziţiilor art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 255/2010 şi art. 2 din H.G. nr. 590/2010, reprezentând contravaloarea imobilului proprietatea reclamanților, situat în Bucureşti, pentru care a fost dispusă exproprierea pentru cauză de utilitate publică în baza HG nr. 590/2010 - anexa - lista imobilelor supuse exproprierii pentru cauza de utilitate publica; să se dispună obligarea pârâților la consemnarea pe seama şi la dispoziţia reclamantelor a sumelor de bani cu titlu de despăgubire, echivalente imobilului expropriat de la reclamante; obligarea pârâţilor să le plătească dobânda legală aferentă despăgubirii solicitată conform pct. 1, calculată de la data hotărârii de expropriere a Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 262/2006 şi până la data plăţii efective a despăgubirii solicitate; obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri băneşti pentru prejudiciul cauzat reclamantelor prin abuzul demolării şi ocupării imobilelor înainte de momentul plăţii reprezentând echivalentul despăgubirilor băneşti aferente exproprierii, chiriei lunare de piață ce s-ar fi putut percepe de la data pătrunderii abuzive pe proprietăţile reclamantelor, începând cu luna iunie 2011 şi până la data plăţii despăgubirii aferente exproprierii şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În legătură cu imobilul din str. B. nr. x7, s-a învederat că acesta a făcut corp comun cu imobilul din str. B. nr. x5, fiind un singur corp de proprietate ce purta numărul x5-x7, fiind preluat abuziv în timpul regimului comunist de la autorul reclamantelor, conform actelor anexate cererii.

Acest imobil a fost revendicat de reclamante, existând înregistrat pe rolul Tribunalul Bucureşti dosarul nr. x/3/2011 – soluţionat irevocabil prin decizia nr. 5495 din 27.11.2013 pronunţată de Înalta Curte, precum şi litigiul înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - dosarul nr. x/299/2011– soluţionat irevocabil prin decizia nr. 1748 din 28.06.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă – respins recursul, ca nefondat, având ca obiect plângere împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de restituire a imobilului respectiv, formulată în baza Legii nr. 18/1991.

S-a mai arătat că pentru imobilul din str. B. nr. x5, reclamanţilor le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, în acest sens fiind emisă Adeverinţa de proprietate nr. 101 din 29.02.1991 şi procesul-verbal de punere în posesie, în baza deciziei nr. 117 din 20.02.1991 a Primăriei Municipiului Bucureşti, iar pentru imobilul din str. B. nr. x7, le-a fost respinsă cererea prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, motivat de faptul că „nu se încadrează în prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991”, întrucât terenul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 263/1983, poziţia 5”, şi ulterior ca tardivă, conform Hotărârii nr.1287/2011, cu toate că acest imobil (teren) a făcut dintotdeauna un singur corp cu terenul din str. B. nr. x5, conform actelor de proprietate, chiar dacă au avut numere poştale distincte, întregul imobil din str. B. nr. x5-x7 fiind expropriat prin acelaşi Decret de expropriere nr. 263/1983 (anexa planul topo la decret din care rezulta un singur corp de proprietate ce poartă numărul poştal x5-x7).

Prin sentinţa civilă nr.1548 din data de 16.12.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

A fost admisă în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată, formulată de reclamantele A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Au fost obligaţi pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi C.G.M.B. la plata către reclamanţi a sumei de 120.404,60 euro, în echivalent în lei la data plăţii (conform cotelor deţinute de reclamanţi din imobil) şi a dobânzii legale aferente sumei de 120.404,60 euro, în echivalent în lei la data plăţii, începând de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 590/2010 până la data de 14.06.2013, precum şi a dobânzii legale aferente sumei de 334.982 lei, începând de la data de 14.06.2013 până la data plăţii efective a despăgubirilor.

A fost respinsă în rest acţiunea precizată şi completată, ca neîntemeiată.

A fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată, formulată în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată, formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Au fost obligaţi pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi C.G.M.B. la plata către reclamanţi a sumei de 8.232 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariile de expert şi onorariul de avocat.

Pe parcursul litigiului, suma de 200.204 lei a fost achitată de pârâtul Municipiul Bucureşti reclamantei A., potrivit ordinului de plată din 14.06.2013.

În motivarea hotărârii pronunţate, din înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a constatat că, ulterior emiterii hotărârii de guvern prevăzute de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 255/2010, cu privire la imobilele în litigiu, situate în str. B. nr. x5-x7, în timpul procesului a fost parcursă de către expropriator etapa a II-a a procedurii de expropriere, reglementată de prevederile art.7-8, respectiv consemnarea sumei individuale (prin OP nr. x din 14.06.2013) şi afişarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate (prin H.G. nr. 104/2012).

Cu toate acestea, nu a fost îndeplinită procedura reglementată de prevederile art. 9-10 din actul normativ menţionat, privind transferul dreptului de proprietate, prin emiterea de către

expropriator a deciziei de expropriere.

Având în vedere faptul că, din înscrisurile depuse la dosar, coroborate cu declaraţia martorului audiat, rezultă în mod evident că a avut loc exproprierea în fapt a terenurilor din str. B. nr. x5-x7, fiind demarate lucrările de utilitate publică şi fiind consemnată suma de 200.204 lei, conform listei afişate cuprinzând imobilele care urmează a fi expropriate, tribunalul a constatat că este neîntemeiată excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârât.

Examinând înscrisurile depuse la dosar în dovedirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilelor în litigiu, tribunalul a constatat că imobilul teren în suprafaţă de 368 mp, situat în str. B. nr. x5, a fost intabulat pe numele reclamantelor, conform încheierii din 04.09.2007 emise de OCPI sector 1 Bucureşti. Din suprafaţa de 368 mp teren, reclamantele au înstrăinat suprafaţa de 239 mp către SC E. SRL, astfel cum rezultă din extrasul CF depus în copie.

De asemenea, dovada dreptului de proprietate al reclamantelor asupra imobilului din str. B. nr. x5, în suprafaţă de 368 mp rezultă din adeverinţa şi procesul-verbal de punere în posesie din anul 1992, în baza cărora a fost emisă Decizia nr. 117/1992, care atestă stabilirea în baza Legii nr. 18/1991 a dreptului de proprietate pentru terenul de la nr. x5 în suprafaţă de 368 mp, cotele de proprietate ale reclamantelor rezultând din certificatele de moştenitor depuse în copie la dosar.

În ceea ce priveşte terenul situat în str. B. nr. x7, (suprafaţa expropriată fiind de 125 mp, potrivit

extrasului CF), tribunalul a constatat că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate, fiind respinsă ca tardiv formulată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren, în baza Legii nr. 18/1991, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 1287/2011.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr.1239 din 08.06.2012 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, irevocabilă prin decizia nr. 5495 din 27.11.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantelor din cauza de faţă, având ca obiect revendicarea imobilului în suprafaţă de 135 mp, situat în Bucureşti.

Având în vedere considerentele expuse privind nedovedirea de către reclamante a dreptului de proprietate asupra terenului de la nr. x7, tribunalul a examinat susţinerile acestora privind cuantumul just al despăgubirii cuvenite numai cu privire la terenul expropriat situat în Bucureşti, în suprafaţă de 128,09 mp.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a stabilit care este valoarea reală a imobilului expropriat, legea prevăzând că la stabilirea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel la data întocmirii raportului de expertiză, avându-se totodată în vedere daunele aduse proprietarilor şi altor persoane îndreptăţite.

În ceea ce priveşte momentul care trebuie avut în vedere pentru nivelul preţurilor de tranzacţionare a imobilelor similare celor expropriate, tribunalul a constatat că acesta este reprezentat de data exproprierii şi nu de data efectuării raportului de expertiză dispus de instanţa de judecată.

Tribunalul a dat eficienţă juridică raportului de expertiză evaluatorie, prin care a fost stabilită valoarea imobilului în litigiu la suma de 120.404,60 euro, în funcţie de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel, în anul 2013, astfel cum a rezultat această valoare din comparabilele avute în vedere de experţi, prezentate în Anexa 3 la raportul de expertiză.

În acest sens, s-a constatat că valoarea menţionată de experţi (120.404,60 euro, echivalentul sumei de 535.186 lei) corespunde criteriilor legale şi reflectă justa valoare de tranzacţionare a imobilului teren în suprafaţă de 128,09 mp, situat în str. B. nr. x5, spre deosebire de suma consemnată de pârât la data de 14.06.2013 (200.204 lei).

În consecinţă, faţă de materialul probator administrat, tribunalul a considerat că valoarea reţinută în raportul de expertiză (120.404,60 euro) reprezintă preţul mediu cu care se vindeau în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel cu cel expropriat în zona respectivă la nivelul anului 2013.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantelor de obligare a pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului teren începând de la data demarării lucrărilor (iunie 2011) până la data plăţii despăgubirilor, tribunalul a constatat că acest capăt de cerere este neîntemeiat, având în vedere că despăgubirea cuvenită reclamantelor pentru exproprierea în fapt a terenului nu poate fi cumulată cu lipsa de folosinţă, aceasta din urmă având ca premisă păstrarea dreptului de

proprietate asupra imobilului.

Or, din moment ce terenul proprietatea reclamantelor a fost expropriat în fapt de pârât în iunie 2011, prin ocuparea terenului şi demararea lucrărilor de utilitate publică, reclamantele ca urmare a imposibilităţii exercitării tuturor atributelor dreptului de proprietate, sunt îndreptățite la acordarea despăgubirii în cuantum de 120.404,60 euro, reprezentând preţul de piaţă al terenului de care au fost expropriate, fără a li se putea acorda, în acelaşi timp, contravaloarea chiriei pe care ar fi perceput-o pentru acelaşi teren, în calitate de proprietari lipsiţi de atributul folosinţei terenului respectiv.

De asemenea, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere din acţiunea modificată, privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de hotărâre de stabilire a despăgubirilor, instanţa de judecată neputând suplini voinţa expropriatorului în acest sens, faţă de atribuţiile acestuia, stabilite prin Legea nr. 255/2010.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au formulat apel pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Prin decizia nr. 446 A din data de 2.05.2018 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că au fost obligaţi pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti la plata către reclamante a echivalentului în lei la data plăţii al sumei de 112.540 euro din care se scad despăgubirile achitate în cursul procesului, la 14.06.2013, de 200.204 lei, precum şi la plata dobânzii legale aferente diferenţei rămase de achitat, antemenţionate, începând cu data cererii de chemare în judecată, 9.12.2011, şi până la data plăţii diferenţei.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamante şi a dobânzii aferente despăgubirii de 200.204 lei de la 9.12.2011 la 14.06.2013.

A u fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut că în cauză s-a produs o expropriere pe baza de declaraţie de utilitate publică, numai că nu s-au urmat în ordinea firească primele 3 proceduri (din cele 4) pentru realizarea ei, respectiv :1.aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local; 2. consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor; 3. transferul dreptului de proprietate; 4. finalizarea formalităţilor aferente procedurii de expropriere - prin preluarea imobilului); cum corect si legal a observat prima instanţă, abia in cursul procesului s-a realizat a doua etapa a acestor proceduri, sens in care s-a emis ordinul de plată a despăgubirilor de 200.204 lei la data de 14.06.2013.

Instanţa a reţinut că la data de 25.06.2010 s-a realizat prima etapă a exproprierii, fiind publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern nr.590/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei N-S pe tronsonul B. – B. – V. - H. – U. - R.", între care și imobilul reclamanților de la nr. x5.

Pentru imobilul reclamantelor de la nr. x5, pentru care s-a admis cererea de chemare în judecată, s-a reţinut prin sentinţa apelată că, nu au existat anterior litigii, însă, deşi cererea de chemare în judecată pentru despăgubiri s-a introdus de reclamante încă de la data de 9.12.2011, apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General abia la data de 14.06.2013 a emis ordin de plată a despăgubirii stabilite de acesta la suma de 200.204 lei (etapa a doua a exproprierii legale), fără ca ulterior să emită dispoziţie de transfer al dreptului de proprietate (etapa a treia exproprierii legale), cu toate că în speţă imobilul era notat la cartea funciară ca expropriat în condiţiile în care fusese deja preluat pentru lucrări de expropriator.

Instanţa a reţinut că este nefondată critica acestui apelant-pârât că prima instanță ar fi trebuit să emită hotărâre judecătorească de expropriere, nu doar să-l oblige la despăgubiri.

În litigiu nu este o expropriere parţială a imobilului de la nr. x5, pentru a dispune instanţa

exproprierea vreunei părți rămase neexpropriate în vederea exproprierii totale, ci o expropriere totală pentru care etapa a treia a exproprierii (emiterea dispoziției administrative de transfer al dreptului de proprietate-de expropriere stricto sensu - care marchează juridic transferul dreptului de proprietate în exproprierea specială referitoare la drumuri, după etapa a doua a acestei exproprieri-consemnarea despăgubirilor) aparţine apelantului-pârât care nu se poate exonera de emiterea ei, nici nu-şi poate invoca propria culpă.

Astfel, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr.255/2010, ale cărei dispoziţii se aplică procedurii, deşi prima etapă (aprobarea indicatorilor tehnico-economici) a exproprierii s-a desfăşurat pentru imobilul de la nr. x5 sub imperiul Legii nr. 198/2004, începând de la data intrării în vigoare a acestei legi, transferul dreptului de proprietate (etapa a treia a procedurii exproprierii) se face de drept prin emiterea actului administrativ de transfer - expropriere stricto sensu - chiar de către apelantul-pârât, ulterior consemnării despăgubirii (etapa a doua a exproprierii).

Acesta realizase cu mult timp anterior cererii de chemare în judecată prima etapa a exproprierii reglementată de Legea nr. 198/2004 (la fel preluată în reglementare şi de Legea nr. 255/2010), aprobarea indicatorilor tehnico-economici, sens în care s-a şi emis H.G. nr.590/2010 cu luarea în considerare a HCGMB nr. 262/2006, hotărâre de Guvern care a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere ce vizau si imobilul reclamantelor de pe str. B. nr.x5, etapă nr. 1 după care avea obligaţia instituită de art. 6 din Legea nr. 198/2004 de a numi comisia de verificare si consemnare a sumelor datorate ca despăgubiri pentru expropriere, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii de Guvern, pentru a realiza etapa a doua a exproprierii-consemnarea despăgubirii şi eliberarea ei.

Nesocotind acest text, ca de altfel în întregime termenul rezonabil de finalizare a tuturor etapelor exproprierii din Legea nr. 198/2004, ca şi textul art. 7 din Legea nr.255/2010, abia la data 14.06.2013 apelantul-pârât a emis ordin de plată pentru despăgubiri vizând imobilul în litigiu, fără a putea prezenta o motivație justificativă pertinentă asupra întârzierii atât de mari a etapei a doua a despăgubirii, faţă de realizarea cu mult timp în urmă a etapei întâi a exproprierii.

Aşadar, la data cererii de chemare în judecată obligaţiile apelantului-pârât de numire şi asigurare a funcţionării comisiei de verificare pentru consemnarea şi plata despăgubirilor conform Legii nr. 198/2004, pentru realizarea etapei a doua a exproprierii (de consemnare a despăgubirilor în favoarea reclamanţilor), nu fuseseră îndeplinite, deşi între data adoptării H.G. nr. 590/2010 ce realiza prima etapă a exproprierii şi data cererii de chemare în judecată trecuse mult timp, în care intraseră în vigoare şi prevederile obligatorii ale Legii nr.255/2010 ce marcau explicit etapele exproprierii (capitolul 2, art. 4, mai sus citat).

În raport de prevederile de ansamblu ale Legii nr.255/2010 ce realiza această marcare explicită a etapelor procedurii exproprierii, ce rezultau de altfel, fără a fi explicit enumerate, şi din vechea Lege nr.198/2004, şi de prevederile art. 7 al Legii nr.255/2010, obligaţia apelantului pârât de realizare a etapei a doua a exproprierii-consemnarea despăgubirilor - îndeplinea condiţia de a fi scadentă la data cererii de chemare în judecată.

Or, potrivit art. 1535 din noul C.civ., în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, debitorul datorează creditorilor dobânda legală.

În aceste condiții, față de prevederile art. 6 alin. (6) C.civ. ce reglementează efectele actelor juridice, având în vedere adoptarea H.G. nr. 590/2010 şi faptul că exproprierea a fost înscrisă în cartea funciară (conform extrasului de carte funciară) la data de 23.11.2010, vădind realizarea efectivă a primei etape a exproprierii legale, ca şi cele reţinute de prima instanţă pe baza probei testimoniale, şi necontestate de apelanți, cu privire la realizarea şi preluarea efectivă a imobilului de către expropriator, criticile apelantului Parchet referitoare la dobândă au fost apreciate ca fiind fondate numai până la limita datei cererii de chemare în judecată, dobânda legală fiind datorată numai începând cu data cererii de chemare în judecată în speţă, nu din 2010 - cum a stabilit nelegal prima instanţă.

Constatând că reclamantele nu au declarat apel pe sentinţa primei instanţe cu privire la

pretenţiile respinse de aceasta, Curtea a admis apelurile pârâtului Municipiul şi intimatului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunal, în considerarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care făcea trimitere Legea nr. 255/2010 ce a guvernat pentru proces raportul juridic al părţilor începând de la data cererii de chemare în judecată, în forma rămasă constituţională prin decizia Curţii Constituţionale nr. 380/2015 (care a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale).

A fost apreciată ca fiind fondată şi critica de apel a apelantului Parchet referitoare la ignorarea de către prima instanţă a sumei de 200.204 lei, de scăzut din valoarea despăgubirilor cuvenite a fi efectiv plătite intimaţilor-reclamanţi pentru imobilul expropriat de la nr. 105 proprietatea acestora, de vreme ce ea deja a fost plătită după cum a reţinut şi prima instanţă cu ordin de plată reclamantei coproprietare A. pentru imobilul din str. B. nr. x5.

Împotriva deciziei civile nr. 446 A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ., sub următoarele aspecte:

Astfel, reiterând aspectele prezentate în cuprinsul motivelor de apel, pârâtul a arătat că instanţele în mod greşit când au dispus plata preţului terenului către intimatele-reclamante, nu a dispus şi în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate de la reclamante la expropriator, ceea ce conduce la situaţia în care acestea rămân titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului situat în str. B. nr. x5, dar încasează şi preţul imobilului, situaţie ce in opinia pârâtului, nu poate fi admisă.

În aceeaşi idee se arată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au ţinut cont că prin pronunţarea hotărârilor judecătoreşti, obligă expropriatorul la plata unei sume de bani, deloc neglijabilă, dar fără a primi o contraprestaţie, respectiv proprietatea imobilului teren ce face obiectul prezentei cauze.

Se mai susţine că instanţa de apel a omologat în mod eronat raportul de expertiză efectuat de către comisia de experţi cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.33/1994 care coroborate cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr.12/2015, prevăd că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii, motiv pentru care se solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la instanţa de apel spre rejudecare, pentru administrarea unei expertize cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.

În acest sens pârâtul arată că prin raportul de expertiză realizat în cauză, au fost înlăturate de experţi mai multe comparabile, (exemplu pentru zona de amplasare), deşi dispoziţiile legale anterior menţionate dispun că se avea în vedere cu ocazia întocmirii raportului de expertiză, imobile similare din aceeaşi unitate administrativă – teritorială, ceea ce permite a se lua în considerare întreg teritoriul Municipiului Bucureşti, cum de altfel a stabilit instanţa de apel.

În acelaşi sens pârâtul arată că experţii aveau obligaţia de a aplica toate corecţiile pe care le considerau adecvate, însă au ales un mod părtinitor doar tranzacţiile convenabile pentru a justifica o supraestimare a preţului imobilului expropriat, situaţie în care instanţa ignorând omisiunile comisiei de experţi a pronunţat o hotărâre cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

Legat de aceste aspecte pârâtul susţine că obiecţiunile arătate au fost admise de instanţa de apel, dar cu toate acestea instanţa prin soluţia pronunţată a validat un raport de expertiză efectuat cu încălcarea dispoziţiilor legale.

În aceeaşi idee, se mai arată că prin suplimentul la raportul de expertiză depus la 3.04.2018 experţii nu fac decât să reia concluziile din lucrările anterioare fără a avea în vedere toate contractele de vânzare- cumpărare ce puteau fi utilizate, înlăturând doar la cererea instanţei contractul nr. x/2013. Din perspectiva celor expuse, pârâtul susţine că se impunea invalidarea tuturor formelor expertizei realizate de comisia de experţi, întrucât nu au fost respectate criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv raportarea la imobile similare.

Recurentul–pârât Municipiul Bucureşti solicită în principal, admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului formulat, şi pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamante.

În subsidiar, solicită admiterea recursului şi schimbarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în integralitate a apelului formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti, cu consecinţa diminuării cuantumului despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului situat în str. B. nr. x5.

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Nelegalitatea hotărârii instanţei de apel este susţinută de către pârât prin prisma faptului că deşi a fost obligat la plata despăgubirilor către reclamante totuşi instanţa nu a dispus şi transferul dreptului de proprietate de la reclamante fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Înalta Curte constată că în condiţiile în care în anul 2011 a avut loc o expropriere a terenurilor reclamantelor prin ocuparea şi demararea lucrărilor de utilitate publică, precum şi în condiţiile în care pârâtul nu a urmat etapele legale ale procedurii de expropriere şi nici cea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 198/2004, de numire a comisiei de verificare şi consemnare a sumelor datorate ca despăgubiri pentru expropriere, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a H.G. nr.590/2010, prin care a fost aprobată declanşarea procedurilor de expropriere ce vizau şi terenul reclamantelor din str. B. nr. x5, emiterea dispoziției administrative de transfer al dreptului de proprietate prin expropriere, stricto sensu – aparţinea exclusiv pârâtului, cum bine a reţinut de altfel şi instanţa de apel.

Or, în condiţiile date, Înalta Curte reţine că pârâtul nu-şi poate invoca propria culpă pentru a-şi argumenta susţinerea legată de faptul că prin hotărâre nu s-a dispus transferul dreptului de proprietate de la reclamante la expropriator cu atât mai mult cu cât în cartea funciară imobilul din litigiu era notat la 23.11.2010 ca fiind expropriat, fapt ce rezultă din extrasul de carte funciară.

Nefondată este şi critica pârâtului legată de încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru următoarele considerente :

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă și justă despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinația lui, cât și prin raportare la poziționarea acestuia față de alte localități și de căile de acces.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispozițiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin urmare, legea impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experții, precum și instanța să țină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste și echitabile a despăgubirii), și anume, „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” și respectiv „daunele” aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse și alte dovezi.

Din perspectiva celor expuse şi, în respectarea dispoziţiilor legale enunţate instanţa de apel prin încheierea din 15.11.2017 a dispus efectuarea de către comisia de experţi a două variante ale raportului de expertiză în ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor pentru terenul preluat, cu aplicarea corecţiilor corespunzătoare şi a criteriilor legale prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr.33/1994.

Cum în varianta a doua comisia de experţi a avut în vedere toate comparabilele -- contracte de vânzare cumpărare existente la dosar şi cum în această variantă a fost motivată fiecare corecţie aplicabilă comparabilelor, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în respectarea atât a dispoziţiilor art. 26 cât şi a dispoziţiilor art. 27din Legea nr. 33/1994 (care prevede că „primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî”) a ales această variantă în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, variantă care corespunde criteriilor legale în ceea ce priveşte „ preţul cu care se vând în mod obișnuit imobile de acelaşi fel cu cel expropriat în unitatea administrativă teritorială”.

Prin urmare, sunt nefondate criticile pârâtului legate de încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Din perspectiva celor expuse şi, cum nici una din criticile aduse hotărârii instanţei de apel nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar împotriva deciziei civile nr. 446 A/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.