Admissibility of revision against jurisdictional declination and auxiliary role of assistant judges in supreme court deliberations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 13 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "CSM"), solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: (i) constatarea nulităţii absolute a actului unilateral civil de sesizare a secţiei pentru judecători din cadrul CSM în temeiul art. 361 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM pentru a aprecia dacă au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic de către doamna judecător A., din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, act de sesizare cuprins în Rezoluţia emisă de Comisia de disciplină la 17 decembrie 2009 în lucrarea nr. 402/CDJ/2009; (ii) desfiinţarea actului unilateral civil de sesizare deontologică lovit de nulitate absolută şi desfiinţarea actelor subsecvente emise în baza lui, în cadrul procedurii interne, respectiv: rezoluţia din 19 ianuarie 2010 de înregistrare pe rolul secţiei pentru judecători a actului de sesizare deontologică lovit de nulitate absolută şi de fixare a termenului la 28 ianuarie 2010; Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secţiei pentru judecători a CSM, Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului CSM şi rezoluţiile care le-au precedat.

2. Hotărârea de declinare a competenţei

Prin Sentinţa civilă nr. 1426 din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Sentinţa nr. 1426/2017"), Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 29 alin. (7) şi (5) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului CSM (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Hotărârea Plenului nr. 587/2010"), singura care poate fi atacată în cauza pendinte, intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor menţionate anterior, fiind o hotărâre referitoare la cariera şi drepturile judecătorului.

Rezoluţia emisă la 17 decembrie 2009 de Comisia de disciplină pentru judecători, precum şi celelalte acte anterioare emiterii Hotărârii Plenului nr. 587/2010, parte dintre ele neidentificate de reclamantă, nu sunt acte administrative sau civile cu o autonomie proprie, ci acte premergătoare preparatorii emiterii hotărârii.

Numai după epuizarea procedurii reglementate de art. 361 şi art. 362 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 326/2005, reclamanta poate uza de căile de atac speciale instituite de art. 362 alin. (6) şi (7) din acelaşi Regulament, respectiv contestaţia la Plenul CSM împotriva hotărârii secţiei pentru judecători şi, ulterior, contestaţia la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Actele pregătitoare sau operaţiunile administrative şi tehnico-materiale care au stat la baza emiterii Hotărârii Plenului nr. 587/2010 nu pot constitui obiect al unei acţiuni de drept comun de competenţa instanţei de drept comun .

Or, dacă actul final care produce efecte faţă de reclamantă şi anume Hotărârea Plenului nr. 587/2010 poate fi contestat numai la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe cale de consecinţă şi actele accesorii şi premergătoare acestei hotărâri, pot fi atacate tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu la instanţele de drept comun.

Relevant este şi faptul că, prin Decizia nr. 1933/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins deja recursul declarat de reclamantă împotriva Hotărârii Plenului nr. 587/2010.

3. Cererea de revizuire

Revizuenta A. a formulat o cerere de revizuire împotriva Sentinţei nr. 1426/2017, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 509 pct. 2 C. proc. civ., susţinând că sentinţa este contrară deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 3436 din 19 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. x/2008, şi nr. 7024 din 1 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, a căror autoritate de lucru judecat o încalcă.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017.

4. Hotărârea pronunţată în revizuire

Prin Decizia nr. 88 din 19 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "Decizia nr. 88/2018"), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Sentinţei civile nr. 1426/2017, pentru considerentele arătate în continuare.

Intimatul CSM a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia tardivităţii, iar, în subsidiar, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Intimata Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Având în vedere că excepţia inadmisibilităţii primează excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a rămas în pronunţare, cu prioritate, pe excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, reţinând următoarele: (i) conform art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (ii) conform dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ. "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent" (iii) în cauză, hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunţată în ipoteza reglementată de art. 132 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Recursul declarat împotriva hotărârii pronunţate în revizuire

Împotriva hotărârii date în revizuire - Decizia nr. 88/2018 - a declarat recurs revizuenta A., în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., dosarul fiind înregistrat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2018.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta-revizuentă susţine că, în cauză, completul care a pronunţat Decizia nr. 88/2018 a fost alcătuit cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, întrucât din compunerea acestuia a făcut parte şi magistratul-asistent.

Pentru aceeaşi critică, circumscris motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă invocă nulitatea deciziei atacate în temeiul art. 174 şi art. 176 pct. 4 C. proc. civ. pentru încălcarea principiului legalităţii reglementat de art. 7 C. proc. civ. raportat la art. 19 şi art. 31 din Legea nr. 304/2004.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-revizuentă critică faptul că decizia atacată cu recurs nu a fost motivată de un judecător, membru al completului, ci de către magistratul-asistent care nu este nici judecător, nici membru al completului. Sub acest aspect, invocă încălcarea principiului legalităţii prevăzut de art. 7 raportat la art. 426 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul principiului echitabilităţii procesului şi a jurisprudenţei sale, în raport u dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, considerentele de la pct. 176 - 178 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/2018, Hotărârile CEDO din 9 decembrie 1994 7 martie 2017 în cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei şi considerentele de la pct. VI.1 şi 3 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 972/2012.

Recurenta-revizuentă invocă aspectele menţionate în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 972/2012 şi nr. 33/2018 şi pentru ipoteza în care Completul de 5 judecători apreciază asupra necesităţii invocării din oficiu a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, care dispun că "Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată". Susţine recurenta că dispoziţiile respective sunt lipsite de claritate şi coerenţă normativă sistemică, în condiţiile în care magistratul-asistent nu este nici membru al completului de judecată conform art. 19 şi art. 31 din Legea nr. 304/2004, situaţie în care nici votul consultativ, lipsit de efecte juridice, nu are justificare în dispoziţiile de ordine publică ale art. 395, art. 398 şi art. 401 alin. (1) C. proc. civ., şi nici judecător în ipoteza normativă a art. 426 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea aceloraşi critici, recurenta-revizuentă invocă nulitatea deciziei atacate în temeiul art. 174 alin. (2) C. proc. civ. pentru încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil prin limitarea dreptului de acces la instanţă, reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţa CEDO în materie, pentru încălcarea principiului legalităţii reglementat de art. 7 C. proc. civ. raportat la dispoziţia imperativă, de interes public, a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum şi pentru încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului european.

În esenţă, se susţine că motivarea deciziei atacate nu răspunde criticilor sale în sensul că dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. referitoare la faptul că hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac nu se referă la revizuire, cale de atac de retractare, de competenţa aceluiaşi nivel de jurisdicţie, ci numai apelul şi recursul, care sunt de competenţa gradelor de jurisdicţie ierarhic superioare. Totodată, este criticat faptul că motivarea deciziei atacate nu cuprinde referiri nici la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în examinarea constituţionalităţii art. 132 alin. (3) C. proc. civ., care confirmă argumentele prezentate în sensul că dispoziţiile respective exclud calea de atac a recursului, fără însă a fi exclusă calea de retractare a revizuirii, a cărei reglementare nu distinge în funcţie de materia în care a fost pronunţată hotărârea. În susţinere, recurenta invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 410/2016 (pct. 27).

Subsumat motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. C. proc. civ., expune următoarele critici.

În sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată este lovită de nulitate în temeiul art. 174 alin. (2) şi art. 405 C. proc. civ., pentru încălcarea principiului legalităţii raportat la regulile de procedură stabilite de art. 247, art. 248 şi art. 513 C. proc. civ. şi la cele privind deliberarea şi pronunţarea cuprinse în Capitolul II - "Judecata" Secţiunea a 4-a - "Deliberarea şi pronunţarea" al aceluiaşi Cod.

În sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea atacată pentru contrarietate între considerente şi dispozitiv. Sub acest aspect, susţine că intimaţii au invocat numai excepţia tardivităţii, iar excepţia inadmisibilităţii nu a fost invocată de niciunul dintre intimaţi. Totodată, susţine că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., problema admisibilităţii este specifică revizuirii şi a fost abordată de intimaţi din perspectiva îndeplinirii cerinţelor în raport cu art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia inadmisibilităţii, fără să precizeze care din cei doi intimaţi a invocat-o şi ce obiect are, iar inadmisibilitatea - susţinută de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în subsidiar faţă de excepţia tardivităţii - nu are caracter de excepţie procesuală în procedura revizuirii.

Menţiunile din partea introductivă a deciziei referitoare la invocarea excepţiei inadmisibilităţii şi a excepţiei tardivităţii cererii de revizuire şi la prioritatea excepţiei inadmisibilităţii sunt reluate în considerentele hotărârii, însă dispozitivul hotărârii nu conţine soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii asupra căreia completul a rămas în pronunţare, astfel că există contradicţie între considerente şi dispozitiv.

6. Procedura de filtrare a recursului şi derularea procedurii judiciare în faţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost urmată procedura de pregătire a dosarului, în sensul celor arătate în continuare: (i) cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, la data de 2 aprilie 2018, conform dovezilor de înmânare ataşate la filele x; (ii) intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 19 aprilie 2018, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2), susţinând că motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 23 aprilie 2018, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x; (iii) intimatul CSM a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 27 aprilie 2018, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat; întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 4 mai 2018, conform procesului-verbal de înmânare de la fila x; (iv) recurenta-revizuentă a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei Inspecţia Judiciară, înregistrat la dosar la 2 mai 2018, precum şi răspuns la întâmpinarea intimatului CSM, înregistrat la dosar la 15 mai 2018, prin care expune argumente în combaterea apărărilor cuprinse în cele două întâmpinări.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raportorul a concluzionat în sensul că este neîntemeiată excepţia recursului invocată de intimata Inspecţia Judiciară, prin întâmpinare, iar recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 iunie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea raportului în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 24 septembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 19 noiembrie 2018.

La termenul din 19 noiembrie 2018, instanţa a amânat judecarea cauzei la 21 ianuarie 2019, pentru a fi soluţionată declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător B.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea de abţinere formulată de doamna judecător B.

La data de 13 decembrie 2018, în temeiul art. 4 alin. (1) din Hotărârea secţiei pentru judecători a CSM şi Hotărârii nr. 158 din 13 decembrie 2018 a Colegiului de conducere al ICCJ, dosarul a fost re-repartizat aleatoriu la Completul de 5 judecători - Civil 2 - 2018, cu termen fixat la 21 ianuarie 2019.

Prin Încheierea şedinţei publice din 21 ianuarie 2019, instanţa a respins excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, invocată de recurenta A., a admis excepţia nulităţii încheierilor din 24 septembrie 2018 şi 19 noiembrie 2018, invocată de recurenta A., a constatat nule încheierile respective şi a trimis cauza din şedinţă publică în cameră de consiliu pentru continuarea procedurii de filtrare a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 21 ianuarie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata Inspecţia Judiciară, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la 18 martie 2019, cu citarea părţilor.

7. Considerentele Completului de 5 judecători

Analizând recursul declarat de revizuenta A., în raport cu motivele invocate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile formulate din perspectiva motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 C. proc. civ., sub aspectul faptului că, din compunerea completului care a pronunţat hotărârea recurată, a făcut parte şi magistratul-asistent, care a redactat hotărârea, sunt lipsite de temei.

Contrar susţinerilor recurentei-revizuente, se constată că magistratul-asistent a participat la pronunţarea deciziei recurate şi a redactat hotărârea în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, conform cărora "Magistraţii-asistenţi participă la şedinţele de judecată ale secţiilor", şi a dispoziţiilor art. 71 din aceeaşi lege, conform cărora "Magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [...] participă cu vot consultativ la deliberări şi redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte pentru toţi membrii completului de judecată".

Relevante din această perspectivă sunt şi dispoziţiile art. 401 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Minuta, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători şi, după caz, de magistratul-asistent [...]".

În prezenţa dispoziţiilor citate, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 19 şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, referitoare la compunerea completului, ori a dispoziţiilor art. 426 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la redactarea hotărârii de către judecător.

În acest context, pot fi primite nici susţinerile recurentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 7 C. proc. civ. (referitoare la principiul legalităţii), a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a prevederilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (referitoare la participarea asistenţilor judiciari în compunerea completului pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale) ori a considerentelor de la pct. 176 - 178 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 33/2018 (referitoare la redactarea hotărârii de către judecătorul care a participat la dezbateri şi la deliberări) sau a celor de la pct. VI.1 şi 3 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 972/2012 (referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la efectele hotărârilor judecătoreşti).

Pentru aceleaşi argumente, Înalta Curte apreciază că nu se impune invocarea din oficiu de către instanţă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, iar, în contextul în care recurenta nu a invocat o asemenea excepţie, nu pot forma obiectul analizei, în prezentul stadiu procesual, criticile recurentei referitoare la claritatea şi coerenţa normativă a dispoziţiilor respective.

Sunt lipsite de temei susţinerile recurentei în sensul că, în considerentele deciziei recurate, instanţa de revizuire nu a răspuns criticilor sale privind admisibilitatea cererii de revizuire formulate împotriva hotărârii de declinare a competenţei.

Sub acest aspect, se constată că hotărârea recurată răspunde cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de revizuire a arătat lipsit de echivoc motivele pentru care a reţinut că nu este admisibilă cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii de declinare a competenţei.

În acest sens, în deplin acord cu instanţa de revizuire, Completul de 5 judecători reţine la rândul său că dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. dispun fără echivoc în sensul că hotărârea prin care instanţa se declară necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac.

În prezenţa acestor dispoziţii procedurale exprese, nu pot fi primite susţinerile recurentei-revizuente în sensul că prevederile respective nu se referă la cererea de revizuire, ci numai la apel şi la recurs. Argumentele recurentei ar echivala cu introducerea unei distincţii, acolo unde legea precizează expres "niciunei căi de atac", fără a distinge după cum calea de atac este de reformare sau de retractare.

Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 410/2016 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., invocate de recurentă în susţinerea teoriei sale privind admisibilitatea revizuirii împotriva hotărârii de declinare a competenţei, nu pot primi relevanţa propusă, întrucât instanţa de contencios constituţional a analizat prevederile procedurale în discuţie din perspectiva căii de atac a recursului, fără a formula vreo apreciere cu privire la cererea de revizuire ori cu privire la căile de atac de retractare.

De asemenea, nici criticile formulate de recurentă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. C. proc. civ. nu sunt întemeiate, întrucât, în faţa instanţei de revizuire, ambii intimaţi - CSM şi Inspecţia Judiciară - au invocat inadmisibilitatea căii de atac exercitate de A., iar revizuenta a răspuns cu privire la susţinerile privind inadmisibilitatea revizuirii.

Distincţiile pe care recurenta-revizuentă le realizează între inadmisibilitate şi excepţia inadmisibilităţii nu sunt de natură a fundamenta reformarea hotărârii atacate, prin care instanţa de revizuire în mod temeinic şi legal a reţinut că nu este admisibilă calea de atac exercitată, impediment procedural care primează în raport cu excepţia tardivităţii (posibil a fi analizată numai în cazul unei căi de atac admisibile în privinţa căreia legea prevede, de regulă, un termen în care poate formulată).

Totodată, contrar susţinerilor recurentei, în condiţiile în care, prin dispozitivul hotărârii, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire, nu se poate reţine că instanţa de revizuire nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii.

Pentru toate aceste considerente, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 C. proc. civ., Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 88 din 19 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2019.

Procesat de GGC -LM