Judicial disciplinary review petition annulled for lack of representative authority; disciplinary transfer upheld and litigation costs awarded

I. Acţiunea disciplinară

Prin Rezoluţia din 24 iunie 2016, înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2016, Inspecţia Judiciară a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de judecătorul A. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), solicitând să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din aceeaşi lege.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 ("Hotărârea nr. 1J/2017"), Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a hotărât următoarele: (i) respinge excepţia nelegalei sesizări a secţiei pentru judecători în materie disciplinară, ca neîntemeiată; (ii) respinge excepţia prescripţiei invocată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată; (iii) admite acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti; (iv) în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din acelaşi act normativ; (v) admite cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul reclamantei Inspecţia Judiciară de către B. şi C.; (vi) respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtei A. de către Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, ca neîntemeiată; (vii) respinge cererea de despăgubiri formulată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. II

Împotriva hotărârii menţionate la pct. II au declarat recurs pârâta A. şi intervenienta Asociaţia Forumul Judecătorilor din România. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2017.

IV. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 ("Decizia nr. 336/2017"), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a admis recursurile declarate de pârâta A. şi intervenienta Asociaţia Forumul Judecătorilor din România împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, a casat în parte hotărârea atacată, în ceea ce priveşte sancţiunea excluderii din magistratură, pe care a înlocuit-o cu sancţiunea constând în mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Târgu Mureş, începând cu data de 15 ianuarie 2018, sancţiune prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.

V. Cererea de revizuire formulată de recurenta A.

Recurenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, irevocabilă conform Deciziei nr. 336/2017, invocând, în drept, motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi solicitând anularea hotărârii atacate şi, în consecinţă, respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară prin Rezoluţia din 24 iunie 2016, în Dosarul nr. x/2016

În dezvoltarea motivelor de revizuire, după ce a făcut sumarul dispoziţiilor deciziei supuse anulării, a sesizării Inspecţiei Judiciare şi a sesizării secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, revizuenta a invocat împrejurarea că, la data de 8 octombrie 2018, Inspecţia Judiciară a făcut public Protocolul încheiat în 2016 cu Serviciul Român de Informaţii, cu privire la care a afirmat că l-a denunţat, fără a preciza în ce a constat procedura clasificării.

Apreciază că existenţa acestui protocol reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţă privată al magistraţilor, consacrat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi dă posibilitatea Secţiilor de disciplină din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca atunci când funcţionează ca instanţe de judecată, să pronunţe alte soluţii decât cele fundamentate pe probele din dosar, abdicând de la dispoziţiile C. proc. civ.

Susţine că standardul constituţional de protecţie a vieţii intime, familiale şi private şi a secretului corespondenţei impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis şi previzibil, care sunt organele abilitate să efectueze operaţiunile care constituie ingerinţe în sfera protejată a drepturilor.

De asemenea, arată că dispoziţiile Protocolului aduc atingere şi dreptului la un proces echitabil, consfinţit în art. 6 din C. proc. civ., interpretat în lumina prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Susţine că la excluderea sa din magistratură, în data de 8 februarie 2017, au fost avute în vedere informări din partea Serviciului Român de Informaţii, despre care nu a avut cunoştinţă şi pe care nu a avut posibilitatea să le conteste într-o procedură cu respectarea garanţiilor dreptului său la un proces echitabil.

În drept, revizuenta invocă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate privind incidenţa acestui motiv de revizuire, respectiv: invocarea unui înscris nou, caracterul determinant al înscrisului nou, precum şi imposibilitatea prezentării acestuia până la momentul pronunţării deciziei supuse revizuirii.

Arată că înscrisul nou este atât Protocolul încheiat între Serviciul Român de Informaţii şi Inspecţia Judiciară în anul 2012, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, prin care s-a constatat ilegala compunere a completului care a pronunţat decizia în recurs.

Cât priveşte caracterul determinant al înscrisului nou invocat în cauză, susţine că, faţă de protecţia pe care i-ar fi conferit-o legea, prin asigurarea garanţiilor dreptului la un proces echitabil, soluţia pronunţată cu privire la recursurile promovate ar fi fost substanţial diferită de cea pronunţată, deoarece ar fi avut posibilitatea să combată şi argumentele suplimentare, cu încălcarea limitelor sesizării, care au fost reţinute de instanţele disciplinare.

Cum acest Protocol a fost dat publicităţii la data de 4 mai 2018, a fost în imposibilitate de a-l depune în faţa primei instanţe, deoarece nu a avut cunoştinţă despre existenţa lui.

VI. Cererile ulterioare:

La data de 4 februarie 2019, revizuenta a depus cerere prin care a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată raportat la nerespectarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum şi justificat de nelegalitatea Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 3 ianuarie 2019, nr. 157 din 13 decembrie 2018 şi nr. 153 din 27 noiembrie 2018 şi a Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători nr. 1367/2018 şi nr. 1535/2018.

De asemenea, a formulat cerere pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei decizii preliminare şi cerere de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la pronunţarea deciziei de către instanţa europeană, formulând următoarele întrebări:

1. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul abţinerii intervenţiei unei curţi constituţionale, prin depăşirea propriilor competenţe, în activitatea administrativă a unei instanţe judecătoreşti privitoare la stabilirea componenţei completelor de judecată? Dreptul Uniunii Europene impune ignorarea efectelor unei astfel de decizii pronunţate de o curte constituţională, a cărei interpretare este contrară celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului dată în situaţii similare?

2. Art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul existenţei unei protecţii juridice efective în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv prin înlăturarea oricărui risc legat de intervenţia unei curţi constituţionale, prin depăşirea propriilor competenţe, în activitatea administrativă a unei instanţe judecătoreşti privitoare la stabilirea competenţei completelor de judecată?

3. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, se interpretează în sensul obligativităţii constituirii completelor de judecată din judecători specializaţi în materia în care aceştia sunt chemaţi să se pronunţe?

4. Dacă, în interpretarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, o decizie a unui organ administrativ poate să constituie temei legal pentru continuarea activităţii unui complet de judecată care şi-a încetat existenţa la finalul anului, conform legii statului membru?

5. Dacă, în interpretarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, poate fi sancţionat disciplinar un magistrat care a aplicat cu prioritate Convenţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înlăturând dreptul naţional care prezenta garanţii sub standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului?

6. Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?

7. Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a Mecanismului de cooperare şi verificare se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul Român?

8. Art. 19 alin. (1) paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecţie juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv garanţii ale unei proceduri disciplinare independente pentru judecătorii din România, înlăturând orice risc legat de influenţa politică asupra desfăşurării procedurilor disciplinare, cum ar fi desemnarea directă de către Guvern a conducerii inspecţiei judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu?

9. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate şi în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, în cazul unor proceduri de desemnare directă de către Guvern a conducerii Inspecţiei Judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu?

VII. Întâmpinarea depusă de intimata-intervenientă Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului

Intimata-intervenientă a depus întâmpinare, în condiţiile art. 508 alin. (2) din C. proc. civ., invocând excepţia tardivităţii introducerii cererii de revizuire şi, pe fond, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Cât priveşte excepţia tardivităţii apreciază că, în raport cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cererea este tardivă, fiind introdusă la mai bine de şase luni de la publicarea actului nou invocat de revizuentă.

Cu privire la cererea de revizuire, susţine că aceasta este inadmisibilă, deoarece înscrisul nu are legătură directă cu cauza dedusă judecăţii. Considerentele indicate de revizuentă în fundamentarea cererii de revizuire sunt neclare şi este greu de descifrat care sunt adevăratele motive de revizuire.

VIII. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere că excepţia nulităţii cererii de revizuire pentru lipsa semnăturii şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant, astfel cum a fost invocată la termenul de astăzi, reprezintă o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa, cu prioritate, asupra acestei excepţii, excepţia respectivă fiind invocată de intimata-intervenientă Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului.

Conform art. 513 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se soluţionează potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.

În cauză, hotărârea atacată cu revizuire a soluţionat un recurs, rezultă necesitatea soluţionării revizuirii cu respectarea prevederilor referitoare la judecata recursului, în măsura în care sunt compatibile cu structura căii extraordinare de atac.

Prin urmare, în speţă, sunt incidente prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", cererea de revizuire trebuind să cuprindă semnătura părţii, a mandatarului acesteia sau, după caz, a avocatului.

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (...), precum şi semnătura."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

De asemenea, articolul 82 alin. (1) din C. proc. civ. se referă la obligaţia instanţei care constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant de a da un termen pentru acoperirea acesteia.

Cererea semnată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, poate fi ratificată în termenul acordat pentru complinirea acestei deficienţe, prin prezentarea părţii în faţa instanţei şi semnarea cererii.

Acelaşi art. 82 în alin. (1) din C. proc. civ. se referă la obligaţia care incumbă instanţei care, constatând lipsa dovezii calităţii de reprezentant şi după acordarea unui termen în acest sens, de a anula cererea.

În acest context legal, analizând actele dosarului, se constată că revizuenta a depus cererea de revizuire prin mail, la data de 8 noiembrie 2018, fiind înregistrată la Înalta Curte - Completul de 5 judecători la data de 9 noiembrie 2018, cererea de revizuire nefiind semnată olograf sau în formă electronică, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Se reţine că, la dosarul cauzei, nu se află un exemplar original al cererii de revizuire care să cuprindă semnătura olografă a revizuentei sau în formă electronică, în condiţiile legii.

La termenul de judecată din data de 4 februarie 2018, constatându-se că, în speţă, cererea de revizuire, precum şi toate celelalte cereri depuse la dosar de revizuentă nu sunt semnate, o parte din cereri având ataşată o semnătură efectuată pe un calculator, ce nu îndeplineşte condiţiile pentru semnătura electronică, instanţa i-a pus în vedere revizuentei să semneze cererea de revizuire, precum şi toate actele de procedură depuse ulterior, sub sancţiunea anulării cererii, conform art. 513 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 486 alin. (3).

La data de 22 februarie 2018, la serviciul Arhivă al instanţei, s-a prezentat, pentru revizuenta A., avocat D., care a depus la dosarul cauzei delegaţia avocaţială seria x nr. x/2019 din 22 februarie 2019 prin care aceasta era împuternicită, pe lângă asistenţă juridică şi reprezentare în prezenta cauză, şi la semnarea actelor procesuale, aceasta procedând la semnarea cererii de revizuire şi a actelor procedurale din cauză.

În şedinţa publică din 4 martie 2019, la solicitarea reprezentantului convenţional al intimatei-interveniente B. şi în raport de conţinutul incomplet al delegaţiei avocaţiale, instanţa a dispus citarea revizuentei cu menţiunea de a depune la dosar o copie a contractului de asistenţă juridică în baza căruia a fost emisă împuternicirea avocaţială depusă la dosar prin care reprezentanta revizuentei a fost împuternicită să semneze cererea de revizuire şi actele de procedură din dosar în numele acesteia, cu menţiunea că este ultimul termen acordat în vederea lămuririi acestui aspect. Citaţiile cu această menţiune au fost comunicate la domiciliul procesual indicat de revizuentă la data de 13 martie 2019 .

La termenul din 1 aprilie 2019, s-a constatat că revizuenta nu a depus copie de pe contractul de asistenţă juridică solicitat.

În ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 148 C. proc. civ., referitor la titularul obligaţiilor menţionate, trebuie observat că, în procesul civil, părţile pot să îşi exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, astfel cum dispune art. 80 alin. (1) C. proc. civ. pe de altă parte, împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic, iar în cazul în care împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică este dată unui avocat, aceasta se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei, astfel cum dispune art. 85 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, rezultă că revizuenta îşi putea îndeplini această obligaţie de a semna cererea de revizuire şi actele de procedură depuse ulterior, fie personal, fie prin mandatar avocat sau neavocat, anume împuternicit în acest sens.

Cum revizuenta nu a semnat ea însăşi cererea de revizuire, trebuie stabilit în ce măsură semnarea cererii de revizuire de către avocatul împuternicit prin delegaţia avocaţială seria x nr. x/2019 din 22 februarie 2019 este un act de procedură valabil îndeplinit în numele părţii.

Verificând îndeplinirea aceste cerinţe, se constată că împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2019 din 22 februarie 2019, aflată la dosar, nu cuprinde numărul şi data contractului de asistenţă juridică, nu este semnată de către revizuentă, în locul semnăturii acesteia fiind indicată menţiunea conform contract, fiind semnată de avocat şi aplicată ştampila acestuia.

Or, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevede, la art. 28 alin. (1), că avocatul reprezintă partea în temeiul unui contract de asistenţă juridică, iar Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64 din 3 decembrie 2011, publicat în M. Of. al României nr. 898 din 19 decembrie 2011, stabileşte, la art. 126 alin. (1) şi (3):

"(1) Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II.

... (3) Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului."

Totodată, potrivit Anexei II din Statutul profesiei de avocat, împuternicirea avocaţială trebuie să aibă număr, să rezulte din cuprinsul său numărul şi data contractului de asistenţă juridică în temeiul căruia a fost emisă, menţiuni inexistente însă pe înscrisul de la dosar şi în lipsa cărora era necesară semnătura celui reprezentat, pe delegaţia avocaţială.

În acest sens, sunt şi notele de subsol din cadrul anexei II din Statutul profesiei de avocat unde se arată că "Semnătura (clientului) nu este necesară în situaţia în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. Semnătura avocatului şi aplicarea ştampilei nu sunt necesare în situaţia în care prezenta împuternicire avocaţială este semnată de către client sau reprezentantul acestuia".

În lipsa menţiunilor de pe împuternicirea avocaţială referitoare la numărul şi data contractului de asistenţă juridică, precum şi a lipsei semnăturii revizuentei, era necesară depunerea unei copii a contractului de asistenţă juridică pentru a se putea verifica mandatul special al avocatului, contractul de asistenţă juridică sau reprezentare judiciară fiind singurul act juridic prin care se stabileşte în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului său, astfel cum prevede art. 126 din Statutul profesiei de avocat.

Prezentarea contractului de asistenţă juridică, ce nu excludea posibilitatea ascunderii elementelor de confidenţialitate, dacă acestea existau, permitea instanţei verificarea mandatului conferit de către revizuentă avocatului pentru semnarea cererii de revizuire şi a actelor de procedură ulterioare.

În aceste condiţii, în lipsa prezentării contractului de asistenţă juridică, Completul de 5 judecători urmează a constata că nu s-a făcut dovada unei împuterniciri anume date de revizuentă mandatarului avocat, de a semna cererea de revizuire şi actele de procedură ulterioare, astfel încât deşi toate acte de procedură poartă o semnătură, se reţine că aceasta nu provine de la o persoană care să-şi fi justificat calitatea sa de reprezentant în condiţiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este şi cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Pe de altă, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate", întrucât, pe fondul cauzei, revizuenta a fost reprezentată de alţi apărători decât avocatul care a depus împuternicirea de la fila x.

Luând act şi de prevederile art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ şi reţinând că nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a celui ce a acţionat în numele revizuentei, prin semnarea cererii de revizuire şi a celorlalte acte de procedură înfăptuite în cauză, Completul de 5 judecători urmează a admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a doamnei avocat D. şi a anula, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017 a secţiei de Judecători - Consiliul Superior al Magistraturii, pronunţate în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.

Având în vedere că excepţia nulităţii cererii de revizuire pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, Înalta Curte nu poate trece la analiza admisibilităţii cererii de revizuire sau a incidentelor procedurale invocate de revizuentă, referitoare la excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, justificat de nelegalitatea Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 3 ianuarie 2019, nr. 157 din 13 decembrie 2018 şi nr. 153 din 27 noiembrie 2018 şi a Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători nr. 1367/2018 şi nr. 1535/2018, şi nici a cererilor pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei decizii preliminare şi de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la pronunţarea deciziei de către instanţa de contencios european.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe revizuenta A. la plata sumei de 6.956,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-intervenientă Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului, reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezilor de la dosar revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017 a secţiei de Judecători - Consiliul Superior al Magistraturii, pronunţate în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia civilă nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Obligă pe revizuenta A. la plata sumei de 6.956,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-intervenientă Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2019.

Procesat de GGC -LM