Annulment of appeal for lack of valid proof of legal representative's authority in disciplinary jurisdiction

I. Acţiunea disciplinară

Prin Rezoluţia din 24 iunie 2016, înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2016, Inspecţia Judiciară a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de judecătorul A. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), solicitând să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din aceeaşi lege.

II. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 ("Hotărârea nr. 1J/2017"), Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a hotărât următoarele: (i) respinge excepţia nelegalei sesizări a secţiei pentru judecători în materie disciplinară, ca neîntemeiată; (ii) respinge excepţia prescripţiei invocată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată; (iii) admite acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti; (iv) în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din acelaşi act normativ; (v) admite cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul reclamantei Inspecţia Judiciară de către B. şi C.; (vi) respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtei A. de către Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, ca neîntemeiată; (vii) respinge cererea de despăgubiri formulată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată.

III. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. II

Împotriva hotărârii menţionate la pct. II au declarat recurs pârâta A. şi intervenienta Asociaţia Forumul Judecătorilor din România. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2017.

IV. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017 ("Decizia nr. 336/2017"), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a admis recursurile declarate de pârâta A. şi intervenienta Asociaţia Forumul Judecătorilor din România împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, a casat în parte hotărârea atacată, în ceea ce priveşte sancţiunea excluderii din magistratură, pe care a înlocuit-o cu sancţiunea constând în mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Târgu Mureş, începând cu data de 15 ianuarie 2018, sancţiune prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.

V. Cererea de revizuire formulată de pârâta judecător A.

Recurenta-pârâtă A. a formulat cerere de revizuire împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, irevocabilă conform Deciziei nr. 336/2017, invocând, în drept, motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi solicitând anularea hotărârii atacate şi, în consecinţă, respingerea acţiunii disciplinare exercitate de Inspecţia Judiciară prin Rezoluţia din 24 iunie 2016, în dosarul nr. x/2016

VI. Hotărârea pronunţată cu privire la cererea de revizuire

Prin Decizia civilă nr. 148 din 25 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 ("Decizia nr. 148/2018"), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunţată de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016, irevocabilă conform Deciziei nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2017.

VII. Cererea de recurs formulată de revizuentă împotriva hotărârii de la pct. VI

Revizuenta A. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 148/2018, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1,3,5 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta argumentează că judecarea prezentei cauzei s-a realizat de către un magistrat care este membru al autorităţii care a pronunţat hotărârea în materie disciplinară, respectiv doamna judecător D., preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi membru al secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind încălcate prevederile art. 51 alin. (3) teza finală din Legea nr. 317/2008, dar şi a art. 34 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, potrivit cărora "din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului sau judecătorul sancţionat disciplinar".

Printr-un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa care a pronunţat hotărârea de revizuire a fost necompetentă absolut, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi trebuind a soluţiona cauza în primă instanţă, fiind încălcat şi principiul contradictorialităţii, întrucât nu i s-a acordat cuvântul în susţinerea excepţiei de necompetenţă absolută.

Printr-o a treia critică, recurenta susţine că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 6 raportat la art. 22 şi art. 41 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind încălcat dreptul la un tribunal independent şi imparţial, cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilităţi prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv ale art. 42 pct. 13, întrucât din compunerea completului de judecată au făcut parte doamnele judecător D., E. şi F., cu privire la care la dosarul cauzei existau ataşate prin corespondenţa transmisă de recurentă dovezi privind potenţiala imparţialitate a acestora.

În acest context, recurenta argumentează în sensul temeiniciei cererii de recuzare, făcând referire la prevederile art. 41 şi 42 C. proc. civ., dispoziţiile Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, considerând că, sub acest aspect, hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiului aflării adevărului, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, considerând incidente ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1), (5) şi (8) C. proc. civ.

Se mai susţine că, prin respingerea de plano a cererii de revizuire ca inadmisibilă de către o instanţă, care, prin voinţa legiuitorului, nu funcţionează ca o instanţă de judecată în recurs şi prin menţionarea aspectului că s-ar fi pronunţat o hotărâre definitivă, neavând cale de atac, au fost încălcate dispoziţiile art. 22 alin. (2), art. 510 şi art. 513 alin. (1) şi (5) C. proc. civ.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, respingerea acţiunii disciplinare, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar, în subsidiar, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare de către completul legal constituit.

VIII. Cererile ulterioare

La data de 4 februarie 2019, recurenta a depus cerere prin care a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată raportat la nerespectarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană, justificat de nelegalitatea Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 3 ianuarie 2019, nr. 157 din 13 decembrie 2018 şi nr. 153 din 27 noiembrie 2018 şi a Hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători nr. 1367/2018 şi nr. 1535/2018.

De asemenea, a formulat cerere pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei decizii preliminare şi cerere de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la pronunţarea deciziei de către instanţa europeană, formulând următoarele întrebări:

1. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul abţinerii intervenţiei unei curţi constituţionale, prin depăşirea propriilor competenţe, în activitatea administrativă a unei instanţe judecătoreşti privitoare la stabilirea componenţei completelor de judecată? Dreptul Uniunii Europene impune ignorarea efectelor unei astfel de decizii pronunţate de o curte constituţională, a cărei interpretare este contrară celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului dată în situaţii similare?

2. Art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul existenţei unei protecţii juridice efective în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv prin înlăturarea oricărui risc legat de intervenţia unei curţi constituţionale, prin depăşirea propriilor competenţe, în activitatea administrativă a unei instanţe judecătoreşti privitoare la stabilirea competenţei completelor de judecată?

3. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, se interpretează în sensul obligativităţii constituirii completelor de judecată din judecători specializaţi în materia în care aceştia sunt chemaţi să se pronunţe?

4. Dacă, în interpretarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, o decizie a unui organ administrativ poate să constituie temei legal pentru continuarea activităţii unui complet de judecată care şi-a încetat existenţa la finalul anului, conform legii statului membru?

5. Dacă, în interpretarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, raportat la art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, poate fi sancţionat disciplinar un magistrat care a aplicat cu prioritate Convenţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, înlăturând dreptul naţional care prezenta garanţii sub standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului?

6. Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituţie a Uniunii Europene, în sensul art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care poate fi supus interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?

7. Conţinutul, caracterul şi întinderea temporală a Mecanismului de cooperare şi verificare se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană? Cerinţele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul Român?

8. Art. 19 alin. (1) paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a stabili măsurile necesare pentru o protecţie juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv garanţii ale unei proceduri disciplinare independente pentru judecătorii din România, înlăturând orice risc legat de influenţa politică asupra desfăşurării procedurilor disciplinare, cum ar fi desemnarea directă de către Guvern a conducerii inspecţiei judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu?

9. Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligaţiei statelor membre de a respecta criteriile statului de drept, solicitate şi în rapoartele din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, în cazul unor proceduri de desemnare directă de către Guvern a conducerii Inspecţiei Judiciare, chiar şi cu titlu provizoriu?

IX. Intimaţii nu au depus întâmpinări.

X. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Având în vedere că excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi lipsa dovezii calităţii de reprezentant, astfel cum a fost invocată la termenul de astăzi, reprezintă o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunţa, cu prioritate, asupra acestei excepţii, excepţia respectivă fiind invocată de intimata-intervenientă Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (...), precum şi semnătura."

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Sancţiunea prevăzută pentru lipsa oricăreia dintre menţiunile la care se referă alin. (1) lit. a) şi c)-e) a art. 486 din C. proc. civ., precum şi a oricăruia dintre documentele la care se referă art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. este prevăzută generic ca fiind nulitatea.

Articolul 82 alin. (1) din C. proc. civ. se referă la obligaţia instanţei care constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant de a da un termen pentru acoperirea acesteia.

Cererea semnată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, poate fi ratificată în termenul acordat pentru complinirea acestei deficienţe, prin prezentarea părţii în faţa instanţei şi semnarea cererii.

Acelaşi art. 82 în alin. (1) din C. proc. civ. se referă la obligaţia care incumbă instanţei care, constatând lipsa dovezii calităţii de reprezentant şi după acordarea unui termen în acest sens, de a anula cererea.

În acest context legal, analizând actele dosarului, se constată că recurenta a depus cererea de recurs prin mail, la data de 27 iunie 2018, fiind înregistrată la instanţa de recurs la data de 28 iunie 2018, recursul nefiind semnat.

Se reţine că, la dosarul cauzei, nu se află un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a recurentei sau în formă electronică, în condiţiile legii.

La termenul de judecată din data de 4 februarie 2018, constatându-se că memoriul de recurs, precum şi toate celelalte cereri depuse la dosar de recurentă nu sunt semnate, o parte din cereri având ataşată o semnătură efectuată pe un calculator, ce nu îndeplineşte condiţiile pentru semnătura electronică, instanţa i-a pus în vedere recurentei să semneze cererea de recurs, precum şi toate actele de procedură depuse ulterior, sub sancţiunea anulării cererii, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 22 februarie 2018, la serviciul Arhivă al instanţei, s-a prezentat, pentru recurenta A., avocat G., care a depus la dosarul cauzei delegaţia avocaţială seria x nr. x/2019 din 22 februarie 2019 prin care aceasta era împuternicită, pe lângă asistenţă juridică şi reprezentare în prezenta cauză, şi la semnarea actelor procesuale, aceasta procedând la semnarea cererii de recurs şi a actelor procedurale din cauză.

În şedinţa publică din 4 martie 2019, la solicitarea reprezentantului convenţional al intimatei-interveniente B. şi în raport de conţinutul incomplet al delegaţiei avocaţiale, instanţa a dispus citarea recurentei cu menţiunea de a depune la dosar o copie a contractului de asistenţă juridică în baza căruia a fost emisă împuternicirea avocaţială depusă la dosar prin care reprezentanta recurentei a fost împuternicită să semneze cererea de recurs şi actele de procedură din dosar în numele acesteia, cu menţiunea că este ultimul termen acordat în vederea lămuririi acestui aspect. Citaţiile cu această menţiune au fost comunicate la domiciliile procesuale indicate de recurentă la data de 13 martie 2019.

La termenul din 1 aprilie 2019, s-a constatat că recurenta nu a depus copie de pe contractul de asistenţă juridică solicitat.

În ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., referitor la titularul obligaţiilor menţionate, trebuie observat că, în procesul civil, părţile pot să îşi exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, astfel cum dispune art. 80 alin. (1) C. proc. civ. pe de altă parte, împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris autentic, iar în cazul în care împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică este dată unui avocat, aceasta se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei, astfel cum dispune art. 85 alin. (3) C. proc. civ.

Aşa fiind, rezultă că recurenta îşi putea îndeplini această obligaţie de a semna cererea de recurs şi actele de procedură depuse ulterior, fie personal, fie prin mandatar avocat sau neavocat, anume împuternicit în acest sens.

Cum recurenta nu a semnat ea însăşi recursul, trebuie stabilit în ce măsură semnarea cererii de recurs de către avocatul împuternicit prin delegaţia avocaţială seria x nr. x/2019 din 22 februarie 2019 este un act de procedură valabil îndeplinit în numele părţii.

Verificând îndeplinirea aceste cerinţe, se constată că împuternicirea avocaţială seria x nr. x/2019 din 22 februarie 2019, aflată la dosar, nu cuprinde numărul şi data contractului de asistenţă juridică, nu este semnată de către recurentă, în locul semnăturii acesteia fiind indicată menţiunea conform contract, fiind semnată de avocat şi aplicată ştampila acestuia.

Or, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat prevede, la art. 28 alin. (1), că avocatul reprezintă partea în temeiul unui contract de asistenţă juridică, iar Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64 din 3 decembrie 2011, publicat în M. Of. al României nr. 898 din 19 decembrie 2011, stabileşte, la art. 126 alin. (1) şi (3):

"(1) Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II.

... (3) Pentru activităţile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistenţă juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziţie în numele şi pe seama clientului."

Totodată, potrivit Anexei II din Statutul profesiei de avocat, împuternicirea avocaţială trebuie să aibă număr, să rezulte din cuprinsul său numărul şi data contractului de asistenţă juridică în temeiul căruia a fost emisă, menţiuni inexistente însă pe înscrisul de la dosar şi în lipsa cărora era necesară semnătura celui reprezentat, pe delegaţia avocaţială.

În acest sens, sunt şi notele de subsol din cadrul anexei II din Statutul profesiei de avocat unde se arată că "Semnătura (clientului) nu este necesară în situaţia în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. Semnătura avocatului şi aplicarea ştampilei nu sunt necesare în situaţia în care prezenta împuternicire avocaţială este semnată de către client sau reprezentantul acestuia".

În lipsa menţiunilor de pe împuternicirea avocaţială referitoare la numărul şi data contractului de asistenţă juridică, precum şi a lipsei semnăturii recurentei, era necesară depunerea unei copii a contractului de asistenţă juridică pentru a se putea verifica mandatul special al avocatului, contractul de asistenţă juridică sau reprezentare judiciară fiind singurul act juridic prin care se stabileşte în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului său, astfel cum prevede art. 126 din Statutul profesiei de avocat, menţionat mai sus.

Prezentarea contractului de asistenţă juridică, ce nu excludea posibilitatea ascunderii elementelor de confidenţialitate, dacă acestea existau, permitea instanţei verificarea mandatului conferit de către recurentă avocatului pentru semnarea cererii de recurs şi a actelor de procedură ulterioare.

În aceste condiţii, în lipsa prezentării contractului de asistenţă juridică, Completul de 5 judecători urmează a constata că nu s-a făcut dovada unei împuterniciri anume date de recurentă mandatarului avocat, de a semna cererea de recurs şi actele de procedură ulterioare, astfel încât deşi toate acte de procedură poartă o semnătură, se reţine că aceasta nu provine de la o persoană care să-şi fi justificat calitatea sa de reprezentant în condiţiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin Decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este şi cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

Pe de altă, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 87 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunţate", întrucât, la judecata cererii de revizuire, recurenta nu a fost reprezentată de vreun avocat, iar, pe fondul cauzei, a fost reprezentată de alţi apărători decât avocatul care a depus împuternicirea de la fila x.

Luând act şi de prevederile art. 82 alin. (1) din acelaşi act normativ şi reţinând că nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant a celui ce a acţionat în numele recurentei, prin semnarea cererii de recurs şi a celorlalte acte de procedură înfăptuite în cauză, Completul de 5 judecători urmează a admite excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a doamnei avocat G. şi a anula, pe cale de consecinţă, recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei civile nr. 148 din 25 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Având în vedere că nulitatea recursului pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant este o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, Înalta Curte nu poate trece la analiza recursului, a incidentelor procedurale invocate de recurentă, referitoare la excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, ori a cererilor pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei decizii preliminare şi de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la pronunţarea deciziei de către instanţa de contencios european.

În ce priveşte cererea însoţită de înscrisuri, depusă de recurentă după închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare, de rectificare a citativului şi cea referitoare la cheltuielile de judecată, acestea nu vor putea fi avute în vedere, în raport cu prevederile art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurenta A. la plata sumei de 5.633,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-intervenientă Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului, reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezilor de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva Deciziei civile nr. 148 din 25 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Obligă pe recurenta A. la plata sumei de 5.633,41 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-intervenientă Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2019.

Procesat de GGC -LM