Disciplinary dismissal of judge ruled inadmissible as cancellation appeal against revision decision

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, a constatat următoarele:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Acţiunea disciplinară

Prin Rezoluţia din 24 iunie 2016, înregistrată pe rolul secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2016, Inspecţia Judiciară a dispus exercitarea acţiunii disciplinare faţă de judecătorul A. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 303/2004"), solicitând să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din aceeaşi lege.

2. Hotărârea instanţei de disciplină

Prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 ("Hotărârea nr. 1J/2017"), Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători în materie disciplinară a hotărât următoarele: (i) respinge excepţia nelegalei sesizări a secţiei pentru judecători în materie disciplinară, ca neîntemeiată; (ii) respinge excepţia prescripţiei invocată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată; (iii) admite acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti; (iv) în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, aplică doamnei A. - judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din acelaşi act normativ; (v) admite cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul reclamantei Inspecţia Judiciară de către B. şi C.; (vi) respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtei A. de către Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, ca neîntemeiată; (vii) respinge cererea de despăgubiri formulată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată.

3. Recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la pct. II

Împotriva hotărârii menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâta A. şi intervenienta Asociaţia Forumul Judecătorilor din România. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2017.

4. Hotărârea pronunţată în recurs

Prin Decizia nr. 336 din 13 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 ("Decizia nr. 336/2017"), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a admis recursurile declarate de pârâta A. şi intervenienta Asociaţia Forumul Judecătorilor din România împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, a casat în parte hotărârea atacată, în ceea ce priveşte sancţiunea excluderii din magistratură, pe care a înlocuit-o cu sancţiunea constând în mutarea disciplinară pe o perioadă de 6 luni la Curtea de Apel Târgu Mureş, începând cu data de 15 ianuarie 2018, sancţiune prevăzută de art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.

5. Cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii instanţei disciplinare

Împotriva Hotărârii nr. 1J/2017, A. a formulat cerere de revizuire, iar prin Decizia nr. 148 din 25 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

6. Contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 148 din 25 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Împotriva Deciziei nr. 148 din 25 iunie 2018, doamna judecător A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate şi, în principal, respingerea acţiunii disciplinare exercitate împotriva contestatoarei, iar, în subsidiar, casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare în complet legal constituit, invocându-se drept temei dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare s-au arătat următoarele:

- conform art. 51 alin. (3) teza finală din Legea nr. 317/2004, dar şi a art. 34 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 "din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar", or judecarea prezentei cauze s-a realizat de către un magistrat care este membru al autorităţii care a pronunţat hotărârea în materie disciplinară;, secţia de judecători în materie disciplinară are natura unei instanţe de judecata, acest lucru nesuportând nicio interpretare, întrucât Legea nr. 317/2004 stabileşte expres şi clar acest lucru (art. 44 alin. (1) şi, deşi s-a invocat că C.S.M.-ului şi nu Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-ar reveni competenta de soluţionare a cauzei, nu s-a acordat contestatoarei cuvântul în susţinere, fiind încălcat şi principiul contradictorialităţii, regula diriguitoare a procesului civil, astfel încât hotărârea pronunţată este lovită de nulitate absolută, fiind judecată de către o instanţă necompetentă absolut;

- hotărârea contestată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 6 raportat la art. 22, 41 alin. (1) şi 42 din C. proc. civ., respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, contestatoarei fiindu-i încălcat în mod flagrant dreptul la un tribunal independent şi imparţial, violându-se dispoziţiile referitoare la incompatibilităţi prevăzute sub sancţiunea nulităţii;

- pe cale de consecinţă, hotărârea contestată a fost pronunţată cu încălcarea principiului aflării adevărului, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, de către o instanţa necompetentă, care nu a dat cuvântul asupra excepţiei de necompetenta/lipsei de imparţialitate invocate prin cerere, cât şi prin cuprinsul corespondentei trimise instanţei, fiind aplicabil motivul de contestaţie consacrat în dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin corespondenţa transmisă în format electronic, contestatoarea a formulat precizări la contestaţia în anulare formulată, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 148 din 25 iunie 2018 şi, pe cale de consecinţă, şi a Deciziei nr. 336 din 13 decembrie 2017, întrucât hotărârea contestată este nulă, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra recursului, iar lipsa motivării echivalează cu nepronunţarea, aspect ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. magistratul-asistent nu face parte din compunerea completului, ci doar intră în constituirea instanţei, iar art. 71 din Legea nr. 303/2004 a fost abrogat de art. 83 lit. k) din legea nr. 76/2012;

- constatarea nulităţii hotărârii atacate faţă de nemotivarea hotărârii sub aspectul aplicabilităţii protocolului, dintr-o eroare materială (aspect ce trage incidenţa şi a cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) din C. proc. civ.), constând în neataşarea dosarului solicitat; or, ataşarea acestuia ar fi permis instanţei să observe probele de unde rezultă că împotriva contestatoarei s-au folosit, conform Protocolului S.R.I. - C.S.M. a cărui anulare s-a solicitat, diverse metode de intimidare.

La 22 octombrie 2018, prin notele de şedinţă depuse la dosarului, contestatoarea prin avocat a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, conform cărora judecătorii care compun completurile de 5 Judecători trebuie să fie specializaţi în soluţionarea unor astfel de cauze, iar sancţiunea care intervine pentru încălcarea acestor norme este nulitatea hotărârii pronunţate de un complet care nu a fost legal alcătuit, solicitând admiterea excepţiei şi trimiterea cauzei spre un complet legal constituit, iar prin corespondenţa din 8 ianuarie 2019, s-a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, învederându-se că lipsa specializării atrage nulitatea hotărârilor pronunţate, formarea profesională continuă reprezentând singura garanţie a independenţei judecătorilor.

În cadrul soluţionării prezentei căi extraordinare de atac, prin intermediul corespondenţei electronice, contestatoarea a formulat şi o cerere de suspendare a judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj, având ca obiect constatarea nulităţii hotărârii Colegiului de conducere referitoare la compunerea Completului de 5 Judecători, învederând că nu se poate acoperi nulitatea derivând din nelegala compunere a unui complet de 5 Judecători în care îşi desfăşoară activitatea un judecător în privinţa căruia operează o interdicţie legală expresă statuată de art. 51 alin. (3) din Constituţia României.

Prin notele de la filele x, contestatoarea a invocat excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, raportat la nerespectarea art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din acelaşi act, sens în care a formulat o cerere de decizie preliminară, în temeiul art. 267 T.F.U.E., la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, derivând din nelegalitatea unor hotărâri ale Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta derivând din nelegalitatea hotărârilor C.S.M., secţia pentru Judecători, solicitând, totodată, suspendarea soluţionării prezentei cauze până la pronunţarea deciziei preliminare de către C.J.U.E.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. Referitor la excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, instanţa constată că, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 32 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la compunerea completului învestit cu soluţionarea pricinii, conform cărora:

"Art. 32 - (1) La începutul fiecărui an, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Colegiul de conducere aprobă numărul şi compunerea completurilor de 5 judecători.

(3) În alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializaţi, în funcţie de natura cauzelor.

(4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."

Stabilirea compunerii completului în raport cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 304/2004 reprezintă o chestiune de aplicare a legii în procedura administrativă de desemnare prin tragere la sorţi a membrilor completurilor de 5 judecători în alte materii decât cea penală. Astfel fiind, suntem în prezenţa unei proceduri administrative, materializată prin emiterea unui act administrativ supus controlului de legalitate şi temeinicie în limitele şi în condiţiile contenciosului administrativ.

Reţinând legalitatea compunerii instanţei în raport cu dispoziţiile citate, Înalta Curte constată că nu sunt identificate motive de nelegalitate în sensul celor susţinute de contestatoare, prin prisma dispoziţiilor invocate.

În consecinţă, urmează a fi respinsă excepţia nelegalei compuneri a instanţei.

2. În ceea ce priveşte completările la contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., analizând, cu prioritate, în temeiul art. 508 alin. (1) şi 248 din C. proc. civ., excepţia tardivităţii cererii de completare a motivelor de contestaţie în anulare de faţă, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 506 alin. (2) din C. proc. civ., contestaţia se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancţiunea nulităţii acesteia.

Reglementarea de către legiuitor a condiţiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procedural, inclusiv prin instituirea unui termen, reprezintă o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Contestaţia în anulare a fost formulată la 27 iunie 2018, iar cererea de completare a motivelor de contestaţie în anulare a fost formulata peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 506 din C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 185 din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului, în afara de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Cum, în speţă, cererea de completare a motivelor contestaţiei în anulare a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 din C. proc. civ., se impune admiterea excepţiei tardivităţii cererii de completare a motivelor de contestaţie în anulare.

3. Referitor la cererea de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea Dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj, Înalta Curte reţine că adoptarea măsurii suspendării judecării cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. depinde de aprecierea instantei, care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii.

Conform certificatului de grefă existent la Dosarul nr. x/2018 are ca obiect excepţie de neconstituţionalitate, anulare acte administrative cu caracter normativ şi comunicare informaţii de interes public (Legea nr. 544/2001).

Suspendarea prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. nu este o suspendare de drept, ci una facultativă, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, putând fi dispusă numai dacă se stabileşte motivat strânsa legătură dintre cele două pricini şi în ce mod soluţionarea uneia ar hotărî decisiv asupra celeilalte, prin indicarea dreptului a cărui existenţă sau neexistenţă face obiectul altei judecăţi.

Faţă de obiectul celor două dosare rezultă că raporturile dintre părţile din aceste dosare sunt diferite, soluţia din prezentul dosar nefiind ţinută de admiterea sau respingerea acţiunii ce face obiectul celuilalt proces.

Pentru a fi judicioasă o soluţie de suspendare în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. este necesar să se stabilească dacă, şi în ce sens, dezlegarea unui dosar poate influenţa, total sau parţial, soluţionarea unei alte cauze, cu atât mai mult cu cât, în cele două dosare, sunt deduse judecăţii probleme diferite prin prisma unor temeiuri de drept specifice şi care nu au legătură una cu cealaltă.

În consecinţă, având în vedere faptul că dezlegarea prezentei pricini nu depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau neexistenţa dreptului care face obiectul Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, Înalta Curte va respinge cererea formulată de A. de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului anterior menţionat.

4. În ceea ce priveşte cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, cu titlu prealabil, este de menţionat că, prin Încheierea din 18 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, cu unanimitate, s-a respins cererea formulată de contestatoarea A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 şi ale O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii şi, cu majoritate, s-a respins cererea formulată de contestatoarea A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Ca efect al respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate, Înalta Curte va respinge şi cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în cauză.

5. Examinând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (fostul art. 234 din Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:

a) interpretarea tratatelor

b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Alineatul 2 din text prevede posibilitatea unei instanţe dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă apreciază că o decizie în această privinţă este necesară în soluţionarea pricinii, iar în cazul în care chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale, ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

Însă, chiar şi în cazul instanţelor ale căror decizii nu sunt supuse niciunei căi de atac - cum este şi situaţia de faţă - acestora le revine competenţa de a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora. Aşadar, simpla solicitare a părţii interesate de a se dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu implică automat sesizarea instanţei europene, instanţa naţională având libertatea de a evalua relevanţa unei astfel de cereri în contextul cauzei pe care o are de soluţionat.

Pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere preliminară în interpretare este necesar ca instanţa naţională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziţii din dreptul comunitar. Ca atare, instanţa trebuie să identifice în norma comunitară o problemă de interpretare, care să necesite intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Recurgerea la procedura preliminară este posibilă numai atunci când instanţa naţională are îndoieli cu privire la interpretarea corectă a normelor Uniunii, aplicabile în cauză.

Pe calea procedurală a întrebării preliminare Curtea de Justiţie a Uniunii Europene stabileşte semnificaţia normei comunitare, în scopul interpretării unitare a dreptului comunitar la nivelul Uniunii, competenţa aplicării concrete a normei revenind exclusiv instanţei naţionale. Întrebarea ce se poate adresa de către instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Atunci când se pronunţă asupra interpretării sau validităţii dreptului Uniunii, Curtea încearcă să ofere un răspuns util pentru soluţionarea litigiului principal, instanţei de trimitere revenindu-i sarcina de a deduce consecinţele concrete din răspunsul Curţii, înlăturând, dacă este cazul, aplicarea normei naţionale în discuţie.

Or, în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene contestatoarea A. pune în discuţie aspecte legate de dreptul naţional, iar aspectele vizând interpretarea, validitatea sau aplicarea dreptului comunitar nu sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, respectiv pentru calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare dedusă judecăţii.

Astfel, câtă vreme nu există nicio problemă de interpretare a normelor Uniunii, aplicabile în cauză, care să necesite intervenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, simpla solicitare a contestatoarei de a se dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare nu poate conduce automat la suspendarea judecării pricinii şi sesizarea instanţei europene, motiv pentru care, cererea privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, formulată în cauză, urmează a fi respinsă.

Ca efect al respingerii cererilor de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte va respinge şi cererile de suspendare a judecăţii până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

7.6. Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

În cauză, contestaţia în anulare vizează o decizie pronunţată în revizuire, or, potrivit textelor de lege incidente, pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile instanţelor de recurs şi cele ale instanţelor de apel nesupuse recursului.

Se constată, aşadar, că nu este admisibilă contestaţia în anulare formulată ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 503 din C. proc. civ. cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale determinate ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată de A.

Admite excepţia tardivităţii cererii de completare a motivelor de contestaţie în anulare.

Respinge cererea formulată de A. de suspendare a judecăţii până la soluţionarea Dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj.

Respinge cererea formulată de A. de suspendare a judecăţii până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în cauză.

Respinge cererile formulate de A. de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi de suspendare a judecăţii până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 148 din 25 iunie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2019.

Procesat de GGC -LM