Inadmissibility of annulment appeal against revision judgment due to statutory limitation to appellate decisions

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea atacată:

Prin Decizia civilă nr. 200 din 5 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 65 din 15 iunie 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2015.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că susţinerile revizuenţilor, întemeiate pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 45/2018, nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., întrucât decizia respectivă nu a fost pronunţată asupra unei excepţii de neconstituţionalitate invocate în cauza soluţionată prin Decizia nr. 65/2015, ci a fost pronunţată în soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, nu au fost identificate elemente care să justifice calificarea Protocolului privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Consiliul Superior al Magistraturii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii ca înscris doveditor în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. în litigiul disciplinar soluţionat definitiv prin Decizia civilă nr. 65/2015.

Contestaţia în anulare:

Împotriva deciziei menţionate au formulat contestaţie în anulare revizuenţii A. şi B., indicând ca temei de drept dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.

Au susţinut că hotărârea atacată a fost dată de o instanţă necompetentă absolut, în condiţiile în care componenţa Completului de 5 judecători a fost stabilită în afara regulilor edictate de legiuitor şi cu nerespectarea normelor constituţionale. Contestatorii au făcut trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, solicitând să se dea prevalenţă garanţiilor convenţionale, precum şi să se constate că, potrivit art. 13 CEDO, prezenta cerere reprezintă singura cale procedurală prevăzută de legea internă pentru anularea hotărârii atacate.

Întâmpinarea:

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata Inspecţia Judiciară s-a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, în raport cu prevederile art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora pe calea contestaţiei în anulare pot fi atacate numai hotărârile pronunţate în recurs, şi nu în revizuire, cum este cazul în speţă. Intimata a invocat şi inadmisibilitatea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că procedura de citare a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată din 5 noiembrie 2018, când s-a pronunţat decizia atacată.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.

Conform art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia".

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., se constată că acesta a fost invocat pur formal de către contestatori, fără a fi formulate niciun fel de susţineri referitoare la nelegala citare a acestor părţi în litigiul soluţionat prin decizia contestată.

Analizând contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce succedă.

Potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menţionate, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.

Întrucât, în cauză, contestaţia în anulare vizează o decizie pronunţată în revizuire şi, având în vedere dispoziţiile citate, potrivit cărora, pentru motivul prevăzut la alin. (2) pct. 1 al art. 503 din C. proc. civ., pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile instanţelor de recurs şi cele ale instanţelor de apel nesupuse recursului, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Se constată, aşadar, că nu este admisibilă contestaţia în anulare formulată, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte mai reţine că articolul 13 din Convenţie, la care fac trimitere contestatorii, garantează existenţa în dreptul intern a unei căi de atac care permite prevalarea de drepturile şi libertăţile consacrate de convenţie.

Or, se constată că în dreptul intern există un mijloc procedural eficient, care răspunde cerinţelor articolului 13 invocat, şi anume calea de atac ce trebuie exercitată cu respectarea cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., atunci când se invocă încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva unei hotărâri pronunţate în revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 200 din 5 noiembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN