CNCD lacks jurisdiction to annul statutory salary norms as discriminatory under O.G. 137/2000

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 445 din 27 august 2014 emisă de acesta şi obligarea pârâtului să soluţioneze petiţia înregistrată sub nr. x/16.06.2014, în sensul de a se pronunţa dacă există sau nu discriminarea învederată de reclamanţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 30/F-CONT din 26 februarie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., a anulat Hotărârea nr. 445 din 27 august 2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligând pârâtul să soluţioneze petiţia din 16 iunie 2014 cu privire la cererea reclamanţilor.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii formulate de reclamanţi, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică s-a arătat că instanţa a aplicat eronat dispoziţiile art. 19 şi art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind combaterea discriminării, în sensul că atribuţiile pârâtei, aşa cum au fost determinate prin actul normativ arătat, nu permit constatarea unei eventuale discriminări ce rezultă dintr-un text de lege. Consiliul este un organ cu activitate administrativ-jurisdicţională care are rolul de a preveni, media, investiga, constata şi sancţiona faptele de discriminare, dar şi de a monitoriza cazurile de discriminare, precum şi de a acorda asistenţă de specialitate victimelor discriminării.

Consiliul nu are competenţa de a constata că Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 284/2010 au efectul unei discriminări indirecte pentru magistraţii care au trecut într-o treaptă superioară de vechime în funcţie, după data intrării în vigoare a legilor menţionate.

Este eronată aprecierea instanţei de fond că pârâtul ar fi abilitat legal să analizeze situaţii discriminatorii care îşi au izvorul în acte normative cu putere de lege, deoarece această atribuţie s-ar suprapune cu cea a Curţii Constituţionale de a examina pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate invocate de o persoană, caracterul discriminator al unei norme legale prin raportare la art. 16 din Constituţia României, o astfel de interpretare fiind inacceptabilă.

Într-o a doua critică s-a arătat că instanţa a ignorat Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008 din care rezultă că nu se poate acorda Consiliului prerogativa de a anula, de a refuza aplicarea unor acte cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii sau să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. De asemenea, trebuia avută în vedere şi Decizia CCR nr. 1325/2008 din care rezultă că nu este permis instanţelor judecătoreşti să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii, evident raportat la prevederile O.G. nr. 137/2000.

4. Apărările formulate în cauză.

La data de 8 iunie 2015 au depus întâmpinare reclamanţii A., B. şi C., solicitând respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat.

S-a solicitat înlăturarea apărărilor de fond formulate de pârât, întrucât în faţa instanţei de fond s-a solicitat ca autoritatea administrativă să-şi exprime punctul de vedere cu privire la presupusa neconcordanţă a prevederilor Legii nr. 285/2010 şi Legii nr. 284/2010, precum şi a Normelor metodologice de aplicare cu principiul nediscriminării. Prin cererea iniţială adresată CNCD, au fost indicate ca temei de drept dispoziţiile art. 18, 19 şi 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, iar pârâtul s-a considerat necompetent să soluţioneze cererea şi pe aspectele invocate conform prevederilor menţionate. CNCD trebuia să se pronunţe asupra existenţei unor discriminări salariale injuste şi lipsite de o justificare obiectivă între magistraţii aflaţi în aceleaşi condiţii de vechime în funcţie şi muncă, doar pentru simplul motiv că unii au trecut la o tranşă de vechime în baza legii vechi şi alţii în baza legii noi.

5. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 iunie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a admis în principiu recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a acestuia.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât instanţa trebuie să lămurească dacă pârâtul are atribuţii prevăzute de lege care să-i permită să soluţioneze cererea formulată de reclamanţi, prin raportare, atât la dispoziţiile art. 19 şi 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, dar şi prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1997/2008.

Prin cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în faţa pârâtului CNCD, s-a solicitat să se constate că prevederile Legii nr. 285/2010 şi ale Legii nr. 284/2010, precum şi Normele de punere în aplicare a actelor normative menţionate au efecte discriminatorii în ceea ce priveşte veniturile magistraţilor, ulterior indicând în drept şi art. 18 şi 19 din O.G. nr. 137/2000, prin raportare la principiul nediscriminării.

Prin Hotărârea nr. 445 din 27.08.2014 pronunţată de pârât a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, cu motivarea că excede competenţelor acestei instituţii să soluţioneze cererea reclamanţilor.

Înalta Curte constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 19 din O.G. nr. 139/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare potrivit cărora: "În vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii: a) prevenirea faptelor de discriminare; b) medierea faptelor de discriminare; c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare; d) monitorizarea cazurilor de discriminare; e) acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării;"

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării."

Textele menţionate anterior reglementează competenţa organului administrativ care, în exercitarea atribuţiilor sale, se conformează principiului legalităţii, ceea ce înseamnă că CNCD este înfiinţat printr-o ordonanţă de guvern, funcţionează şi îşi exercită competenţele în conformitate cu O.G. nr. 137/2000, dar şi cu actele normative de rang superior care reglementează competenţele altor instituţii, cum ar fi instanţele de judecată şi Curtea Constituţională.

Instituţia pârâtă poate constata existenţa unei discriminări, pe orice criteriu, în temeiul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, numai în situaţia în care se invocă de reclamanţi restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice, în temeiul oricărui criteriu care ar duce la discriminare.

Aşadar, premisa de la care se porneşte în analizarea de către CNCD a unui caz de discriminare este aceea a existenţei unui drept recunoscut de lege în favoarea persoanei care pretinde că a fost discriminată, excluzând ipoteza în care s-ar invoca o discriminare ce izvorăşte dintr-un act normativ cu putere de lege.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 997/2008, publicată În Monitorul Oficial al României nr. 774/18.11.2008 prin care s-a statuat:

"(...) constată că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În considerentele deciziei pronunţate de instanţa de contencios constituţional s-a arătat că: "Astfel, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării."

În acest context, trebuie subliniat că pârâtul nu are competenţa să constate existenţa unei discriminări ce izvorăşte direct din lege, pentru că ar încălca separaţia puterilor în stat şi ar interfera cu competenţele legislativului, dar şi ale Curţii Constituţionale.

Urmează să fie înlăturate susţinerile formulate în întâmpinare de reclamanţi, deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, dacă discriminarea rezultă din dispoziţiile legale contestate, atunci Consiliul nu este competent material să se pronunţe, numai instanţa de judecată având această prerogativă, în condiţiile prevăzute de art. 5 C. proc. civ.

Şi în ceea ce priveşte competenţa materială a instanţei de judecată, trebuie menţionată Decizia CCR nr. 1325/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 872 din 23 decembrie 2008, în dispozitivul căreia s-a statuat: "(...) constată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În speţă, soluţia adoptată de CNCD este corectă din punct de vedere juridic prin raportare la obiectul cererii formulate de reclamanţi, fiind pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, precum şi în acord cu Decizia CCR nr. 997/2008.

Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond, că Hotărârea nr. 445 din 27 august 2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este legală şi nu există niciun motiv de nulitate care să afecteze actul administrativ emis de pârât, astfel încât motivele de recurs apar ca fiind întemeiate sub acest aspect.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul, să caseze sentinţa şi, rejudecând cauza, să respingă acţiunea în anulare a reclamanţilor, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinţei nr. 30/F-CONT din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL