Material liability for state treasury damages: jurisdictional conflict between labor courts and Court of Auditors
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, quashed the decisions of the Court of Auditors at both the collegiate and jurisdictional section levels, and remanded the case to the Mehedinți Labor Disputes Tribunal for competent resolution, effectively ruling against the State Forestry Administration's initial procedural posture but nullifying the lower courts' substantive findings. The dispute concerned a forestry officer's challenge to a financial liability decision imposing material damages for plantation losses, which was initially adjudicated by the Court of Auditors. The ICCJ held that the Court of Auditors lacked material jurisdiction because the damage assessment was not performed by the Court's own audit organs as required by Law No. 94/1992, but rather by internal state forest administration controls; consequently, the matter fell under the ordinary jurisdiction of labor courts under the Labor Code, rendering the Court of Auditors' rulings procedurally defective and void.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 din Legea nr. 94/1992, art. 313 C. proc. civ, art. 2 lit. b1) și art. 313 C. proc. civ, art. 70, 73 și urm. din Legea nr. 168/1999; Material liability for state treasury damages: jurisdictional conflict between labor courts and Court of Auditors: The dispute concerned a forestry officer's challenge to a financial liability decision imposing material damages for plantation losses, which was initially adjudicated by the Court of Auditors. The ICCJ held that the Court of Auditors lacked material jurisdiction because the damage assessment was not performed by the Court's own audit organs as required by Law No. 94/1992, but rather by internal state forest administration controls; consequently, the matter fell under the ordinary jurisdiction of labor courts under the Labor Code, rendering the Court of Auditors' rulings procedurally defective and void.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited to justify the quashing of the lower court decisions and the remittal of the case to the competent tribunal.
Substantive legal framework cited in conjunction with the civil procedure code to establish the court's authority over the appealed decision.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 13 din 19 februarie 2003, Colegiul jurisdicțional Mehedinți al Camerei de Conturi a admis în parte, contestația formulată de O.M., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Corcova și a menținut decizia de imputare nr. 2 din 6 februarie 2002, emisă în sarcina lui, de către Direcția Silvică Mehedinți, în limita sumei de 799.361 lei, reprezentând contravaloarea pagubelor constatate în plantațiile din gestiune.
Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 302 din 9 mai 2003, a respins ca nefondat, recursul jurisdicțional declarat în cauză, de către Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți.
Recurenta a cerut casarea deciziei atacate și a sentinței pronunțată de Colegiul jurisdicțional și în fond, respingerea contestației formulată de O.M., ca neîntemeiată.
Recursul este admisibil, dar nu pentru considerentele invocate de recurentă, ci pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
Așa cum deja s-a arătat, obiectul contestației introduse de O.M., pădurar la Ocolul Silvic Corcova, județul Mehedinți, îl constituie decizia de imputare nr. 2 din 6 iunie 2002, emisă în sarcina lui, de către conducerea Direcției Silvice Mehedinți, pentru recuperarea unei pagube în valoare de 5.788.838 lei, constatate în gestiune.
Angajarea răspunderii materiale a contestatorului s-a făcut ca urmare a unor constatări efectuate de organele de control ale ocolului silvic, consemnate în referatul înregistrat sub nr. 114 din 16 ianuarie 2002.
În cuprinsul deciziei de imputare au fost menționate dispozițiile art. 102, 105, 107 și 108 C. muncii, atunci în vigoare.
Rezultă, așadar, că pretinsul prejudiciu produs în patrimoniul Ocolului Silvic Corcova, nu a fost stabilit ca urmare a controlului efectuat de organele Curții de Conturi, în condițiile art. 18 din Legea nr. 94/1992, modificată.
În consecință, s-a apreciat greșit că, Colegiul jurisdicțional Mehedinți este competent să soluționeze, în primă instanță, contestația, conform art. 41 din aceeași lege.
La rândul său, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a nesocotit dispozițiile legale privitoare la competența materială, atunci când prin decizia recurată s-a pronunțat asupra recursului jurisdicțional și a menținut sentința nr. 13 din 19 februarie 2003.
Ținând seama de aceste considerente, urmează a se admite recursul și a se dispune casarea ambelor hotărâri pronunțate de organele Curții de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă, spre competentă soluționare, la Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă.
Văzând și prevederile art. 2 lit. b1) și art. 313 C. proc. civ., cu referire la art. 70, 73 și urm. din Legea nr. 168/1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Mehedinți împotriva deciziei nr. 302 din 9 mai 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.
Casează hotărârea atacată și sentința nr. 13 din 19 februarie 2003 a Colegiului jurisdicțional Mehedinți și trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.