Jurisdiction over military disciplinary sanctions: applicability of administrative contentious law and competence of appellate courts for central authority acts

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 41/2018 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. Câmpia Turzii, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministrul Apărării Naţionale, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa nr. 532/2018 din 9 iulie 2018, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecarea pricinii şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Prin acţiunea formulată, reclamantul, având calitatea de cadru militar, a solicitat instanţei să dispună anularea Hotărârii Consiliului de judecată al B. Câmpia Turzii nr. A 4936 din 23 iunie 2017, Hotărârii Consiliului de judecată pentru soluţionarea recursului al B. Câmpia Turzii nr. A 5281/11.07.2017, Raportului Ministrului Apărării Naţionale - Statul Major General cu nr. P/S 8101/2017 din 4 august 2017, Raportului Ministrului Apărării Naţionale - Statul Major General cu nr. P/S 8770/2017 din 10 august 2017, precum şi anularea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 995 din 10 august 2017, Secret de serviciu (a se vedea în acest sens, dosar Curţii de Apel Alba Iulia).

Tribunalul Sibiu a reţinut în mod corect, în opinia Înaltei Curţi, faptul că raporturile de serviciu ale cadrelor militare sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi nu de Legea nr. 53/2003 - C. muncii, astfel că litigiul de faţă, ce vizează legalitatea aplicării sancţiunii disciplinare a reclamantului în exercitarea funcţiei militare, având o reglementare specială, este de competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

În acord cu doctrina juridică de specialitate, cadrele militare în activitate nu sunt salariaţi, acestora nu li se aplică C. muncii şi celelalte dispoziţii care alcătuiesc legislaţia muncii, ci drepturile şi obligaţiile acestora sunt prevăzute prin acte normative speciale. Aşadar, prevederile C. muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfăşoară exclusiv sub incidenţa statutului care reglementează drepturile şi obligaţiile cadrelor militare.

Nu le sunt aplicabile militarilor nici dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ceea ce ar fi atras competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.

Totodată, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 34 din Legea nr. 80/1995, sancţiunile disciplinare se aplică potrivit regulamentelor militare. Prin urmare, sunt excluse dispoziţiile speciale ale Legii nr. 188/1999 cu privire la acest aspect.

Aceasta interpretare este conformă soluţiei de unificare a jurisprudenţei adoptate în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 25 februarie 2008, conform căreia "Având în vedere prevederile art. 6 din Legea nr. 80/1995, precum şi faptul că ofiţerii, maiştri militari şi subofiţerii sunt persoane învestite cu exerciţiul autorităţii publice, litigiile având ca obiect sancţiunile disciplinare ele acestora se soluţionează de instanţa de contencios administrativ. Gradul instanţei de contencios administrativ (tribunale sau curţi de apel) se stabileşte potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu emitentul actului contestat".

Sunt pertinente în cauză şi dispoziţiile Ordinului MApN nr. 64 din 10 iunie 2013 de aprobare a Regulamentului disciplinei militare, în vigoare la data evenimentelor, care stabilesc exact procedura de sancţionare disciplinară a militarilor, dar şi modalitatea de contestare a acestor decizii, la organele superioare, dar şi în faţa instanţei de judecată. Conform art. 80 alin. (4) din Regulament:

"Decizia prevăzută la alin. (2) poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă, cu respectarea prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Expresia "cu respectarea prevederilor" include obligativitatea respectării normelor de competenţă, aşa cum sunt ele stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004. În absenţa unei distincţii făcute chiar de legiuitor, această normă nu ar putea fi interpretată restrictiv, în sensul că o asemenea trimitere ar avea în vedere alte norme procedurale, fără a include şi aspectul competenţei materiale.

Dispoziţiile speciale expuse anterior (regulamentul de disciplină militară) nu fac nicio trimitere la statutul funcţionarului public, ci la Legea nr. 554/2004, atunci când instituie calea legală de acces în faţa instanţei, exprimând intenţia legiuitorului de a scoate din sfera de aplicare a legii privind statutul funcţionarilor publici, cadrele militare, inclusiv cu privire la competenţa materială de soluţionare a litigiilor.

În cauză, nefiind vorba de un raport de serviciu al unui funcţionar public, în sensul prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, devin aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).

Potrivit art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. "curţile de apel judecă în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale", iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ stabileşte în sarcina secţiilor de contencios administrativ ale curţilor de apel competenţa de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale.

La redactarea acestui text s-a avut în vedere caracterul complex al litigiilor de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a cauzelor de acest gen aparţinând secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a curţii de apel, în funcţie de rangul emitentului actului de control contestat (autoritate publică locală sau autoritate publică centrală).

Cum în speţă, Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 995 din 10 august 2017, dedus judecăţii, prin care a fost menţinută sancţiunea disciplinară, a fost emis de Ministerul Apărării Naţionale, în baza Raportului cu nr. x din 4 august 2017 atacat şi respectiv a Raportului cu nr. x din 10 august 2017, contestat, ambele emise de către Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major Central, toţi emitenţi cu rang de autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Alba Iulia, prin aplicarea criteriului rangului autorităţii emitente avut în vedere de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aşa cum în mod corect a observat Tribunalul Sibiu, este adevărat că reclamantul a mai solicitat şi anularea unor acte administrative emise de B. Câmpia Turzii, ce nu intră sub incidenţa art. 10 alin. (1) teza primă din Legea nr. 554/2004, însă competenţa de soluţionare a cererilor principale, de anulare a actelor administrative emise de o autoritate publică centrală, atrage o prorogare de competenţă, instituită de legiuitor prin prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., în favoarea instanţei de grad mai înalt, în speţă Curtea de Apel Alba Iulia.

Faţă de considerentele expuse anterior şi având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, este de observat faptul că actele în baza cărora reclamantului i s-a aplicat sancţiunea disciplinară reprezintă manifestări unilaterale şi exprese de voinţă ale unor autorităţi publice centrale şi întrunesc trăsăturile unor acte administrative.

În concluzie, faţă de textele legale citate şi având în vedere că organele emitente sunt autorităţi publice centrale, litigiul este de competenţa Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii B. Câmpia Turzii, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministrul Apărării Naţionale în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL