Prisoner's civil claims against penitentiary authorities referred to lower court for lack of jurisdiction

Asupra cererii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul de dosar x/2018, persoana condamnată A. a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva instituţiilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Penitenciarului Bucureşti Rahova şi Penitenciarului Bucureşti Jilava, pe care le acuză de abuz de putere, privare de libertate, tortură, viol, rele tratamente şi falsuri în acte.

Prin încheierea din 17 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018, reţinând că până la data de 9 aprilie 2018 - termenul de complinire a lipsurilor - petentul nu a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ. şi anulând cererea.

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 19 iunie 2018, petentul a criticat faptul că în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa din Camera de Consiliu din data de 17 aprilie 2018, i-au fost încălcate drepturi legale, constituţionale, prin faptul că i-a fost anulată ilegal şi abuziv cererea de chemare în judecată, dl. judecător fiind incompatibil.

Petentul a arătat că pentru aceste motive se constituie parte civilă şi solicită Înaltei Curţi daune materiale şi morale, precum şi repunerea dosarului în lucru.

Examinând cererea formulată, Înalta Curte o califică drept cerere de reexaminare a încheierii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17 aprilie 2018, în dosarul nr. x/2018 şi constată că nu este competentă să o soluţioneze.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a învederat că înţelege să depună plângere, în temeiul dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de măsurile dispuse de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de judecată învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2018, în şedinţa de judecată din Camera de consiliu din data de 17 aprilie 2018.

Prin încheierea din 17 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a anulat cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2018, reţinând că până la data de 9 aprilie 2018 - termenul de complinire a lipsurilor - petentul nu a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ. şi anulând cererea.

În dispozitivul încheierii s-a menţionat:

"Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii reclamantului".

Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. civ.:

"(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competenţa sa şi dacă aceasta îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194 - 197.

(2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare.

(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194 - 197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(4) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (3), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(5) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(6) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(7) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3).

(8) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit."

Prin urmare, aceste dispoziţii reglementează procedura aplicabilă cererilor de chemare în judecată adresate instanţelor judecătoreşti.

Astfel, încheierea pronunţată la data de 17 aprilie 2018 reprezintă o hotărâre pronunţată în procedura de regularizare a unei cereri de chemare în judecată, care poate face obiectul căii de atac a reexaminării prevăzute de art. 200 alin. (5) C. proc. civ.

Această cale de atac urmează a fi soluţionată de către un alt complet al instanţei respective, în speţă al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă să soluţioneze cererea formulată de petent.

Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că nu este competentă material să soluţioneze cererea formulată de petentul A. şi pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, petentul A. a formulat o cerere de chemare în judecată întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că:

"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim".

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Astfel, în raport de conţinutul său, şi de temeiul de drept invocat de către petent, cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată prin dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Potrivit dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ.:

"Tribunalele judecă:

1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;

3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor."

Astfel, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, cu excepţia celor date prin lege în competenţa sa.

Or, în raport dispoziţiile legale anterior menţionate, care cuprind norme de competenţă de ordine publică, precum şi în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze cauza de faţă, competenţa aparţinând tribunalului.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 97, art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 132 C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cererea formulată de petent spre soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cererea formulată de petentul A. la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL