Judicial detailment duration limit challenged; case remanded to appellate court for lack of supreme court jurisdiction

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii de principiu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1050/2017, ca nelegală şi netemeinică, în ceea ce priveşte pct. 2 din dispozitiv, potrivit căruia: "Detaşările ulterioare datei prezentei hotărâri pot fi dispuse şi prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depăşească termenul legal de 6 ani"

- suspendarea aplicării punctului 2 din dispozitivul Hotărârii de principiu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1050/2017, potrivit căruia: "Detaşările ulterioare datei prezentei hotărâri pot fi dispuse şi prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depăşească termenul legal de 6 ani".

- repunerea în termen, în conformitate cu disp. art. 186 din C. proc. civ., cu privire la formularea contestaţiei împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 1050/2017 în termen de 15 zile, aşa cum este prevăzut la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată.

În motivarea cererii formulate, reclamantul a arătat, în esenţă, că, urmare cererii de contribuţii nr. x/2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a înaintat candidatura reclamantului la Serviciul de Acţiune Externă a Uniunii Europene - Capacitatea Civilă de Planificare şi Conducere, iar, urmare procesului de selecţie, reclamantul a obţinut postul de Instituţional Adviser (SOM-024) în cadrul misiunii B., aflat în localitatea Mogadishu, Republica Federală Somalia.

În baza Hotărârii secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nr. 528 din 4 iulie 2017 reclamantul a fost detaşat în cadrul misiunii menţionate pe o perioadă de un an, de la 23 iulie 2017 până la 22 iulie 2018.

Pe data de 5 aprilie 2018 Serviciul de Acţiune Externă a Uniunii Europene - Capacitatea Civilă de Planificare şi Conducere a solicitat autorităţilor române prelungirea misiunii reclamantului (în înscrisuri, cu titlul: "RO - Extension Request Letter 05042018 for B.", depus la dosarul cauzei în probaţiune traducerea acestuia).

La data de 12 aprilie 2018 conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acordat aviz pozitiv solicitării de prelungire a misiunii dlui procuror A., considerând-o oportună, şi a trimis solicitarea la C.S.M., urmând ca secţia pentru procurori a C.S.M. să se pronunţe cu privire la prelungirea detaşării în baza art. 58 din Legea nr. 303/2004.

În plus, la data de 18 aprilie 2018, pe cale oficială, prin intermediul EEAS - CPCC şi Ministerul Afacerilor Externe, misiunea B. a transmis C.S.M. o scrisoare în care a subliniat şi argumentat mai pe larg oportunitatea, necesitatea, urgenţa şi importanţa prelungirii detaşării, arătând că reclamantul este apreciat în misiune, desfăşoară activităţi importante pentru implementarea mandatului misiunii, precum şi că activităţile sale de consultanţă în sfera mai largă a consolidării sistemului judiciar din Republica Federală Somalia reprezintă un avantaj pentru misiune în relaţiile sale cu interlocutorii din sfera sistemului judiciar al Republicii Federale Somalia întrucât reclamantul are calitatea de procuror. Se subliniază şi faptul că misiunea trece printr-o perioadă mai dificilă din punctul de vedere al recrutării de personal calificat, precum şi că vechimea, experienţa şi cunoştinţele reclamantului ar fi greu de compensat şi înlocuit în eventualitatea în care nu s-ar acorda o prelungire a detaşării.

La data de 25 aprilie 2018 secţia pentru procurori a C.S.M. a dispus respingerea cererii de prelungire a detaşării reclamantului, iar la data de 9 mai 2018 a publicat pe pagina de internet a CSM hotărârea motivată.

În motivarea Hotărârii nr. 212/2018 a secţiei pentru procurori, se invocă dispoziţiile Hotărârii de principiu a Plenului CSM nr. 1050/2017 cu privire la a cărei existenţă reclamantul a aflat de abia la data de 1 mai 2018, în condiţiile în care se află la post în misiune în afara ţării, pe un alt continent, în zonă de risc înalt, respectiv în Somalia.

Subliniază contestatorul că Hotărârea nr. 212/2018 a secţiei pentru procurori se întemeiază şi pe dispoziţiile Hotărârii nr. 1050/2017 a Plenului CSM, nelegală şi netemeinică prin faptul că adaugă la lege, şi anume la dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 303/2004.

În opinia contestatorului, exercitarea dreptului de apreciere cu privire la durata maximă cumulată a detaşărilor pe parcursul carierei unui magistrat şi emiterea unei hotărâri care limitează la şase ani durata totală a detaşărilor pe întreg parcursul carierei unui magistrat reprezintă un exces de putere prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege, prin subrogarea în atribuţiile legiuitorului şi prin încălcarea dispoziţiilor art. 58 din Legea nr. 303/2004 republicată, art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004 republicată.

Subliniază contestatorul că Hotărârea nr. 212/2018 a secţiei pentru procurori şi Hotărârea nr. 1050/2017 a Plenului CSM, aşa cum a fost interpretată în emiterea Hotărârii nr. 212/2017 a secţiei pentru procurori, produc efecte asupra unor situaţii juridice - detaşări ale reclamantului - din trecut (anii 2006 - 2008).

Subliniază contestatorul că cele două hotărâri nu trec nici examenul de echitate, că interesul său este actual, legitim, personal şi subzistă în condiţiile în care este interesat să fie detaşat şi în viitor, însă dispoziţiile Hotărârii nr. 1050/2017 a Plenului CSM restricţionează acest lucru.

Solicită repunerea în termen, arătând că nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul Hotărârii nr. 1050/2017, întrucât s-a aflat şi se află într-o situaţie de forţă majoră determinată de caracteristicile misiunii şi de zona de conflict în care se află.

Prin întâmpinarea formulată, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat, în principal, excepţia necompetenţei materiale, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, motivată de faptul că actul contestat nu vizează cariera judecătorilor şi procurorilor, iar potrivit art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 131 şi art. 132 din Noul C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază, în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2017, că nu are competenţa soluţionării cererii formulate, în primă instanţă şi urmează să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Din cuprinsul actului administrativ a cărui anulare s-a cerut reiese că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a emis o hotărâre prin care a interpretat dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 24 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, adoptând astfel o hotărâre de principiu cu privire la durata detaşării unui magistrat, desfiinţarea actului administrativ prin care s-a dispus detaşarea, situaţia magistraţilor detaşaţi ce ocupă o funcţie de conducere în cadrul aparatului propriu al Consiliului şi calitatea de a solicita încetarea detaşării magistraţilor din cadrul aparatului propriu.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7), coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la publicare sau comunicare.

Conform dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea magistraţilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia, ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale.

Alin. (2) al art. 58 stabileşte că durata detaşării este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani, iar detaşarea se prelungeşte o singură dată pentru o durată de până la 3 ani, în condiţiile prevăzute la alin. (1).

Delegarea, detaşarea şi transferul judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate de Legea nr. 303/2004 în Titlul II - cariera judecătorilor şi procurorilor, la Capitolul VI.

O hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii dobândeşte natura juridică a unui act administrativ ce priveşte cariera judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Cu alte cuvinte, numai hotărârea Plenului care dispune asupra detaşării unui anumit judecător/procuror, la solicitarea instituţiilor enumerate şi cu acordul scris al persoanei în cauză, are natura juridică a unei hotărâri ce priveşte cariera acestora şi poate fi contestată direct la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, prin hotărârea contestată în prezentul dosar, intimatul a interpretat, în principal, dispoziţiile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu privire la durata detaşării şi prelungirea termenului.

Astfel, intimatul s-a preocupat, în cuprinsul hotărârii atacate, de aspecte de principiu ce vizează condiţiile detaşării magistraţilor, desfiinţarea unor asemenea acte, situaţia magistraţilor ce ocupă o funcţie de conducere în cadrul aparatului propriu şi calitatea de a solicita încetarea detaşării acestora.

Hotărârea atacată nu vizează cererea de detaşare sau de încetare a detaşării unui anumit magistrat şi care este formulată de instituţiile anume înscrise la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, sau de însuşi magistratul în cauză, când este vorba de încetarea detaşării anterior duratei pentru care aceasta a fost dispusă.

Intimatul, în cuprinsul hotărârii atacate, şi-a exprimat o opinie rezultată din interpretarea dispoziţiilor legale, în legătură cu natura termenului maxim de 6 ani pentru care se poate dispune detaşarea, aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ, situaţia magistraţilor detaşaţi la Consiliu şi persoana care poate cere încetarea detaşării acestora, astfel că dispoziţiile art. 29 alin. (7), coroborat cu art. 29 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, nu sunt incidente cauzei, fiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

În raport de conţinutul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, cererea dedusă judecăţii în prezenta cauză nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată prin dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Astfel, din textul legal sus citat rezultă că instanţa supremă nu poate fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

De asemenea, în materie civilă, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că:

"Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel."

Or, în raport dispoziţiile legale anterior menţionate, care cuprind norme de competenţă de ordine publică, precum şi în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de calitatea pârâtului, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze cauza de faţă, competenţa aparţinând secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Înalta Curte constată că, în speţă, sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cererii, sunt incidente dispoziţiile generale cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu cele speciale din art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, astfel încât, prin raportare la calitatea de autoritate publică centrală a Consiliului Superior al Magistraturii, competenţa aparţine Curţii de apel.

Fiind contestat un act emis de o autoritate publică centrală şi ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în cauză competenţa de soluţionare în primă instanţă revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

Totodată, la pronunţarea acestei soluţii de declinare, Înalta Curte a avut în vedere Decizia nr. 1568 din 19 aprilie 2018, pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2017. Prin respectiva decizie s-a dispus declinarea către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a competenţei de soluţionare a cererii formulate de Asociaţia Magistraţilor din România, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 1050 din 12 octombrie 2017. Înalta Curte apreciază că pentru buna administrare a justiţiei este util ca prezenta cauză să fie soluţionată de către aceeaşi instanţă.

Pentru considerentele expuse anterior, faţă de obiectul cererii reclamantului şi având în vedere că pârâtul are calitatea de autoritate publică centrală, ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., raportat la art. 96 pct. 1 din acelaşi cod şi coroborat cu art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În faţa instanţei competente urmează a fi puse în discuţie şi analizate toate celelalte cereri şi excepţii invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv de către reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Trimite contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1050 din 12 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CL