Public budget funding suspension: Cassation appeal dismissed, order compelling ministry to resume tax revenue transfers upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul U.A.T. Judeţul Caraş-Severin a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Ministerul Finanţelor Publice, ridicarea popririi conturilor Consiliului Judeţean Caraş-Severin, susţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 din C. proc. civ.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2738 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2017, au fost respinse ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii cererii şi lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, invocate de acest pârât prin întâmpinare; a fost admisă cererea privind emiterea ordonanţei preşedinţiale şi a fost obligat Ministerului Finanţelor Publice să alimenteze conturile bugetului local al U.A.T. Judeţul Caraş-Severin atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, până la soluţionarea definitivă a acţiunii ce face obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Recurentul a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Se arată subsumat acestui motiv faptul că legiuitorul, prin art. 10 indice 1 din O.U.G. nr. 28/2013, a stabilit conduita Ministerului Finanţelor Publice, iar instanţa de fond a statuat contrar celor stabilite de legiuitor, obligându-l la operaţiuni administrative contrare celor impuse de lege.

Recurentul a mai invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Se arată că judecătorul fondului a încălcat regulile din C. proc. civ. referitoare la deliberarea şi pronunţarea hotărârii (art. 395, art. 398, art. 401 - art. 403, art. 405 din C. proc. civ.) şi deşi avea obligaţia să delibereze în secret, după închiderea dezbaterilor, s-a pronunţat imediat după închiderea dezbaterilor în cauză, înainte de terminarea şedinţei de judecată. Astfel, instanţa de fond nu a asigurat secretul deliberării, aceasta fiind făcută în prezenţa părţilor care au pus concluzii în cauză şi a nesocotit dispoziţiile legale care instituie obligaţia întocmirii minutei, după ce a fost luată hotărârea. Cu alte cuvinte, minuta, trebuie să existe anterior aducerii soluţiei la cunoştinţa părţilor. Indiferent de momentul la care a fost scrisă minuta (anterior şedinţei de judecată, în timpul acesteia sau după terminarea şedinţei de judecată), hotărârea judecătorească este lovită de nulitate.

Recurentul a mai invocat motivul de casare prev. de ar. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că apărările MFP au fost ignorate de instanţa de fond, lipsind hotărârea de indicarea elementelor care atrag criticile şi în raport de care trebuie să fie formulat recursul. Instanţa de fond s-a pronunţat în sensul obligării autorităţii pârâte la o operaţiune administrativă, soluţie care nu reprezintă nici măcar o însuşire a pretenţiilor reclamantei.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii ordonanţei preşedinţiale în material contenciosului administrativ. O cerere de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ cât timp, prin disp. art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a fost reglementată o procedură specială pentru suspendarea executării actului administrativ. Prin cererea cu care a fost învestită instanţa, se solicită ridicarea popririi instituite ca urmare a solicitării MDRAP transmisă prin adresa nr. x/19.08.2016 pentru notificarea nr. x/22.04.2017 şi adresa nr. x/19.08.2016 pentru notificarea nr. x/06.05.2016, invocând în drept prev. art. 997, art. 111 raportat la art. 131, art. 194 şi urm. din C. proc. civ.. Atât din argumentarea în fapt a cererii, cât şi din motivarea în drept, nu rezultă faptul că reclamanta a înţeles să formuleze o cerere de suspendare a acestor notificări în temeiul Legii contenciosului administrativ. De asemenea, nici instanţa, în virtutea rolului activ, nu a pus în discuţie o eventuală recalificare a acţiunii.

Cele două notificări sunt acte administrative, iar măsura suspendării executării acestora putea fi solicitată şi dispusă în temeiul art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, norme derogatorii de la dreptul comun în materie reprezentat de C. proc. civ.. se au în vedere şi disp. art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora în litigiile de contencios administrativ nu îşi găsesc aplicarea dispoziţiile ce sunt incompatibile cu reglementarea din Legea nr. 554/2004, printre care şi cele referitoare la ordonanţa preşedinţială.

Cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a MFP, se arată că măsurile solicitate de MDRAP au fost puse în aplicare de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Mai mult, având în vedere disp. art. 10 indice 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2013, singura entitate care poate solicita încetarea restricţiilor este MDRAP (actualmente MDRAPFE). De altfel, chiar reclamanta a pus concluzii de admitere a excepţiei, considerând că nu trebuie să se judece cu MFP. Calitatea de pârât trebuie să o aibă autoritatea publică cu privire la care reclamanta consideră că a vătămat-o într-un drept al său sau într-un interes legitim. Or, notificările au fost emise de MDRAP.

Pe de altă parte, nu se află în situaţia unei executări silite din partea MFP, ci în cea a respectării dispoziţiilor imperative ale art. 10 indice 1 din O.U.G. nr. 28/2013 conform cărora, la solicitarea MDRAP, în condiţiile alin. (2), MFP procedează la sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare. Adresa nr. x/24.08.2016 nu constituie somaţie sau adresă de înfiinţare a popririi ca şi acte de executare silită în înţelesul C. proc. civ. şi nici din perspectiva C. proc. fisc.

Se mai arată că cererea de ordonanţă preşedinţială este, în subsidiar, neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 997 din C. proc. civ.. Astfel, urgenţa nu este dovedită; reclamanta nu se află în situaţia păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, nu se poate pune în discuţie prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara şi nu se află nici în situaţia de a înlătura piedicile ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

1.4. Întâmpinările

1.4.1. Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Caraş-Severin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat, anularea acestuia pentru lipsa semnăturii, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Termenul de recurs a început să curgă la data pronunţării sentinţei în şedinţă publică (29.06.2017) şi s-a împlinit la 3.07.2017 ora 24:00, pârâta depunând recursul la data de 05.07.2017.

În subsidiar, a invocat lipsa semnăturii olografe a recursului, nefiind cert cine a semnat cererea de recurs (ministrul finanţelor publice sau persoana împuternicită să semneze olograf în numele şi pentru ministrul finanţelor publice).

Cu privire la admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială, s-a arătat că în prezenta cauză nu se solicită suspendarea executării unui act administrativ, ci a măsurii dispuse de MFP.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, s-a arătat că MFP are competenţa de a sista alimentarea cu cote defalcate din impozitul pe venit şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, precum şi de a dispune încetarea vremelnic a acestei restricţii, iar nu MDRAP.

Cu privire la motivele de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 din C. proc. civ., s-a arătat că sunt nefondate; sistarea alimentării cu fonduri nu are suport legal, cât timp notificările au fost anulate prin sentinţă nedefinitivă; afirmaţiile recurentului cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii sunt contrazise de prev. art. 999 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reţinută motivarea străină sau contradictorie.

Pe fond, s-a arătat că în mod corect a reţinut prima instanţă îndeplinirea condiţiilor ordonanţei preşedinţiale.

În drept, au fost invocate prev. art. 205 din C. proc. civ.

1.4.2. Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă în material contenciosului administrativ.

1.5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul MFP a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii ca nefondată, arătând că ultima zi de depunere a recursului ar fi fost 5.07.2017, dar recurentul a depus recursul prin poştă la data de 4.07.2017.

Cu privire la excepţia lipsei semnăturii olografe de pe recurs, s-a arătat că cererea de recurs a fost semnată olograf de directorul general adjunct al Direcţiei Generale Juridice pentru Directorul general al Direcţiei Generale Juridice; din modul de formulare a excepţiei, ar reieşi că se invocă, de fapt, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

2. Procedura de soluţionare a recursurilor

În şedinţa publică din data de 30.10.2018, intimata-reclamantă a arătat că nu mai insistă în susţinerea excepţiei tardivităţii recursului şi excepţia lipsei semnăturii olografe a recursului.

3. Analiza motivelor de casare invocate de recurent

3.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., referitor la susţinerea că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Înalta Curte constată că motivul de casare reglementat la pct. 4 al art. 488 din C. proc. civ. presupune ca instanţa, soluţionând cauza, să îşi aroge atribuţii specifice puterii executive sau puterii legiuitoare; or, în cauza de faţă, nu este regăsită ipoteza de mai sus, instanţa soluţionând cauza cu respectarea atribuţiilor puterii judecătoreşti; cât timp pârâta avea ca atribuţii acţiunea de a sista plăţile în anumite situaţii, obligarea acesteia la acţiunea de a alimenta aceleaşi conturi se încadrează în limitele de soluţionare a unei cereri de chemare în judecată, neconstituind legiferare sau încălcare a atribuţiilor puterii legiuitoare sau executive.

3.2. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitor la susţinerea că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În esenţă, se invocă nulitatea hotărârii, ca urmare a împrejurării că judecătorul a pronunţat în şedinţă publică soluţia dată cererii de chemare în judecată, imediat după închiderea dezbaterilor, fără a suspenda şedinţa de judecată în vederea deliberării sau scrierii minutei.

Înalta Curte constată că prevederile art. 395 din C. proc. civ. referitoare la retragerea completului pentru a delibera impune ca posibilitate pentru completul de judecată existenţa unui anumit interval de timp între închiderea dezbaterilor şi pronunţarea hotărârii; cu toate acestea, nimic nu interzice judecătorilor/judecătorului să pronunţe de îndată soluţia, în măsura în care convingerea sa este formată, nefiind obligatorie existenţa acestui interval de timp. Cu atât mai mult, în cazul unui complet format dintr-un singur judecător, deliberarea ca atare reprezintă un proces interiorizat, care nu necesită o retragere într-un anumit spaţiu pentru a se desfăşura, iar durata ca timp a formării convingerii judecătorului nu poate fi, în nicio situaţie, absolutizată sau standardizată. Astfel, simplul fapt că judecătorul fondului a înţeles să pronunţe soluţia dată în cauză imediat după închiderea dezbaterilor nu reprezintă o încălcare a vreunei norme de procedură, cu atât mai puţin a secretului deliberării; ceea ce a fost adus la cunoştinţa părţilor a fost rezultatul deliberării, iar nu procesul de deliberare ca atare.

Recurentul a mai invocat faptul că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile legale care instituie obligaţia întocmirii minutei, după ce a fost luată hotărârea. Cu alte cuvinte, minuta trebuie să existe anterior aducerii soluţiei la cunoştinţa părţilor. Indiferent de momentul la care a fost scrisă minuta (anterior şedinţei de judecată, în timpul acesteia sau după terminarea şedinţei de judecată), hotărârea judecătorească este lovită de nulitate.

Cu privire la acest aspect, se constată că ceea ce se reproşează este împrejurarea că judecătorul cauzei a redactat draftul minutei fie înainte de a intra în şedinţă, fie în timpul şedinţei, fie ulterior şedinţei de judecată, iar niciuna din aceste ipoteze nu reprezintă cursul firesc al etapelor întocmirii actelor de procedură aşa cum sunt reglementate de C. proc. civ. (scrierea minutei; pronunţarea acesteia prin lecturare în şedinţă publică).

Înalta Curte constată că momentul redactării minutei nu constituie motiv de nulitate absolută expresă, ci doar de nulitate virtuală condiţionată de dovedirea unei vătămări. Or, în măsura în care nu se invocă şi neconcordanţe între ceea ce a fost pronunţat în şedinţă publică şi ceea ce se află consemnat la dosar sau lipsa totală a minutei sau a semnăturii judecătorului de pe minută, recurentul nu a dovedit nicio vătămare procesuală care să decurgă din modalitatea în care a procedat prima instanţa, modalitate prin care s-a asigurat certitudinea momentului de la care a început să curgă termenul de exercitare a căii de atac a recursului. Ca urmare, nefiind dovedită nicio vătămare, Înalta Curte va respinge ca nefondat şi acest motiv de casare.

3.3. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitor la nemotivarea sentinţei

Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, instanţa de fond a analizat şi a răspuns argumentelor esenţiale expuse de părţi în susţinerea poziţiei lor procesuale şi a prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluţia dată. Împrejurarea că instanţa nu s-ar fi aplecat asupra tuturor subargumentelor invocate de recurenta-pârâtă nu duce la concluzia nemotivării, cât timp instanţa este obligată să analizeze argumentele esenţiale, de natură să tranşeze soluţia în cauză.

În subsidiar, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea sau motivarea contradictorie nu pot fi reţinute raportat la sentinţa atacată. Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

3.4. În ceea ce priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la aplicarea greşită a legii

3.4.1. În ceea ce priveşte criticile legate de greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanţă faptul că nu se poate reţine inadmisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială în cauza dedusă judecăţii.

Dincolo de aspectul că în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a statuat, cu caracter unitar, împrejurarea că numai în situaţia în care cererea de suspendare priveşte un act administrativ, ordonanţa preşedinţială devine inadmisibilă, în cauza de faţă cererea are ca obiect obligarea la îndeplinirea unei operaţiuni administrative, petit ce nu poate fi asociat cu cel al suspendării unor acte administrative.

Chiar dacă operaţiunea administrativă ce se cere a fi îndeplinită prin cererea de ordonanţă preşedinţială de faţă este strâns legată de cele două notificări, nu se poate răsfrânge asupra acesteia o inadmisibilitate decurgând din natura celor două notificări de acte administrative. Întrucât în prezenta cauză nu se solicită suspendarea executării unui act administrativ, respectiv a notificărilor nr. x/22.04.2016 şi nr. x/06.05.2016, ci a măsurii dispuse de M.F.P., la solicitarea scrisă a M.D.R.A.P.F.E. în temeiul dispoziţiilor art. 10 indice 1 din O.U.G. nr. 28/2013, excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât era nefondată.

Nu se poate susţine nici împrejurarea că instanţa ar fi trebuit să recalifice obiectul acţiunii, câtă vreme voinţa clar exprimată a reclamantei a fost aceea de a se dispune ridicarea popririi, iar nu suspendarea notificărilor, calificarea neputând opera în pofida voinţei clar exprimate a părţii.

Cum în mod corect a subliniat prima instanţă, suspendarea vremelnică a acestei măsuri nu se confundă cu suspendarea executării unui act administrativ, astfel că cererea reclamantului nu se încadrează în tipologia celor prevăzute la art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004, fiind nefondată critica recurentului referitoare la greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii.

3.4.2. În ceea ce priveşte criticile legate de invocarea greşitei respingeri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MFP

Înalta Curte apreciază că pentru soluţionarea acestui motiv de recurs sunt relevante prevederile art. 10 indice 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, potrivit cărora Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice solicită în scris Ministerului Finanţelor Publice sistarea alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alin. (3) prevede că, după recuperarea sumelor de la beneficiari, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice comunică în scris Ministerului Finanţelor Publice, care dispune încetarea restricţiilor prevăzute la alin. (2).

Ca urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că autoritatea publică care are competenţa de a sista alimentarea, precum şi de a dispune încetarea acestei sistări este Ministerul Finanţelor Publice, iar nu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, cum greşit se susţine prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte susţinerea din recurs, în sensul că măsurile solicitate de MDRAP au fost puse în aplicare în fapt de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, iar nu de MFP, este lipsit de relevanţă sub aspectul stabilirii calităţii procesuale pasive, cât timp legiuitorul, prin textul mai sus invocat, a stabilit în sarcina MFP îndeplinirea operaţiunilor materiale de sistare sau de ridicare a restricţiei; îndeplinirea în fapt a atribuţiei prin structura teritorială a MFP reprezintă un aspect colateral, nerelevant din punct de vedere al calităţii procesuale pasive care este indicată chiar de legiuitor. În consecinţă, şi acest motiv de recurs este nefondat.

3.4.3. Cu privire la criticile referitoare la soluţia pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială

În esenţă, s-a susţinut că nu este îndeplinită condiţia urgenţei; se constată că recurentul nu a contestat decât una dintre condiţiile admiterii unei cereri de ordonanţă preşedinţială, nefiind formulate expres motive de recurs cu privire la condiţia vremelniciei şi cea a neprejudecării fondului. Astfel, aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat, fiind considerate ca îndeplinite aceste două condiţii.

În ceea ce priveşte urgenţa, se indică faptul că reclamanta nu se află în niciuna din ipotezele reglementate de art. 997 din C. proc. civ. (reclamanta nu se află în situaţia păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, nu se poate pune în discuţie prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara şi nu se află nici în situaţia de a înlătura piedicile ce s-ar ivi cu prilejul unei executări).

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că această condiţie este îndeplinită, întrucât în prezent bugetul local al Judeţului Caraş-Severin nu este alimentat cu cote defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, atunci când acestea nu pot fi asigurate din venituri proprii, restricţie ce a fost instituită din luna septembrie 2016, iar această măsură este în mod evident de natură a perturba grav activitatea instituţiilor publice subordonate Consiliului judeţean, precum şi, în mod direct, viaţa şi siguranţa comunităţii locale.

În acest sens, prima instanţă a reţinut că în subordonarea reclamantului se află 18 instituţii publice, care beneficiază de alocaţii bugetare în completarea sumelor repartizate cu destinaţie de la bugetul de stat, iar sistarea decontărilor pentru cheltuielile cu bunuri şi servicii determină întreruperea furnizării serviciilor de bază pentru funcţionarea instituţiilor publice (energie electrică, energie termică-gaz, apă, servicii de telefonie şi internet). A mai reţinut că deconectarea de la serviciile de telefonie şi internet conduce la sistarea activităţii Serviciului de intervenţie salvamont, Centrului Militar Judeţean şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Semenic.

Cum prima instanţă a constatat că aceste aspecte de fapt învederate de reclamant sunt suficiente pentru a se reţine urgenţa în prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara în viitor, iar recurentul prin cererea de recurs nu aduce niciun argument concret pentru care aceste constatări ale primei instanţe sunt eronate, şi acest motiv de casare este nefondat.

4. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei nr. 2738 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosar nr. x/2017 în contradictoriu cu intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Caraş-Severin şi cu intimaţii-pârâţi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL