Material error claim misdirected: materiality of unconstitutionality exception rejection insufficient for annulment

1. Circumstanţele cauzei. Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare.

Prin Decizia nr. 2658 din data de 27 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii nr. 73/CA/2017 pronunţată la data de 14 iunie 2017 de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2. Contestaţia în anulare exercitată în cauză.

Împotriva Deciziei nr. 2658 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A. invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatorul arată că potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, în categoria "greşelilor materiale" care deschid calea contestaţiei în anulare se numără greşelile în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunţarea unei soluţii greşite, greşeli apreciate ca involuntare, iar nu "greşeli de judecată", deci nu de interpretare a dispoziţiilor legale, de apreciere a probelor administrate ori de apreciere asupra necesităţii administrării de noi probe. Calea contestaţiei în anulare poate fi exercitată în scopul retractării hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale de interes public privind aplicarea unitară a legii stabilite prin dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţia României şi prevederile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Contestatorul susţine că nu s-au avut în vedere de către completul de soluţionare a recursului dispoziţiile Deciziei R.I.L. nr. XXXVI/2006 care limitează competenţa de apreciere a unei instanţe de drept comun asupra invocării excepţiei de neconstituţionalitate altfel decât cele impuse strict de prevederile alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992. Faţă de aceste aspecte invocă săvârşirea unei "greşeli materiale" în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Solicită sesizarea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa prin RIL asupra problemelor de drept soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 35 din C. proc. civ.

Din interpretarea dată de principiul fundamental de drept "specialia generalibus derogant" desluşită de către dispoziţiile Deciziei R.I.L. a Î.C.C.J. nr. 33/2009, încheierile de şedinţă date în aplicarea prevederilor Legii nr. 47/1992 sunt echivalente hotărârilor judecătoreşti, iar numărul de trei hotărâri judecătoreşti sunt suficiente pentru îndeplinirea condiţiei unice impuse de prevederile art. 514 din C. proc. civ. pentru ca Î.C.C.J. "să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti".

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În reglementarea C. proc. civ., aplicabil prezentului litigiu, dispoziţiile referitoare la contestaţia în anulare prevăd următoarele:

"Art. 503 - Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare:

(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, prin intermediul contestaţiei în anulare se cere înseşi instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Greşelile materiale care ar fundamenta admisibilitatea unei contestaţii în anulare speciale trebuie să constea în greşeli pe care instanţa de recurs le-ar comite prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia pronunţată, respectiv în greşeli de ordin formal sau cu caracter procedural, care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul contestaţiei în anulare contestatorul îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare al excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ., considerând că în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că aceste dispoziţii nu au legătură cu obiectul cauzei.

Deci, contestatorul critică soluţia dată prin decizia contestată, fără a arăta în concret care sunt greşelile materiale săvârşite de instanţa de recurs cu ocazia soluţionării cererii cu care a fost învestită, ci invocă, în fapt, greşeli de judecată.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi utilizată calea contestaţiei în anulare speciale pentru reexaminarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate atât timp cât aceste condiţii au fost analizate atât de instanţa de fond, cât şi de către instanţa de recurs.

Argumentele puse în discuţie exced cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, deoarece acestea converg spre concluzia că, practic, ar fi necesară o nouă soluţionare a cauzei, transformând calea de atac extraordinară într-o cale ordinară de atac, care să presupună reluarea argumentelor de fond ale litigiului, ceea ce, potrivit normelor legale, citate mai sus, nu este admisibil.

Or, în condiţiile în care criticile formulate de contestator vizează modul în care instanţa de recurs a verificat legalitatea hotărârii prin care prima instanţă a soluţionat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din C. proc. civ. şi a considerat că recursul este nefondat, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în ipotezele strict reglementate de art. 503 din C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată prin decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare nu este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul acreditat de contestator.

6. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 503 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestator A. împotriva Deciziei nr. 2658 din 27 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2017/a1, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL