Compensation for annulled fishing concessions: amortization of investments versus loss of profit and scope of judicial review

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2012, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a solicitat: obligarea pârâţilor în solidar la plata pagubelor în cuantum de 1.038.549,58 RON, datorate cu titlu de pierdere efectivă ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. x/31.01.2003, 2981/ARBDD/31.01.2003 şi 2982/ARBDD/31.01.2003; obligarea pârâţilor în solidar la plata pagubelor în cuantum de 46.231.996,78 RON, datorate cu titlu de beneficiu nerealizat ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. x/31.01.2003, 2981/ARBDD/31.01.2003 şi 2982/ARBDD/31.01.2003, sumă compusă din suma de 34.651.331,09 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul blocării concesiunilor până la momentul rezilierii contractelor de concesiune; suma de 11.580.665,90 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul rezilierii contractelor de concesiune până la momentul la care ar fi expirat durata contractelor de concesiune precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin Sentinţa civilă nr. 3807 din 4 iulie 2013, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetentei materiale şi a declinat competenta soluţionării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 2821 din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa soluţionării cauzei la Tribunalul Bucureşti, a constatat ivit un conflict negativ de competenta şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Prin Decizia nr. 7419 din 22 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenta soluţionării cauzei la Curtea de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 8 februarie 2017.

2. Primul ciclu procesual

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 4 februarie 2014.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 4 din data de 8 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură. A respins cererea faţă de pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură pentru lipsa calităţii procesuale pasive. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor ARBDD şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. A admis cererea de chemare în judecată, a obligat pe pârâte, în solidar, la plata sumelor de 1.670.403,42 RON daune-interese reprezentând prejudiciul efectiv suferit de reclamantă şi 11.268.826,41 RON reprezentând beneficiul nerealizat, precum şi la plata sumei de 14.939 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 4 din data de 8 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 3167 din data de 15 noiembrie 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de pârâţii Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 4 din 8 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

3. Al doilea ciclu procesual

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 februarie 2017.

3.1. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 306 din data de 31 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii: Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 9.865.687,6 RON despăgubiri la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 04.05.2012 până la data plăţii efective a debitului. S-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată. Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 54.530,30 RON cheltuieli de judecată.

3.2 Cererile de recurs

1. Împotriva Sentinţei civile nr. 306 din data de 31 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocă excepţia necompetenţei primei instanţe sub aspectul că această cauză a fost dedusă judecăţii la o instanţă specială în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ întrucât rezilierea contractelor de concesiune în litigiu nu reprezintă un act administrativ emanat de o entitate publică, aşa cum este definit de legea sus-menţionată şi implicit cauza trebuia judecată de instanţa de drept comun.

În recursul său, partea a invocat excepţia de necompetenţă a primei instanţe sub aspectul că, această cauză a fost dedusă judecăţii de o instanţă specială în baza Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, întrucât rezilierea contractele de concesiune în litigiu nu reprezintă un act administrativ emanat de o entitate publică aşa cum este definit de legea mai sus menţionată şi implicit cauza trebuia judecată de către instanţa de drept comun.

Sub un al doilea aspect, s-a susţinut că emiterea sentinţei civile atacată s-a făcut cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel în cauză s-au analizat investiţiile făcute de intimata reclamantă în vederea desfăşurării contractelor de concesiune nr. x/31.01.2003, nr. 2981/ARBDD/31.01.2003, nr. 2982/ARBDD/31.01.2003, determinarea pierderilor şi stabilirea beneficului nerealizat.

Precizări privind regimul bunurilor introduse în zona concesionată, aşa cum sunt ele definite de legislaţia care reglementează regimul concesiunilor, a prevederilor art. 7.2 din contractele de concesiune şi a documentelor concesiunii, înţelegând: caietul de sarcini, studiul de oportunitate şi oferta concesionarului, în conformitate cu prevederile art. 7.2 din contract, care stipulează:

"în derularea contractului de concesiune, asociaţii concesionari vor utiliza următoarele categorii de bunuri", după cum urmează:

a) Bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune ".

"Sunt bunuri de retur apele care au generat resursa naturală (piscicolă) ce face obiectul concesiunii precum şi bunurile care au rezultat în urma investiţiilor prevăzute la art. 8.1. pct. A lit. c) din contract şi anume:, executarea lucrărilor de curăţire a gârlelor şi canalelor de legătură între lacuri, dacă este cazul

În perioada derulării contractului nu au existat solicitări de obţinere a avizului pentru executarea lucrărilor de decolmatare.

b) Bunuri de preluare care, la expirarea contractului, pot reveni concedentului, în măsura în care acesta din urmă îşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective.

Părţile nu au convenit asupra bunurilor de preluare întrucât, dreptul de opţiune se exprimă cu cel puţin 2 ani înainte de împlinirea termenului de încetare a concesiunii.

c) Bunuri proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri proprii, bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost folosite de acesta pe durata concesiunii, cu excepţia celor prevăzute la lit. b) şi anume bunurile de preluare.

Intră la categoria bunuri proprii, în sensul contractului de concesiune, bunurile achiziţionate (dotări anexe) pentru atingerea obiectivelor propuse precum şi investiţiile realizate, conform prevederilor art. 8.1 pct. B din contract, constând în:

a) amenajarea de puncte de colectare (cherhana) autorizate de către ARBDD, în zona concesionată.

Concesionarul avea obligaţia, potrivit prevederilor art. 8.1 B a) să realizeze investiţii conexe procesului de exploatare şi anume amenajarea de puncte de colectare peşte.

Condiţii minime obligatorii de îndeplinit au constat în; amenajarea punctelor de lucru (capacităţi de condiţionare şi prelucrare primară), eventual modernizare, dotare cu instalaţii frigorifice, etc.

b) dotarea cu mijloace tehnice pentru pescuit, pentru procesarea capturilor de peşte, pentru transportul peştelui, specifice activităţii desfăşurate în RBDD.

Având în vedere natura concesiunii şi activitatea specifică desfăşurată conform tehnologiei, investiţiile minime obligatorii se referă la:

- dotarea cu unelte de pescuit (vintire, taliene de baltă, setei, după caz) care să îndeplinească caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor şi metodelor de pescuit legale şi stabilite prin documentele concesiunii;

- dotarea cu mijloace de transport tehnologic (ambarcaţiuni) autorizate şi care să deţină permis de acces emis de ARBDD;

- bărci de pescuit la bordul cărora, prin tehnologia stabilită, peştele capturat se conservă, în stare proaspătă, apoi se transportă către punctele de colectare autorizate, etc.

În conformitate cu dispoziţiile caietului de sarcini, parte integrantă a documentelor concesiunii, la art. 7.3 regimul bunurilor introduse în zona de activitate, lit. a) se precizează:

"concesionarul poate introduce în zona de valorificare a resurselor piscicole mijloace de producţie proprii sau închiriate destinate capturării, condiţionării, transportului sau deservirii personalului utilizat în activitatea concesionată. Aceste mijloace tehnice vor fi administrate permanent de concesionar".

Prin urmare, investiţiile conexe procesului de valorificare a resursei piscicole intră la categoria bunuri proprii. Conform contractelor de concesiune x/31.01.2003, 2981/ARBDD/31.01.2003, 2982/ARBDD/31.01.2003 Cap. VIII Investiţii - 8.2 Asociaţii concesionari se angajează să efectueze în zona concesionată investiţii în valoare de 5.000.000.000 RON vechi, respectiv 38.000.000 RON vechi şi 70.000.000 RON vechi în cadrul unui program investiţional ce se va derula pe o perioadă de 5 ani.

Recurenta susţine că a urmărit modul de îndeplinire, de la data semnării contractelor în litigiu, până la data de 28.10.2005, data încheierii protocolului de predare primire a contractelor de concesiune a resurselor acvatice vii, protocol în baza căruia s-a procedat la predarea de către ARBDD şi primirea de către ANPA a contractelor de concesiune, implicit şi a celor trei contracte.

Toate bunurile mobile achiziţionate de către reclamanta-intimată au rămas în proprietatea reclamantei intimate.

Recurenta a mai invocat faptul că au fost încălcate normele de drept material, întrucât expertul care a efectuat expertiza tehnică judiciară nu a ţinut cont de documentele prezentate de către subscrisă ci doar de cele prezentate de către reclamanta intimată, existând majorări evidente a sumelor consemnate în expertiză ca investiţii fată de raportările oficiale făcute subscrisei, după cum urmează:

a) situaţia finanţării studiilor anuale de evaluare a resurselor piscicole 38.962.000 RON vechi raportat 115.137,60 RON noi consemnat în expertiză.

b) situaţia cantitativă a popularilor 1.197.675.000 RON vechi raportat

841.892,43 RON noi consemnat în expertiză

c) lucrări de colmatare gârle şi canale nu s-a raportat nicio sumă

12.435 RON noi cosemnat în expertiză

d) semnalizare zone cu diferite grade de protecţie - nu s-au raportat investiţii

e) acţiuni de pază au prezentat doar contracte de achiziţii utilaje şi echipamente

819.619,41 RON noi consemnat în expertiză

f) amenajare punte de colectare

- au prezentat doar contracte de lucrări

- 494.983,32 RON noi

g) dotare cu mijloace tehnice de pescuit au raportat doar contracte de furnizare 277.360,43 RON noi sumă consemnată în expertiză aferentă achiziţiei de plase.

2. Ministerul Mediului a formulat recurs incident prin care arată că nu poate fi obligat, în solidar cu pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosfera "Delta Dunării" la plata sumei dispuse prin Sentinţa civilă nr. 306 din 31 ianuarie 2018 deoarece Administraţia Rezervaţiei Biosfera "Delta Dunării" este subordonată ministerului care are calitatea de ordonator principal de credite, motiv pentru care nu se poate reţine calitatea procesuală a ministerului doar prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite.

Apreciază recurentul că, în speţă, calitatea părţii chemată în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al obligaţiei, ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii, respectiv calitatea procesuală care este deţinută exclusiv de către instituţia cu care intimatul-reclamant SC A. SRL, are stabilit un raport juridic, respectiv Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării".

Se arată că, potrivit art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative, Ministrul Mediului este ordonator principal de credite şi coroborat cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu, dar şi pentru bugetele instituţiilor publice aflate în subordinea/coordonarea sa.

Calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Mediului nu se identifică cu calitatea procesuală în dosarul cauzei privind cererea/solicitarea reclamantei, astfel, între părţi nu există încheiat un raport juridic, implicit o obligaţie a subscrisului Ministerul Mediului de a avea calitate procesuală în acest proces. Ori, calitatea procesuală revine în totalitate instituţiei cu care intimata-reclamantă SC A. SRL are raporturi juridice respectiv Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare prin care invocă:

- inadmisibilitatea recursului pârâtei Administraţia Rezervaţiei Biosfera "Delta Dunării" sub aspectul necompetenţei materiale, în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 7419 din 22 noiembrie 2013, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâţii Departamentul pentru Apel, Păduri şi Piscicultură şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

- pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, deoarece instanţa de casare a infirmat vădit motivarea recurentei pe aspectele ce ţin de clasificarea bunurilor, casând strict pentru stabilirea corectă a sumelor ce se cuvin reclamantei, cu scăderea tuturor cheltuielilor afectate concesiunii, cheltuieli pe care instanţa de fond în al doilea ciclu procesual le-a reţinut cu claritate.

- plata cheltuielilor de judecată.

5. Soluţia instanţei de recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, iar recursul intitulat "incident" declarat de Ministerul Mediului este tardiv formulat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

a. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recursul pârâtei Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării:

În legătură cu primul motiv de recurs invocat, referitor la competenţa primei instanţe de soluţionare a cauzei, Înalta Curte va primi argumentele intimatei SC A. SRL, în sensul că această critică este inadmisibilă.

Astfel, susţinerile recurentei cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, au făcut obiectul unui conflict de competenţă, soluţionat de ICCJ prin Decizia nr. 7419 din 22 noiembrie 2013, prin care s-a stabilit în mod irevocabil că, în cauză, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, nu mai poate fi repusă în discuţie prin intermediul prezentului demers judiciar. De altfel, la ultimul termen de judecată, în recurs, recurenta a înţeles să nu mai susţină această critică.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce poate fi circumscris prevederilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vechi, se observă, că aşa cum corect a statuat şi instanţa de fond, Decizia de casare nr. 3167 din 15 noiembrie 2016 pronunţată de ICCJ în primul ciclu procesual, s-au stabilit strict limitele rejudecării.

Potrivit considerentelor acestei decizii, instanţa de casare a infirmat motivarea recurentei pe aspectele ce ţin de clasificarea bunurilor, casând hotărârea pronunţată, strict pentru stabilirea corecta a sumelor ce se cuvin intimatei reclamante, cu scăderea tuturor cheltuielilor afectate concesiunii.

Aşadar, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 315 C. proc. civ., prima instanţă a stabilit corect limitele rejudecării, apreciind în mod legal situaţiile asupra cărora prima instanţă de recurs a statuat în mod irevocabil.

Ca atare, fiind tranşată chestiunea răspunderii pârâtelor, ce urmează a fi angajată în mod neîndoielnic, în mod just s-a statuat că singura problemă rămasă în cercetare, în rejudecare, este strict aceea a stabilirii întinderii prejudiciului.

Sub un prim aspect, recurenta face, în recursul său o distincţie între trei categorii de bunuri prevăzute în contractele de concesiune încheiate între părţi şi anume: bunuri de retur care revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune; bunuri de preluare care, la expirarea contractului, pot reveni concedentului, în măsura în care acesta din urmă îşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective şi bunuri proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului.

Argumentele prezentate de recurentă sunt în sensul că potrivit contractelor de concesiune încheiate, intimata reclamantă s-a angajat să efectueze în zona concesionată investiţii în valoare de 5.000.000.000 RON vechi, respectiv 38.000.000 RON vechi şi 70.000.000 RON vechi în cadrul unui program investiţional ce se va derula pe o perioada de 5 ani, iar investiţiile conexe procesului de valorificare a resursei piscicole intră la categoria bunuri proprii.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar observă că la fond, Curtea a fost preocupată să stabilească prejudiciul atât ca pierdere efectiv suferită (propriu-zis cheltuiala cu investiţia), cât şi ca beneficiu nerealizat (din perspectiva cheltuielii cu investiţia, ca element de referinţă, alături de venit, pentru determinarea câştigului).

În acest context, au fost interpretate prevederile contractuale descrise la cap 7.3 şi 8, concluzionându-se, în mod just, că aceste cheltuieli nu vor intra şi în sfera pierderii efective, deoarece acestea ar fi ieşit din patrimoniul intimatei reclamante şi în cazul unei derulări normale a contractului.

În legătură cu investiţiile efectuate de intimata reclamantă în virtutea dispoziţiilor art. 7.3 şi 8 din contractul de concesiune, prima instanţă, corect a stabilit că valoarea acestora a fost amortizată în intervalul 2003 - 2005 (deci a fost recuperată, regăsindu-se în beneficiile reclamantei pe perioada 2003 - 2005), iar diferenţa neamortizată în intervalul 2003 - 2005, ar fi fost amortizată în intervalul 2006 - 2012 (fiind astfel considerată recuperată deoarece se va fi regăsit în beneficiul reclamantei estimat pentru perioada 2006 - 2012). "Prin urmare, fiind considerată recuperată pin prisma veniturilor obţinute sau, după caz, estimat a fi obţinute, Curtea nu va acorda suma în discuţie şi distinct, cu titlu de pierdere suferită."

În raport de această concluzie a instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei cu privire la acest aspect.

S-a mai susţinut în recurs că toate bunurile mobile achiziţionate de către reclamanta-intimată au rămas în proprietatea acesteia.

Cu privire la acest aspect, se constată că instanţa de fond a decis asupra cuantumului despăgubirilor, cu scăderea tuturor cheltuielilor afectate concesiunii, aspect ce rezultă cu claritate atât din motivarea hotărârii cât şi din expertiza tehnică validată. Ca atare, nici această critică nu este fondată.

S-a mai susţinut de către recurentă că au fost încălcate normele de drept material, întrucât expertul care a efectuat expertiza tehnică judiciară nu a ţinut cont de documentele prezentate de către recurentă, ci doar de cele prezentate de către reclamanta intimată, existând majorări evidente a sumelor consemnate în expertiză ca investiţii faţă de raportările oficiale.

Nici acest argument nu poate fi reţinut, deoarece instanţa de fond a motivat amplu de ce a validat în cauză raportul de expertiză întocmit de expertul B., care pentru determinarea beneficiului estimat a fi realizat în intervalul 17 februarie 2006 - 31 decembrie 2012 a calculat şi scăzut cheltuielile anuale actualizate, deci cele pe care reclamanta le-ar fi realizat în ipoteza unei normale derulări contractuale.

În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă a argumentat pe larg de ce nu a validat expertiza C., argumentele sale, fără a fi reluate, fiind însuşite de instanţa de control judiciar.

Se observă că expertiza omologată de instanţa de fond a analizat toate documentele depuse de părţi la dosar şi, mai mult, a avut în vedere aspectele dezlegate definitiv de instanţa de casare.

În acest sens, toate cheltuielile pentru exploatarea şi valorificarea resursei piscicole, au fost avute în vedere de expertiza B., fiind deduse din venit în vederea stabilirii beneficiului nerealizat, motiv pentru care criticile recurentei nu pot fi primite.

Recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor:

Procedura în prezentul dosar este guvernată de regulile vechiul C. proc. civ. conform prevederilor tranzitorii ale art. 3 şi urm. din Legea nr. 76/2012, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării în vigoare a noii legi de procedură, aspect necontestat în cauză.

Aşadar, vechiul C. proc. civ., nu reglementa instituţia recursului incident, ci doar aderarea la apel, conform art. 293 C. proc. civ. vechi.

Potrivit acestui text de lege: "(1) Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face până la prima zi de înfăţişare; (2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel prevăzută la alin. (1) rămâne fără efecte. Cu toate acestea, dacă aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, ea se consideră apel principal."

Totodată, art. 316 din acelaşi act normativ prevedea că: "Dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."

Cum dispoziţiile referitoare la apelul incident nu sunt menţionate în capitolul "Judecarea apelului", ci la capitolul "Termenul şi formele apelului", este evident că legiuitorul nu a dorit ca dispoziţiile speciale privind aderarea la apel să opereze şi pentru calea de atac a recursului, care este reglementată de norme speciale.

Prin urmare, recursul intitulat de parte "incident", nu poate fi apreciat ca o aderare la calea de atac a celelalte părţi, potrivit normelor de procedură aplicabile prezentului dosar.

Aşadar, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, dacă dorea să-şi valorifice nemulţumirile referitoare la soluţia instanţei de fond, trebuia să o facă pe calea unui recurs principal, declarat şi motivat în interiorul termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 302 şi art. 306 din vechiul C. proc. civ.

În cauză, hotărârea instanţei de fond a fost comunicată pârâtului Ministerul Mediului la data de 10 iulie 2018, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar fond.

Recursul a fost declarat de parte la data de 25 septembrie 2018 conform înscrisurilor aflate la dosar recurs.

Ca atare, în raport de textele de lege citate mai sus, recursul declarat în cauză de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării împotriva Sentinţei civile nr. 306 din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei civile nr. 306 din 31 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL