Former judge's challenge to house-arrest review referral sent to Bucharest Court of Appeal for lack of material jurisdiction
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence and referred the case to the Bucharest Court of Appeal, Section VIII of administrative and fiscal disputes, for resolution; no decision on the merits was rendered. The claimant, a former judge dismissed from office by presidential decree as of 8 November 2016, challenged, under the special procedure of Article 29(7) of Law No. 317/2004, the Judicial Section’s resolution of 6 March 2018 declaring inadmissible his prior complaint against the Section's Decision No. 1341 of 7 November 2016 ordering his house arrest. The Court held that Article 29(7) of Law No. 317/2004, a strict-interpretation exception, applies only to decisions concerning the career and rights of *serving* judges and prosecutors; because the claimant no longer held judicial office, the act fell under the general administrative-litigation rules of Article 10(1) of Law No. 554/2004, making the Bucharest Court of Appeal competent as the act was issued by a central public authority.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004; Former judge's challenge to house-arrest review referral sent to Bucharest Court of Appeal for lack of material jurisdiction: În cauză, contestatorul a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea specială prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, soluţia adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii în Şedinţa secţiei pentru judecători din data de 6 martie 2018, în ceea ce priveşte plângerea prealabilă formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 1341 din 7 noiembrie 2016 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea contestată
Prin Hotărârea nr. 1341 din 7 noiembrie 2016 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Buzău privind luarea măsurii arestului la domiciliu în privinţa contestatorului.
2. Plângerea prealabilă înaintată Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva Hotărârii nr. 1341 din 7 noiembrie 2016 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a formulat plângere A., înregistrată sub nr. x/29 iunie 2018.
3. Soluţia dată de Consiliul Superior al Magistraturii
Prin adresa din data de 20 martie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii a adus la cunoştinţa contestatorului soluţia de inadmisibilitate dată plângerii formulate de către contestator.
4. Contestaţia formulată
Împotriva soluţiei adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii în Şedinţa secţiei pentru judecători din data de 06.03.2018 a formulat contestaţie A., solicitând respingerea soluţiei date de către intimat prin actul atacat, respectiv anularea Hotărârii nr. 1341 din 7 noiembrie 2016 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
5. Apărările intimatului
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care invocă: inadmisibilitatea declarării recursului împotriva soluţiei adoptate de secţia pentru judecători la data de 6 martie 2018; excepţia insuficientei timbrări; excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; excepţia inadmisibilităţii pe motiv că actul atacat nu este un act administrativ.
În subsidiar, invocă excepţia lipsei de interes şi solicită respingerea cererii ca lipsită de interes, iar pe fond, solicită respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
II. Soluţia Înaltei Curţi
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
În cauză, contestatorul a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea specială prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, soluţia adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii în Şedinţa secţiei pentru judecători din data de 6 martie 2018, în ceea ce priveşte plângerea prealabilă formulată de acesta împotriva Hotărârii nr. 1341 din 7 noiembrie 2016 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
În temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
În speţa de faţă, prin Decretul Preşedintelui României nr. 929/2016, contestatorul a fost eliberat din funcţia de judecător, începând cu data de 8 noiembrie 2016.
Întrucât recurentul nu mai avea calitatea de magistrat nici la data emiterii actelor atacate şi nici a contestării acestora, textul de lege prevăzut de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care este o normă de excepţie şi, în consecinţă, de strictă interpretare, nu este aplicabil situaţiei deduse judecăţii în prezenta speţă, deoarece acesta vizează exclusiv hotărârile jurisdicţionale care privesc cariera ori drepturile judecătorilor şi procurorilor în funcţie, astfel cum a stabilit în mod constant instanţa supremă.
Or, actul atacat nu este o hotărâre ce face parte din categoria celor ce privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor în funcţie, pentru a atrage competenţa specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
Prin urmare, actul atacat de contestator este supus controlului instanţei competente de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004, fiind aplicabile dispoziţiile cadru în materia contenciosului administrativ, dispoziţii ce se regăsesc în art. 10 alin. (1) din actul normativ anterior enunţat, şi care dispun că:
"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
În raport de împrejurarea că actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică centrală, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în sensul că este competentă să judece prezenta cauză, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
În consecinţă, faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia de necompetenţă materială.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2018.
Procesat de GGC - CL